Permisul de sedere pentru membrii de familie ai cetateanului roman

Doresc sa salut toti membrii acestui forum...

:(Buna ziua... Scriu acest mesaj pentru a va aduce la cunostinta o problema cat se poate de serioasa: CE SE INTAMPLA DUPA CE NE-AM CASATORIT CU CETATENI STRAINI... Doresc sa va fac partasi ai suferintei mele, sa afle si lumea cu se se mai ocupa autoritatile din tara noastra. Mai intai va spun ca am suferit de depresie (un punct important de retinut), am fost sub tratament o buna perioada de timp si mi-am dorit moartea cu toata forta ce-o mai aveam. M-am zbatut in situatia asta timp de 5 ani in care moartea era o tentatie la orice pas facut de una singura. Pana intr-o zi cand am vazut luninita de la capatul tunelului... speranta. A venit pe neasteptate si atunci cand aveam mai mare nevoie (luasem hotararea de a-mi lua viata..) Printr-o metoda des intalnita in zilele noastre, si anume internetul, l-am intalnit pe omul caruia ii datorez viata... pe cel ce avea sa devina sotul meu. Candoarea, onestitatea si credinta cu care mi-a vorbit in cateava minute, m-au facut sa ma gandesc pana a pune in practica diabolicul plan. Zi de zi a continuat sa ma sustina, zi de zi ma facea sa sper... misiunea lui era asemanatoare cu cea a Mesterului Manole.. ce cladea ziua, noaptea (cand nu vorbeam) se prabusa in negura depresiei. Staruinta lui si devotamentul pe care l-a aratat fata de mine au intrecut cu mult eforturile familiei mele. La numai o luna dupa ce l-am cunoscut am incetat tratamentul (chiar daca medicul mi-a spus ca nu voi rezista). Stiam ca am pe cineva care ma sustine, care merge inaintea mea iar eu merg pe urmele lui. Nu mai eram SINGURA.Povestea a continuat frumos, am ajuns la el in tara si am petrecut cea mai frumoasa luna din viata mea, pana cand birocratia romaneasca ne-a despartit. Am incercat sa ne casatorim dar Ambasada Romaniei mi-a cerut o multitudine de acte... si uite'asa a trebuit sa ne despartim (fiind in anul III la facultate trebuia sa ma intorc in tara sa-mi dau examenele). Ajunsa in tara, in pragul depresiei (din nou) am inceput demersurile pentru a-i obtine invitatia... poveste lunga, pt ca imi trebuiau 2700 Euro in cont garantie (iar eu nu aveam). Profesorii de la facultate m-au imprumutat si intr-un final am reusit sa-i trimit invitatia. A venit in Romania in octombrie (lasandu-si serviciul unde castiga triplu fata de cat castiga in Romania) iar pana ne-am casatorit am mai "castigat" niste peri abli (declaratii, traduceri, acte...) Dar slava Domnului, am reusit si ne-am casatorit. Viata e frumoasa, perfecta alaturi de el... Nimeni nu stie cat de mult ne iubim, dar foarte multi o vad cand ne privesc. Problema a aparut cand am fost la Autoritatea pentru Straini sa sustinem un interviu in care trebuia sa demonstram cat de bine ne cunoastem .... 4 ore interminabile l-au tinut (pe mine 2) iar eu simteam cum ma afund in ganduri negre... ce ma fac daca nu iese bine? numai moartea ma poate salva de suferinta asta... Ce sa va mai spun, dragi romani, decat ca traim in Romania si asta inseamna a muri inainte de vreme.... Chinul pe care mi l-au pricinuit oamenii astia ce se numesc "frati romani" escte de nedescris. Sunt profund socata de felul in care suntem tratati. Cu ce ne sunt superiori? De exemplu, au o facultate... dar bun, asta o avem si noi si chiar daca nu am avea-o suntem toti egali in fata mortii. Toata povestea asta este un adevarat cosmar din care parca nu ma mai pot trezi... Cum sa ne descurcam noi daca ne pun pe zece de mii de drumuri? Cu ce bani? Sper din tot sufletul sa isi dea seama acesti oameni care ne judeca cu superioritate, sa realizeze raul provocat atator familii. Atat am avut de spus. Imi cer scuze daca v-am deranjat cu povestea mea, dar durerea pe care o simt nu o puteam duce de una singura. Aveam nevoie sa stiu ca si alti romani imi impartasesc sentimentele.