Incetarea platii indemnizatiei de somaj acordate beneficiarilor are loc la data cand realizeaza, din activitati autorizate potrivit legii, venituri lunare mai mari decat valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare.
Valoarea indicatorului social de referinţă este de 500 lei
Va multumesc frumos pentru lamuriri. As dori daca ati putea sa-mi spuneti si legea care reglementeaza acest lucru, pentru a putea sa merg la cei de la somaj si sa le-o arat, deoarece dansii au zis ca incepand cu luna decembrie mi se va sista plata ajutorului de somaj indiferent de valoarea veniturile realizate.
Va multumesc anticipat.
LEGE nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
ART. 33^1
Valoarea indicatorului social de referinţă este de 500 lei.
ART. 34
(1) Somerii prevăzuţi la art. 17 alin. (1) beneficiază de indemnizaţie de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni in ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;
b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare;
c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii;
d) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de munca in a căror raza teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de munca ori au realizat venituri in acea localitate.
ART. 44
Încetarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj acordate beneficiarilor are loc după cum urmează:
a) la data încadrării in munca, conform legii, pentru o perioada mai mare de 12 luni;
b) la data când realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare;
c) la 90 de zile de la data emiterii autorizaţiei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi independente sau a certificatului de înmatriculare, conform legii, dacă realizează venituri lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare;
d) la data refuzului nejustificat de a se încadra conform pregătirii sau nivelului studiilor într-un loc de munca situat la o distanta de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu;
e) la data refuzului nejustificat de a participa la servicii pentru stimularea ocupării si de formare profesională sau la data întreruperii acestora din motive imputabile persoanei;
f) dacă perioada de pensionare pentru invaliditate depăşeşte 12 luni;
g) la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limita de vârsta, de la data solicitării pensiei anticipate sau la data când pensia de invaliditate devine nerevizuibila;
h) la data plecării in străinătate a beneficiarului pentru o perioada mai mare de 3 luni;
i) la data începerii executării unei pedepse privative de libertate pentru o perioada mai mare de 12 luni;
j) in cazul decesului beneficiarului;
k) la expirarea termenelor prevăzute la art. 45 alin. (2), (3) şi (3^1);
l) la expirarea termenelor prevăzute la art. 39 alin. (1), respectiv la art. 40 alin. (1);
m) la data admiterii într-o formă de învăţământ, în cazul persoanelor asimilate şomerilor, prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. a) şi b).