legea nr.188/1999
"ART. 92*)
(1) Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere vacante sau temporar vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public care îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcţiei publice şi care nu are o sancţiune disciplinară aplicată, care nu a fost radiată, în condiţiile prezentei legi.
(1^1) În mod excepţional, la propunerea justificată a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în al cărei stat de funcţii există funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici vacantă sau temporar vacantă, exercitarea cu caracter temporar a acesteia poate fi realizată de funcţionari publici sau, după caz, de funcţionari publici cu statut special care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Această măsură se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, în condiţiile în care, din motive obiective, funcţia publică nu a putut fi ocupată prin mobilitate.
(2) Dacă funcţia publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
(3) În mod excepţional, perioada prevăzută la alin. (2) poate fi prelungită cu maximum 3 luni, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, dacă autoritatea sau instituţia publică a organizat concurs de recrutare sau promovare
(4) Dacă funcţia publică este temporar vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, până la data încetării suspendării din funcţia publică, a detaşării titularului funcţiei publice, până la radierea de drept a sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. c) sau, după caz, în situaţia în care funcţionarul public de conducere exercită cu caracter temporar o altă funcţie publică de conducere vacantă sau temporar vacantă ori din categoria înalţilor funcţionari publici, până la expirarea perioadei pentru care s-a dispus exercitarea cu caracter temporar, în condiţiile legii."
O derogare de la prevederile art. 92 alin. (3) a fost efectuată prin art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2009.Art. IV şi art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2009
"ART. IV
(1) În mod excepţional, prin derogare de la prevederile art. 92 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, perioada prevăzută la art. 92 alin. (2) poate fi prelungită cu maximum 6 luni într-un an calendaristic cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care, în mod excepţional, s-a dispus exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice vacante corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici. Prevederile prezentului alineat se aplică până la data de 30 octombrie 2009.
(3) Prevederile alin. (1) se aplică până la data de 31 decembrie 2010.":)