avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 801 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... pensia alimentara
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

pensia alimentara

la calculul pensiei alimentare,se ia in considerare si norma de hrana a politistilor? daca da,as dori sa stiu exact ce trebuie sa fac,deoarece mie nu mi se acorda,desi pe hotararea judecatoreasca scrie 1/4 din total venit. multumesc
Cel mai recent răspuns: reny34 , utilizator 12:15, 29 Aprilie 2011
Norma de hrana nu face parte din categoria veniturilor salariale. Studiati in acest sens Codul de procedura fiscala.
ok,dar totusi este un venit pe care il incaseaza! daca nu il ia ,nu da cota,asa mi se pare normal,deoarece nu este specificat 25% din salariu,ci 25% din venit! am mai citit cateva spete si am vazut ca sunt persoane ale caror copii primesc si nu stiu ce sa fac,deoarece nu cunosc legea,iar avocata ce am avut-o la divort,a ridicat din umeri. multumesc
norma de hrana intra in calcul la stabilirea pensiei de intretinere.
Instantele in practica au admis astfel de solicitari ca de ex. Curtea de apel Craiova:
Instituindu-se posibilitatea urmaririi pentru obligatii de întretinere, în art. 409 cod procedura civila a ajutoarelor pentru refacerea sau întarirea sanatatii, rezulta ca acestea pot fi luate în calcul la determinarea mijloacelor debitorului ca baza matematica pentru stabilirea cuantumului pensiei de întretinere,
Astfel, norma de hrana intra în calcul la stabilirea pensiei de întretinere în virtutea dispozitiilor art. 409 cod procedura civila lit. a – fiind incluse în categoria de salarii si alte venituri periodice realizate din munca , destinate asigurarii mijloacelor de întretinere a debitorului obligatiei de întretinere.
Prin actiunea promovata, reclamanta A. R. M. a chemat în judecata pe pârâtul A. C. M., pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna desfacerea casatoriei din culpa exclusiva a pârâtului, reluarea numelui avut anterior casatoriei, sa-i fie încredintata reclamantei spre crestere si educare minora A. E.-G. si sa fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întretinere în favoarea minorei în functie de veniturile pe care le realizeaza.
Pârâtul A.C.M. a depus la dosar întâmpinare si cerere reconventionala.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea actiunii formulata de reclamanta.
Pe cale reconventionala, pârâtul a solicitat desfacerea casatoriei din vina exclusiva a reclamantei-pârâte, reclamanta sa-si reia numele avut anterior casatoriei, sa-i fie încredintata pârâtului spre crestere si educare minora A. E.-G. si sa fie obligata reclamanta la plata unei pensii de întretinere în favoarea minorei. In subsidiar, în cazul în care minora va fi încredintata reclamantei, pârâtul a solicitat încuviintarea legaturilor personale cu minoraReclamanta a solicitat în dovedirea actiunii si în aparare proba cu martori si cu acte , probe care au fost încuviintate de instanta.
Prin sentinta civila nr.2446 MF din data de 18.12.2006, pronuntata de Judecatoria Craiova, s-a admis în parte actiunea civila formulata de reclamanta A. R.-M. împotriva pârâtului A. C.-M., s-a admis în parte cererea reconventionala formulata de pârâtul A. C.-M..
S-a desfacut casatoria încheiata între parti din vina ambilor soti, s-a dispus reluarea numelui avut anterior încheierii casatoriei, fiind încredintata mamei reclamante spre crestere si educare minora A. E.-G., nascuta în anul 2003.
A fost obligat pârâtul la pensie de întretinere în favoarea minorei în cuantum de 251 lei (RON) lunar, începând cu data de 28.08.2006 si pâna la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligatii.
S-a încuviintat pârâtului dreptul de a avea legaturi personale cu minora.
În temeiul art. 42 alin. 3, art. 86 alin. 3, art. 94, art. 97 alin. 1, art. 101 si art. 107 alin. 1 Codul familiei, instanta a obligat pârâtul la plata unei pensii de întretinere în cuantum de 251 lei (RON) lunar în favoarea minorei, începând cu data introducerii actiunii, 28.08.2006 si pâna la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligatii.
S-au avut în vedere, la stabilirea cuantumului pensiei de întretinere, veniturile realizate de pârât, rezultate din adeverinta aflata la dosar.
Împotriva sentintei civile a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie si nelegalitate.
În motivarea apelului a aratat ca, în mod nelegal, instanta a stabilit pensia de întretinere în favoarea minorei în cuantum de 251 lei lunar, întrucât adresa comunicata de angajator a fost incompleta din punct de vedere al precizarii venitului efectiv net, întrucât nu s-a precizat ce reprezinta “contravaloare norma”.
La calcularea cuantumului pensiei de întretinere nu se iau în considerare decât veniturile obtinute nu si cele întâmplatoare, cele pentru orele suplimentare, indemnizatiile de deplasare, transferare si, în general, sumele care nu au un caracter permanent, cum sunt indemnizatiile de hrana gratuita pentru personalul din Ministerul Apararii.
Tribunalul Dolj prin decizia nr. 79 din 15 mai 2007 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunta astfel instanta a avut în vedere urmatoarele considerente:
Cuantumul obligatiei de întretinere se determina potrivit cu nevoia celui care o solicita si cu mijloacele celui care urmeaza a o plati, în notiunea de “mijloace” intrând venitul net realizat de debitorul obligatiei.
Este adevarat ca, la calcularea cuantumului întretinerii nu se iau în considerare decât veniturile obisnuite, nu si cele întâmplatoare (ore suplimentare, indemnizatii de transfer, de deplasare, de concediere), sume ce nu au caracter permanent, însa, în cauza, sumele incluse în venitul net realizat de apelant nu au acest caracter.
Astfel, sumele reprezentând contravaloare norma de hrana se acorda militarilor angajati si salariatilor civili, cadre militare, pe timp de pace, atunci când nu beneficiaza de alimente, având deci caracter permanent, iar nu întâmplator, întrucât nu s-a sustinut si nici nu a rezultat din actele dosarului ca acordarea acestora s-ar fi realizat ocazional, doar în perioada solicitata de instanta.
Mai mult, chiar daca reprezinta echivalentul hranei ce nu se acorda în natura militarilor angajati, nu exista motive pentru a nu fi considerate si aceste sume ca având caracter stabil, în conditiile în care oricarui debitor al obligatiei de întretinere ce nu face parte din categoria persoanelor la care se refera art. 4 alin. 4 din OG nr. 26/1994, i se stabileste cuantumul pensiei de întretinere la care este obligat în raport de toate veniturile cu caracter permanent, inclusiv sumele pe care le aloca alimentelor.
Împotriva acestei decizii si a sentintei a declarat recurs reclamantul, formulând aceleasi critici.
Curtea a constatat ca recursul este nefondat, fiind respins pentru urmatoarele considerente:
Obligatia legala de întretinere a parintelui catre copilul sau minor reprezinta acea obligatie impusa de lege în care parintele caruia nu i s-a încredintat copilul acorda acestuia mijloacele necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale respectiv mijloacele pentru educare, învatatura si pregatirea lor profesionala.
Fundamentul obligatiei de întretinere rezida în sentimentele de afectiune ce caracterizeaza relatiile de familie dar si regulile de convietuire sociala ce impun ca persoanele între care exista relatii de familie sa nu ramâna indiferente fata de starea de nevoie în care s-ar afla alti membri ai familiei.
Cu atât mai mult se impune prin însasi esenta ratiunii de a fi parinte, asigurarea de catre parinti a tuturor mijloacelor necesare cresterii si educarii copilului în cele mai bune conditii.
Aceasta obligatie nu sufera nici o modificare în cazul divortului parintilor caci despartirea acestora nu trebuie sa îi afecteze pe copii, parintii având în acest caz obligatia morala dar si legala de a-i sprijini, de a-i ajuta pe copii sa treaca peste socul divortului cu repercusiuni limitate pe cât posibil.
Potrivit art. 86 al. 1 Codul familiei obiectul obligatiei de întretinere îl formeaza mijloacele necesare traiului, adica alimente, locuinta,îmbracaminte, medicamente, nevoi spirituale dar si potrivit art. 107 al. 1 codul familiei mijloacele necesare pentru cresterea, educarea, învatatura si pregatirea profesionala a copiilor.
În stabilirea întinderii pensiei de întretinere se tine seama pe de o parte de nevoile minorului – care se prezinta într-o forma complexa adica cele necesare traiului zilnic dar si cele necesare educarii, învatarii si pregatirii sale profesionale conform art. 101 si 107 codul familiei – iar pe de alta parte de mijloacele debitorului obligatiei de întretinere.
Codul familiei nu determina întelesul notiunii de „mijloace ale debitorului” dar, fata de fundamentul si actiunea instituirii obligatiei legale de întretinere dintre parinti si copiii lor minori, aceasta notiune va fi interpretata în întelesul cel mai larg.
Plafonarea prevazuta de art. 94 al. 3 codul familiei se refera într-adevar la câstigul din munca al parintelui, însa, întretinerea nu se acorda numai din câstigul din munca în sensul comun, ci si din alte mijloace ale debitorului obligatiei de întretinere tocmai în virtutea principiului potrivit caruia, întretinerea se datoreaza potrivit cu nevoile celui care o cere, dar si cu mijloacele celui care urmeaza a o plati.
De aceea, în categoria de mijloace ale debitorului intra toate posibilitatile materiale de care dispune acesta, adica atât mijloacele sale cu caracter periodic – salariul dar si orice alte sume platite de angajator în temeiul raporturilor de munca si care au caracter de continuitate.
Recurentul,beneficiaza în virtutea dispozitiilor art. 8 al. 1 lit. b din Legea 384/2006 si art. 1 OG 26/1994 de valoarea financiara a normei de hrana – ca un supliment necesar asigurarii unui anumit numar de calorii pentru ofiterul activ, adica pentru mentinerea sanatatii sale la standardul cerut pentru desfasurarea activitatilor specifice.
Instituindu-se posibilitatea urmaririi pentru obligatii de întretinere, în art. 409 cod procedura civila a ajutoarelor pentru refacerea sau întarirea sanatatii, rezulta ca acestea pot fi luate în calcul la determinarea mijloacelor debitorului ca baza matematica pentru stabilirea pensiei de întretinere,
Astfel, norma de hrana intra în calcul la stabilirea pensiei de întretinere în virtutea dispozitiilor art. lit. a cod procedura civila – fiind incluse în categoria de salarii si alte venituri periodice realizate din munca , destinate asigurarii mijloacelor de întretinere a debitorului obligatiei de întretinere.
Pentru aceste considerente, constatându-se ca solutiile instantelor de fond si apel s-au pronuntat în sensul retinerii normei de hrana la calculul pensiei de întretinere, Curtea, în baza art. 312 al. 1 teza a II-a cod procedura civila a respins ca nefondat recursul declarat.
multumesc mult de raspuns,dar...mi-ati putea spune mai exact ce pasi ar trebui sa urmez???imi puteti recomanda un avocat din constanta?stiu ca sunt multi,dar...nu am gasit pe cineva care sa-mi raspunda ca dvs... daca nu cer prea mult,va pot comtacta pe mess,sau telefonic? inca odata,multumesc
nu nu aidreptul din norma de hrana iti spun sigur

Alte discuții în legătură

Norma de hrana alyna25 alyna25 Buna ziua, Am si eu o nelamurire cu privire la norma de hrana. Sunt in proces cu fostul meu sot pt recalculare pensie alimentara si vreau sa stiu daca ... (vezi toată discuția)
Exista posibilitatea ca norma de hrana sa fie luata la calculul pensiei alimentare?! cher cher Am urmarit de ceva timp discutiile de pe forum legate de parerile pro si contra privind posibilitatea luarii in calcul a normei de hrana la stabilirea pensiei ... (vezi toată discuția)
Pensie alimentara din norma de hrana la mapn dorat dorat Compartimentul finaciar al unitatii a efectuat retinerea,incepand cu drepturile salariale ale luni aprilie 2014 platite in luna mai 2014 , in cuantum de 1/4 ... (vezi toată discuția)