avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 422 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Pensionari şi probleme juridice ... data iesirii la pensie
Discuție deschisă în Pensionari şi probleme juridice legate de pensii

data iesirii la pensie

Ma numesc Lupsa Mihai, sunt nascut in 8 noiembrie 1960 si locuiesc in Copsa Mica. Am o vechime totala de 26 de ani, constituita astfel:
- 14 ani la SC. Carbosin Copsa Mica ( pana in 1994 cand s-a lichidat societatea ) in grupa intaia de munca ( conform Ord. 50/90 100% din timpul lucrat ) si
- 12 ani la SC Sometra Copsa Mica:
-1997-2001 grupa intaia de munca
-2001-2009 grupa speciala de munca
Deci 18 ani in grupa intaia si 8 ani in grupa speciala.
Deoarece SC Carbosin s-a lichidata in 1994 cu 12 ani inainte de aparitia legii 226/2006, nu a mai facut nimeni demersuri ca perioada lucrata in aceasta societate sa fie echivalata cu grupa conditii speciale, cu toate ca in anexa la legea 226 sunt prevazute activitatile cu compusi cianici, negru de fum cu care am lucrat efectiv. Exista vreo posibilitate, eventual prin instanta ca vechimea realizata in grupa intai sa fie echivalata cu grupa conditii speciale?
Intreb acest lucru deoarece stiu ca daca aveam recunoscuta toata vechimea (26 de ani ) in grupa conditii speciale ieseam la pensie luna viitoare cand implinesc 50 de ani.
In cazul in care nu se poate face nimic in acest sens, va rog sa-mi spuneti cand voi putea iesi la pensie conform legii 19/2000, de cati ani de reducere beneficiez fata de varsta standard pe pensionare?
Daca intra in vigoare noua lege a pensiilor la 1 ianuarie 2011 voi beneficia prin cumul si de cei 2 ani de reducere a varstei de pensionare pentru persoanele care locuiesc in zonele puternic poluate? ( indeplinesc conditiile trecute in amendament ). Cand ies la pensie in aceasta situatie?
Va multumesc anticipat.
Cel mai recent răspuns: Gabriela Pintea , Consilier juridic 01:15, 22 Octombrie 2010
lupsamihai2004 a scris:
Exista vreo posibilitate, eventual prin instanta ca vechimea realizata in grupa intai sa fie echivalata cu grupa conditii speciale?

Nu exista. Procedura prevazuta in Legea nr. 226/2006 si in Ordinul nr. 572/2006 pentru aprobarea Normelor tehnice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2006 este de competenta angajatorului (incadrarea asiguratilor in locuri de munca in conditii speciale se face de catre angajator). In cazul dvs. nu mai exista angajator, prin urmare instanta nu are pe cine sa oblige sa respecte Legea nr. 226/2006 si Ordinul nr. 572/2006. Nu mai aveti cu cine sa va judecati.

In cazul in care nu se poate face nimic in acest sens, va rog sa-mi spuneti cand voi putea iesi la pensie conform legii 19/2000, de cati ani de reducere beneficiez fata de varsta standard pe pensionare?

Si potrivit Legii nr. 19/2000 si potrivit legii privind sistemul unitar de pensii publice, veti putea beneficia de pensie pentru limita de varsta la 61 de ani iar de pensie anticipata partiala la 60 de ani.

Daca intra in vigoare noua lege a pensiilor la 1 ianuarie 2011 voi beneficia prin cumul si de cei 2 ani de reducere a varstei de pensionare pentru persoanele care locuiesc in zonele puternic poluate? (indeplinesc conditiile trecute in amendament). Cand ies la pensie in aceasta situatie?

La varstele pe care le-am scris mai sus. Aici toata lumea face o confuzie: legea privind sistemul unitar de pensii publice se refera la beneficiarii de pensie anticipata partiala care au locuit minim 30 de ani pe o raza de 8 km. in jurul localitatilor Baia Mare, Copsa Mica si Zlatna.

In cazul acestora, 2 ani din cei 5 ani cu care se reduce varsta standard de pensionare nu se diminueaza cu 0,75% pentru fiecare luna de anticipare. In niciun caz nu se aduna 2 ani cu 5 ani, ca apoi sa se scada din varsta standard de pensionare. Este vorba despre art. 65 din legea privind sistemul unitar de pensii publice, pe care il puteti citi mai jos.

Art. 65.
(1) Pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.
.....................................................
(4) Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.
(5) Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, respectiv, Baia Mare, Copşa Mică şi Zlatna, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4).

Va multumesc pentru raspuns si va rog sa-mi dati cateva lamuriri suplimentare in legatura cu pensia pentru limita de varsta (61ani). Cum se calculeaza in cazul meu reducerile pentru grupa de munca, tinand cont ca asa cum am specificat anterior am lucrat 18 ani in grupa 1 si 8 ani in grupa speciala. Nu beneficiez de reducere cu 6 luni/an pentru anii lucrati in grupa 1 si nu stiu cati ani pentru cei din grupa speciala? Va intreb acest lucru deoarece am colegi in situatii asemanatoare cu a mea care ies la pensie la 51 ani nicidecum la 61 ani. Va multumesc
Aveti dreptate, am pierdut complet din vedere perioada lucrata in conditii speciale. Inca nu cunosc legea privind sistemul unitar de pensii publice asa de bine, si nici nu as avea cum s-o cunosc.

Colegii dvs. beneficiaza de pensie potrivit Legii nr. 19/2000, dvs. veti iesi la pensie potrivit legii privind sistemul unitar de pensii publice. Potrivit art. 158 din acest act normativ, perioadele de vechime in munca realizate in grupele I si II de munca pana la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare in conditii deosebite, in vederea reducerii varstelor standard de pensionare.

Deci, pentru 18 ani lucrati in grupele I si II de munca beneficiati de reducerea varstei standard de pensionare cu 4 ani. Pentru perioada de 8 ani lucrata in conditii speciale, beneficiati de reducerea varstei standard de pensionare cu 4 ani. Potrivit art. 60 din legea privind sistemul unitar de pensii, reducerile varstelor standard de pensionare se cumuleaza. Prin urmare, din varsta standard de pensionare de 65 de ani, in cazul dvs., scadem 8 ani si rezulta ca puteti beneficia de pensie pentru limita de varsta la 57 de ani.

lupsamihai2004 a scris:
Nu beneficiez de reducere cu 6 luni/an pentru anii lucrati in grupa 1 si (...)?

Nu exista aceasta reducere. Pentru fiecare an intreg lucrat in grupa I de munca se adauga (aduna) stagiului realizat cate 6 luni, iar pentru fiecare an intreg lucrat in grupa II de munca se adauga stagiului realizat cate 3 luni. Deci aceste perioade se aduna cu stagiul realizat (vechimea in munca), in niciun caz nu se scad din varsta standard de pensionare.
Conform art 158, si pentru faptul ca societatea se regaseste la pozitia 111 in lista, nu ar trebui sa i se considere si cei 4 ani (perioada 1997-2001) in conditii speciale de munca?
baican constantin a scris:
Conform art 158, si pentru faptul ca societatea se regaseste la pozitia 111 in lista, nu ar trebui sa i se considere si cei 4 ani (perioada 1997-2001) in conditii speciale de munca?

Nu, pentru ca asa cum arata si initiatorul discutiei, angajatorul nu a parcurs procedura prevazuta de Legea nr. 226/2006 si de Ordinul nr. 572/2006 pentru ca perioada lucrata in grupa I de munca sa fie echivalata cu perioada lucrata in conditii speciale.

Alte discuții în legătură

Cand pot beneficia de pensie? maman_popescu maman_popescu Sex :barbat anul nasterii apr 1956 vechime in munca 29 ani si 4 luni din care 14 ani si 8 luni in gr 1 la ce varsta poate solicita pensie limita de varsta ... (vezi toată discuția)
Pensie pentru limita de varsta tbattila tbattila Sunt născut în 23.07.1958 am 52 de ani şi 2 luni, sun mecanic instructor de locomotive, am o vechime totală de muncă de 32 ani şi 11 luni, din care în ... (vezi toată discuția)
Pensie limita de varsta... mirelutzzza mirelutzzza as dori sa va adreseaz o intrebare:tatal meu se numeste teodoru valerica,este nascut in 21 02 1959 are 22 de ani de munca dintre care 14 de grupa 1 si 8 de ... (vezi toată discuția)