piturca a scris:
Buna ziua
pentru anul 2009, societatea a distribuit profitul net pe dividende..
ulterior se constata ca profitul nu mai poate fi realizat efectiv din cauza neincasarii
unor facturi ( debitorul intra in insolventa si nu achita facturile )
se poate renunta la plata impozitului pe dividende ( ce trebuia platit pana in 31.12.2010 ) avand in vedere ca profitul nu se mai realizeaza efectiv din cauza insolventei debitorului ??
Multumesc rsp
Adrian
se poate.:)
Dividendele distribuite si neplatite – sursa de finantare in vremuri de criza
Intrebarea pe care si-o pun multi administratori ai unor societati comerciale este aceea daca se poate reveni asupra hotararii de distribuire a dividendelor din profitul obtinut in cursul anului 2007, dar care nu au fost platite inca asociatilor?
1 . Situatia de fapt
In anul 2008, multe societati comerciale care inregistrasera profit in exercitiul financiar al anului 2007 au decis repartizarea unei parti a acestuia pentru plata de dividende in favoarea asociatilor lor.
Aceste hotarari au fost adoptate in cadrul adunarilor generale ordinare de aprobare a situatiilor financiare ale anului 2007. Adunarile ordinare s-au organizat in acest scop in perioada martie-mai 2008, in conditii economice care, pentru majoritatea oamenilor de afaceri, nu lasau sa se intrevada gravitatea efectelor pe care criza sistemului financiar american le va produce asupra activitatii economice din Europa, in general, si din Romania, in special.
In aceste conditii, deciziile luate la acea data erau rationale, logice si se bazau pe o perspectiva economica optimista asupra viitorului respectivelor societati.
Ulterior, in cursul semestrului II al anului 2008, incercand sa colecteze sumele necesare platii dividendelor, societatile comerciale au constatat ca volumul vanzarilor si al comenzilor scade, astfel incat au fost nevoite sa finanteze exploatarea curenta din resursele acumulate ca profituri ale anului 2007, distribuite, dar neplatite.
Cu alte cuvinte, deoarece sumele aferente acestor dividende se constituie la respectiva societate din incasarile anului 2008, administratorii acestor societati s-au vazut in situatia de a nu mai avea lichiditatile necesare platii nici acestor dividende, nici a impozitului aferent, cu retinere la sursa, in cota de 16%. In prezent, nici macar bancile nu mai finanteaza astfel de tranzactii, mai ales daca societatile respective au intrat in declin sau chiar in pierdere in anul 2008.
Chiar daca bancile ar acorda credite in acest scop, aceasta ar conduce la cheltuieli financiare sub forma unor dobanzi considerabile, care vor influenta negativ viitorul, si asa sumbru, al respectivelor societati.
a) In aceasta situatie generata de aparitia crizei economice mondiale, care are natura unui caz fortuit, se pune intrebarea daca solutia rationala, si anume aceea de a reveni in cursul adunarii generale a asociatilor din 2009 asupra deciziei din 2008 si de a nu mai distribui respectivele dividende, este o solutie legala?
b) In acest caz apare si o problema teoretica importanta, si anume daca o hotarare perfect legala, prin care insa este pus in pericol viitorul societatii comerciale, trebuie sa ramana in fiinta cu orice risc (fiat justitia, pereatmundi!) sau, in astfel de situatii, se poate considera ca interesul societatii prevaleaza asupra interesului asociatilor?
Consideram ca trebuie gasita o solutie practica, comerciala, care sa asigure continuarea activitatii societatii, in baza dispozitiilor legale in vigoare. In acest scop, in prezentul studiu ne propunem, la inceput, sa prezentam cadrul legal, apoi sa identificamsolutiile legale, cu avantajele si riscurile lor.
2. Situatia de drept actuala
De la data distribuirii profitului prin hotararea adunarii generale, dreptul la dividende al asociatului inceteaza sa mai fie un drept social, devenind un drept de creanta individual1.
Publicitatea hotararii adunarii generale din anul 2008 de distribuire a profitului pe anul 2007, indeplinita prin Registrul Comertului siMonitorul Oficial, are ca efect opozabilitatea hotararii atat fata de asociatii care au absentat la adunare, cat si fata de terti.
Avand in vedere conditiile speciale in care se formeaza hotararea adunarii generale (conditii de cvorum si majoritate), conditiile de publicitate, precum si actiunile judiciare prin care se desfiinteaza, aceasta reprezinta un act juridic sui generis.
Chiar daca in Legea nr. 31/1990 nu se prevede in mod expres ca adunarea generala a asociatilor ar putea reveni asupra deciziei din anul anterior (din 2008), apreciem ca, in principiu, revocarea hotararii anterioare este posibila daca se face cu respectarea principiului simetriei actului juridic si daca nu se aduce atingere drepturilor tertilor.
Astfel, daca aplicam principiul simetriei, adunarea generala ordinara, competenta sa decida distribuirea profitului societatii, ar putea sa decida si revocarea hotararii anterioare cu respectarea acelorasi conditii de cvorum si majoritate, legale sau statutare. Aceasta inseamna ca asociatii care pot forma majoritatea necesara vor putea lua o hotarare in adunarea generala a asociatilor ordinara din anul 2009, prin care sa nu mai repartizeze profitul anului 2007 ca dividende, ci sa-l foloseasca la finantarea activitatii, fie ca profituri nedistribuite, fie ca repartizari la fondurile proprii, fie prin incorporare in capital etc.
Potrivit art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, hotararea care respecta legea si actul constitutiv este obligatorie (pacta sunt servanda) si, deci, se impune intocmai ca si legea tuturor asociatilor, inclusiv celor ce au absentat sau au votat impotriva.
In schimb, hotararea adunarii generale contrara legii sau actului constitutiv va putea fi atacata cu actiunea in nulitate/anulare de catre asociatii care au votat impotriva si au cerut sa se consemneze votul lor in procesul-verbal al sedintei, precum si de cei care au absentat.
Totodata, potrivit art. 61 din Legea nr. 31/1990, hotararea poate fi atacata cu opozitie de orice creditori prejudiciati.
Insa, particularitatea efectelor acestei hotarari – nasterea unei obligatii sociale (obligatia societatii de plata a dividendului) in patrimoniul societatii si a unui drept subiectiv, individual, in patrimoniul fiecarui asociat (dreptul de creanta), impune ca revocarea ei sa se faca in conditii speciale, dupa cum vom vedea.
3. Regimul fiscal
Actul prin care adunarea generala a asociatilor ar decide repartizarea intregului profit la dezvoltare sau l-ar lasa nerepartizat nu este un act cu scop patrimonial sau exclusiv fiscal si, ca atare, nu poate fi recalificat in baza dispozitiilor art. 11 alin. (1) din Codul fiscal. Acesta dispune ca „la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe in intelesul prezentului cod, autoritatile fiscale pot sa nu ia in considerare o tranzactie care nu are un scop economic sau pot reincadra forma unei tranzactii pentru a reflecta continutul economic al tranzactiei“. In imprejurarile actuale, desi consecinta unei astfel de hotarari va consta in neplata impozitului pe dividende, in cazul societatilor atinse de criza se poate demonstra ca aceasta „tranzactie“ are un scop economic primordial, si anume mentinerea in activitate a respectivei entitati.
De altfel, actionarii care se vor opune acestei hotarari vor putea reclama dividendele lor, iar pentru aceste sume scadenta legala a obligatiei societatii de a plati impozitul pe dividende s-a implinit deja la data de 31.12.2008.
Aceasta inseamna ca fiscul va fi indreptatit sa calculeze majorari de intarziere la plata dividendelor incepand cu data de 01.01.2009 pana la plata impozitului aferent.
Pentru dividendele la care actionarii renunta in 2009 este evident ca, pe fond, nu se va mai datora impozitul pe dividende. Probleme pot aparea insa asupra calcularii de majorari intre data de 01.01.2009 si data la care actionarii renuntatori vor adopta hotararea respectiva; in acest caz, Fiscul va incerca sa calculeze majorari, iar societatile comerciale vor invoca disparitia bazei, a debitului, pentru a incerca sa impiedice calcularea de majorari (accesorium sequitur principalem).
4. Solutia rationala, si anume aceea de a reveni in cursul adunarii generale a asociatilor asupra deciziei din 2008 si de a nu mai distribui respectivele dividende, este o solutie legala?
La data distribuirii dividendului, in patrimoniul actionarului se naste un drept de creanta asupra societatii cu privire la suma fixata cu titlu de dividend. Asadar, asociatul este proprietarul creantei (bun mobil incorporal).
Dreptul de proprietate este un drept absolut. Astfel, in temeiul art. 480 din Codul civil, proprietarul poate dispune in mod exclusiv si absolut de bun (creanta), dar in limitele determinate de lege.
Avand in vedere ca toti asociatii carora li s-au distribuit dividende au calitatea de proprietari asupra creantelor, o hotarare a adunarii generale de revenire asupra hotararii initiale aduce atingere grava dreptului lor de proprietate. Din acest motiv, problema privind revenirea asupra hotararii de distribuire a dividendelor comporta doua aspecte:
A. Solutionarea concursului sau, mai bine spus, a conflictului dintre interesul social si interesul personal, propriu al asociatilor
B. Stabilirea mijloacelor legale prin care societatea ar avea posibilitatea sa nu plateasca dividende distribuite
A. Solutionarea concursului sau a conflictului dintre interesul social si interesul personal, propriu al actionarilor
Odata ce dividendul a fost distribuit, titularul dreptului la dividend va reuni in persoana sa doua calitati: actionar al societatii si creditor al acesteia.
In ipoteza analizata – criza care are ca efect imposibilitatea societatii de a-si executa obligatia de plata a dividendelor – se naste un conflict intre interesul social – acela de a salva societatea prin afectarea lichiditatilor pentru plata unor datorii prioritare (ex: banci, furnizori, creditori bugetari, creditori garantati s.a.) – si interesul personal al actionarilor – acela de a-si realiza creanta.
Prin introducerea art. 1361 (exercitarea drepturilor actionarilor cu buna-credinta) in Legea nr. 31/1990 prin Legea nr. 441/2006, apreciem ca importanta interesului social si rolul lui affectio societatis s-au diminuat, s-au redus.
Acest principiu se aplica nu numai societatilor pe actiuni, ci si societatii cu raspundere limitata, care are caracter mixt (intuitu personae si intuitu pecuniae). Astfel, actionarii trebuie sa isi exercite drepturile cu buna-credinta, cu respectarea drepturilor si a intereselor legitime ale societatii si ale celorlalti actionari. In sprijinul afirmatiei noastre este nu numai consacrarea expresa a interesului actionarilor, ci si folosirea conjunctiei „si“, de unde rezulta ca interesele actionarilor se bucura de aceeasi protectie ca si interesul social. Aceasta dispozitie a fost introdusa in contextul implementarii guvernarii corporatiste in dreptul nostru, urmand exemplul altor state membre, care au avut ca model dreptul anglo-saxon si american al corporatiilor.
In doctrina franceza, principiul director al guvernarii corporatiste a fost enuntat astfel: societatea de capitaluri trebuie sa fie dirijata in interesul actionarilor. In acest context, notiunea de affectio societatis – pe care atat doctrina romana cat si doctrina franceza l-au calificat ca un standard sau o norma de comportament – pare sa fi devenit incompatibila cu standardul lui corporate governance.
Affectio societatis implica subordonarea intereselor individuale ale actionarilor, interesului general al societatii.
Insa, prima ratiune de a fi a oricarei societati comerciale este imbogatirea actionarului3.
Contractul de societate comerciala nu poate fi redus la un simplu contract de cooperare, ci el este un contract de investitii. Persoanele fizice sau juridice se asociaza sub forma societatilor comerciale pentru a obtine profit, nu pentru a face actiuni de caritate, acte dezinteresate sau liberalitati. Intr-o afacere, actionarii nu pot fi altruisti, renuntand la propriile interese.
Administratorii societatii exista exclusiv pentru a maximiza valoarea actiunilor sau afacerea4.
Astfel, interesul actionarilor de a-si valorifica dreptul de creanta, care s-a nascut in patrimoniul lor prin distribuirea dividendelor – nu poate fi sacrificat in detrimentul interesului social. In acest sens pot fi invocate si art. 480 din Codul civil, art. 44 din Constitutia Romaniei si art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la CEDO.
Altfel ar fi fost situatia in ipoteza in care, in timp, ne-am fi plasat in momentul anterior organizarii Adunarii Generale Ordinare a Asociatilor care avea pe ordinea de zi distribuirea dividendului. In acel moment, criza economica si financiara ar fi putut justifica nedistribuirea de dividende. Insa, odata ce actionarul dobandeste calitatea de proprietar asupra creantei, acesta nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cazuri de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege. Nu exista niciun argument care sa permita asimilarea interesului social cu utilitatea publica.
In concluzie, in opinia noastra, in ipoteza analizata, conflictul dintre interesul social si interesul actionarului de a-si valorifica creanta se solutioneaza in favoarea celui din urma.
In cazul in care sunt indeplinite conditiile prevazute de Legea nr. 85/2006, asociatii care au calitatea de creditori ai societatii au dreptul sa solicite chiar deschiderea procedurii insolventei impotriva societatii debitoare.
Totusi, nu poate fi ignorata realitatea economica si sociala in care traim. Lipsa de lichiditati a unor companii provoaca insolventa altora cu care se afla in raporturi economice si juridice. In aceste conditii, insasi plata dividendelor ar putea contribui la insolventa. Mai mult decat atat, daca se face in perioada suspecta, plata risca sa fie anulata, in temeiul art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, sub conditia dovedirii faptului ca la data platii asociatii aveau cunostinta de starea de insolventa. Totodata, in temeiul art. 138 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2006, ar putea fi antrenata raspunderea actionarilor si a administratorilor daca se va face dovada ca in luna precedenta incetarii platilor, au dispus ca actionarii sa fie platiti cu preferinta, in dauna celorlalti creditori.
Astfel, in conditiile legii speciale a insolventei, asociatii si administratorii trebuie sa fie foarte prudenti si sa adopte masuri sau decizii rezonabile pentru a proteja societatea in fata pericolului insolventei, dar si pentru a se pune ei insisi la adapost de orice raspundere.
Vom incerca in continuare sa identificam mijloacele legale adecvate care le permit asociatilor si administratorilor sa atinga obiectivele mai sus mentionate.
B. Analiza si stabilirea mijloacelor legale alternative care ar putea sa permita societatii sa nu plateasca dividendele
Mijloacele legale (solutiile) alternative pe care le-am identificat sunt urmatoarele:
a) hotararea adunarii generale a asociatilor;
b) renuntarea la dreptul la dividende;
c) remiterea de datorie;
d) compensarea creantei certe, lichide si exigibile asupra societatii cu actiuni ale acesteia;
e) cesiunea creantei dividendului.
a) Hotararea adunarii generale a asociatilor
Prima masura pe care o pot lua administratorii sau asociatii este aceea de a convoca adunarea generala pentru a prezenta dificultatile cu care se confrunta societatea si pentru a propune sau a gasi solutii agreate de acest organ de deliberare.
Avand in vedere ca prin efectul hotararii de distribuire a dividendelor asociatii au dobandit in patrimoniul lor un drept de creanta asupra caruia au un drept de proprietate, in convocator, pe ordinea de zi, nu poate figura renuntarea la incasarea dividendelor. Renuntarea la un drept subiectiv este un act juridic unilateral. Renuntarea poate fi exprimata numai de catre titularul dreptului la care se renunta. De aceea, renuntarea nu poate face obiectul unei deliberari in adunarea generala a asociatilor. Societatea, reunita in adunarea generala, nu poate dispune decat de drepturile sale, nu de drepturile subiective ale asociatilor.
Insa in cadrul adunarii generale se pot propune urmatoarele solutii:
(i) modificarea scadentei obligatiei de plata a societatii, stabilindu-se un termen mai lung decat cel legal sau cel hotarat anterior in adunarea generala;
(ii) revocarea hotararii initiale de distribuire a dividendelor.
(i) Modificarea scadentei obligatiei de plata a societatii, stabilindu-se un termen mai lung decat cel legal sau cel hotarat anterior in adunarea generala
Potrivit art. 67 alin. (2) din Legea Societatilor Comerciale, termenul legal de plata a dividendelor este de 6 luni de la data aprobarii situatiei financiare anuale aferente exercitiului financiar incheiat.
Insa se ridica trei probleme: Adunarea generala a asociatilor are competenta de a lua o asemenea decizie? Ce tip de adunare are competenta in acest sens? Decizia se adopta cu majoritate sau cu unanimitate?
In ceea ce priveste prima problema, la prima vedere, am fi tentati sa raspundem negativ, avand in vedere ca termenul este stipulat in favoarea creditorului si, deci, numai acesta poate renunta la el. Insa, fiind vorba de o obligatie de plata a societatii fata de asociati si de modificarea propriei decizii – daca prin hotararea anterioara a adunarii s-a stipulat termenul de plata – apreciem ca, aplicand principiul simetriei, aceasta este competenta sa decida modificarea scadentei.
Cu privire la cea de-a doua problema, daca aplicam principiul simetriei, adunarea competenta sa stabileasca termenul de plata a dividendelor are competenta sa decida si modificarea termenului de plata. Astfel, in cazul societatilor pe actiuni si in comandita pe actiuni competenta apartine adunarii generale ordinare, iar in celelalte cazuri competenta apartine adunarii asociatilor.
Referitor la cea de-a treia problema, daca acceptam ca adunarea generala este competenta, atunci, in cazul societatii pe actiuni si in comandita pe actiuni, hotararea se va adopta cu regulile de cvorum si majoritate prevazute de art. 112 din Legea nr. 31/1990 pentru adunarea generala ordinara. In cazul societatii in nume colectiv si al societatii in comandita simpla, hotararea se adopta cu votul asociatilor reprezentand majoritatea capitalului social, potrivit art. 86 alin. (1) din Legea Societatilor Comerciale. In societatea cu raspundere limitata, hotararea se adopta cu majoritatea absoluta a asociatilor si a partilor sociale, conform art. 192 alin. (1) din Legea Societatilor Comerciale.
(ii) Revocarea hotararii initiale de distribuire a dividendelor
Hotararea adunarii generale are natura juridica a unui act juridic sui generis. Acesta se formeaza prin exercitarea dreptului de vot de catre fiecare asociat in parte, cu respectarea regulilor de majoritate sau unanimitate, pre- vazute de lege sau statut. Hotararea adunarii generale nu reprezinta suma sau totalitatea voturilor. Vointa sociala se naste prin aplicarea regulii majoritatii, simple, absolute sau calificate, ori a unanimitatii, in functie de natura deciziei ce se adopta.
Intrucat afecteaza drepturile de creanta existente in patrimoniul fiecarui asociat, apreciem ca, in aceasta ipoteza, revenirea asupra hotararii initiale nu este o simpla revocare si, deci, hotararea
nu se va adopta cu aplicarea principiului simetriei, adica a regulii de majoritate prevazute de lege sau statut pentru adunarea generala care a adoptat hotararea de distribuire. Dimpotriva, hotararea trebuie adoptata cu unanimitate, intrucat numai fiecare asociat in parte poate dispune de dreptul sau de creanta. Renuntarea la un drept castigat este un act juridic de dispozitie care se exercita exclusiv de catre titularul dreptului.
Indiferent care ar fi propunerea asupra careia se delibereaza in adunarea generala, pentru reusita ei se pot incheia conventii de vot intre asociati. In opinia noastra, apreciem ca, in ambele cazuri, conventiile sunt conforme cu interesul societatii, dat fiind faptul ca se urmareste inlaturarea dificultatilor financiare ale societatii.
Hotararea prin care se modifica termenul de plata sau se revine asupra hotararii initiale de distribuire in sensul ca profitul nu se mai repartizeaza asociatilor cu titlu de dividend, ar putea fi atacata de creditorii asociatilor.
Acestia au interes sa atace hotararea intrucat li se creeaza un prejudiciu. Acestia nu-si mai pot realiza creanta prin poprirea sumelor ce li se cuvin asociatilor debitori cu titlu de dividend.
b) Renuntarea la incasarea dividendului
Daca propunerea de modificare a scadentei obligatiei de plata a dividendelor nu a fost adoptata, atunci asociatii, in mod individual, pot decide sa renunte la incasarea dividendului.
Asa cum am precizat mai sus, renuntarea este un act juridic unilateral. Astfel, fiecare asociat in parte isi poate manifesta vointa, in mod expres, in sensul renuntarii la incasarea dividendului.
Renuntarea poate fi temporara sau definitiva, expresa sau tacita.
Insa, avand in vedere implicatiile fiscale ale renuntarii la incasarea dividendelor asupra societatii, problema renuntarii depaseste sfera actelor juridice unilaterale.
Astfel, renuntarea temporara implica o modificare a termenului de plata si, totodata, reprezinta omodalitate de creditare a societatii pe termen scurt. In aceste conditii, apreciem ca este absolut necesar consimtamantul societatii. In consecinta, se formeaza o conventie, un act juridic bilateral.
Renuntarea poate fi definitiva. Aceasta forma de renuntare va avea insa implicatii fiscale, intrucat dividendul ce trebuia platit asociatului devine venit pentru societate. In acest caz, renuntarea unilaterala a asociatului creditor la creanta sa este inopozabila societatii, care poate sa-si execute prestatia, impotriva vointei creditorului. De aceea, este posibil ca asociatul sa incheie o conventie cu societatea prin care renunta la dreptul sau de creanta, cu consimtamantul acestuia din urma; suntem in prezenta remiterii de datorie, guvernata de art. 1138 – 1142 din Codul civil.
Renuntarea este expresa atunci cand asociatul isi exprima intentia de a renunta la creanta sa. Renuntarea este tacita in cazul in care asociatul refuza sa ceara plata dividendului in cadrul termenului de prescriptie extinctiva. Altfel spus, asociatul refuza sa ceara concursul fortei coercitive a statului pentru satisfacerea creantei sale.
In orice caz, data fiind obligatia profesionala a comerciantilor de a evidentia contabil toate operatiunile, este necesara intocmirea unui inscris (instrumentum) care sa incorporeze vointa asociatului si/sau a societatii debitoare. Acesta poate reprezenta un document justificativ din punct de vedere contabil.
c) Remiterea de datorie
Asa cum am aratat deja, remiterea de datorie reprezinta un mijloc conventional de stingere a obligatiei, fara ca aceasta sa fie executata, constand in renuntarea creditorului, cu consimtamantul debitorului, la dreptul sau de creanta. Asadar, remiterea de datorie este un mijloc conventional de stingere a obligatiei, ce presupune acordul de vointe al asociatului creditor si al societatii debitoare.
Fiind o renuntare la o creanta sau o stergere de datorie, remiterea de datorie constituie o donatie indirecta. Astfel, pentru validitatea sa, va trebui sa respecte toate conditiile de fond specifice liberalitatilor. In ceea ce priveste conditiile de forma, aceasta nu trebuie sa imbrace forma autentica, prevazuta ad validitatem pentru donatie.
Avand in vedere gravitatea actului si efectele acestuia asupra patrimoniului, consideram ca asociatul care este la randul sau persoana juridica – societate comerciala nu poate incheia o conventie de remitere de datorie pentru ca ar incalca astfel principiul specialitatii legale. De asemenea, nu are capacitatea de a renunta, in mod unilateral, la creanta. Efectul remiterii de datorie consta in stingerea obligatiei de plata a dividendului, cu toate accesoriile sale si, deci, liberarea debitorului.
d) Compensarea unei creante lichide si exigibile asupra societatii cu actiuni ale acesteia
Daca asociatul nu doreste sa renunte la creanta sa, cu sau fara consimtamantul societatii debitoare, atunci el poate opta pentru compensarea creantei asupra societatii cu actiuni ale acesteia.
Potrivit art. 210 alin. (2) din Legea Societatilor Comerciale, compensarea unor creante lichide si exigibile asupra societatii cu actiuni ale acesteia este omodalitate de majorare a capitalului social al societatii pe actiuni.
Pentru a putea fi compensata cu actiuni ale societatii, creanta trebuie sa indeplineasca cumulativ doua conditii:
(i) sa fie lichida;
(ii) sa fie exigibila.
Potrivit art. 216 din Legea Societatilor Comerciale, pentru a fi valabila, operatiunea de majorare a capitalului social trebuie sa se faca cu respectarea dreptului de preferinta al actionarilor, care poate fi limitat sau ridicat in conditiile prevazute de art. 217 din Legea Societatilor Comerciale.
Majorarea capitalului social prin acest procedeu este de competenta adunarii generale extraordinare, care va adopta hotararea cu respectarea conditiilor de cvorum si majoritate legale sau statutare.
e) Cesiunea de creanta
Este posibil ca asociatii,mai ales cei care sunt persoane juridice, in special societati comerciale, sa doreasca incasarea imediata a dividendelor, avand nevoie de resurse financiare. In acest caz, pentru a evita orice intarziere a platii provocata de dificultatile financiare ale societatii debitoare, asociatii in cauza pot cesiona creanta in temeiul unui contract de cesiune. Acesta va trebui sa respecte toate conditiile prevazute de art. 1391 – 1398, 1402 – 1404 din Codul civil.
Astfel, asociatii care controleaza societatea debitoare si doresc salvgardarea intereselor societatii, evitand litigiile pentru plata dividendelor, pot cumpara creantele celorlalti asociati, urmand sa plateasca din fondurile proprii pretul cesiunii. Ca efect al cesiunii, asociatii cesionari devin creditori fata de societate.
Cesiunea de creanta are avantajul ca se incheie intre cedent si cesionar fara acordul societatii debitoare.
Totodata, permite cesionarilor sa-si majoreze ulterior participatiile la capitalul societatii, prin procedeul compensarii creantelor lichide si exigibile asupra societatii cu actiuni ale acesteia.
Inconvenientul cesiunii de creanta este acela ca, in asociere cu procedeul de majorare a capitalului social, poate provoca un dezechilibru de forte in cadrul societatii.
5. Concluzii
In conditiile de cvorum si majoritate statutare, actionarii (asociatii) societatilor comerciale pot reveni, in adunarea generala ordinara din 2009, asupra hotararii de repartizare a dividendelor aferente anului 2007, hotarare ce a fost luata de adunarea generala ordinara din 2008.
Hotararea nu produce inca efecte decat fata de acei actionari (asociati) care accepta sa renunte la incasarea acestor dividende, ceilalti actionari (asociati) fiind creditori ai societatii, cu o creanta certa, lichida si exigibila.
Asociatii (actionarii) care sunt de acord cu noua hotarare pot conveni termene mai lungi de plata, pot decide ca acel profit sa ramana nerepartizat sau pot sa isi converteasca creantele in capital in conditiile statutare. In urma adoptarii acestor hotarari, societatile comerciale nu vor mai plati impozit asupra cuantumului dividendelor la care s-a renuntat; totusi, ramane discutabila posibilitatea calcularii de accesorii fiscale pentru perioada de la 31.12.2008 pana la data adoptarii noii decizii a adunarii generale din anul 2009.
Note
1 St.D. Carpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Legea societatilor comerciale. Comentariu pe articole, Editia 3, C.H. Beck, Bucuresti, 2006, p. 223.
2 Ph. Bissara, Le gouvernement d’entreprise en France: faut-il legiferer ancore et de quelle maniere?, Rev. soc, 2003, p. 64.
3 Raportul Marini asupra modernizarii dreptului societar francez.
4 V.J. Paillausseau, Entreprise, société, actionnaires, salariés, qules rapports?, Recueil Dalloz, 1999, p. 157 si urm.
[ link extern ] /
avocatnet.ro explicăm legislația
ContSters123067, utilizator
Monica H. 
marinamarilena 
oti