Care sunt lucrurile la care te uiti prima data cand deschizi un dosar?

Eu una am un real "talent" de-a descoperi toate ciudateniile la care nu mi-am propus sa fiu prea atenta (in prima faza).

Spre pilda, o colega avea de vreo doi ani un dosar penal (eu neintrand in astfel de dosare). Ma uit pe certificatul medico-legal si zic. Tu nu vezi ca aici scrie "refuza examenul BMF" si mai jos "fractura coronara". Pai cum ..pusca mea a dat un medic legist o concluzie de leziune dentara fara sa deschida gura pacietului?

Sau... ma uit intr-o doara pe o inchiere de autentificare a unui testament si decopar ca testatorul a semnat prin punere de dedeget pentru ca, dupa cum consemnase notarul avea "fractura de col femural". Asta-i buna, adica nu putea sa scrie cu mana dreapta pentru ca avea piciorul in ghips. (e pe bune! L-am anulat.).

De aceea mi-e draga zisa: adevarul sta in amanunte.

Dosarul intotdeauna il iau de la coada la cap.
Sa vad in ce stadiu este si sa-mi fac o idee.
Apoi merg pe amanunte.

Interesanta ideea cu dosarul luat de la coada la cap. :D

Hai sa mai adaugam o ecuatie in discutia noastre.

Una dintre marile probleme cu care se confrunta de obicei avocatul modern este delegarea dosarului catre un coleg. E atat de complicat sa ii explici celuilalt ce s-a intamplat si ce mai este de facut, incat de multe ori e mai bine sa isi vada fiecare de treaba lui si sa incerce sa isi termine treaba fara sa mai implice si pe altii.

Ce metode folositi ca sa le fie simplu altora care lucreaza pe acelasi dosar sa inteleaga ce s-a intamplat?

Cunosc oameni care anexau, la inceputul dosarului, o lista cu parti, probatoriu si termene de judecata.

admin a scris:

Interesanta ideea cu dosarul luat de la coada la cap. :D

Asta e o "deformatie profesionala" a avocatilor de instanta. (pentru ca noutatile se adauga la sfarsitul dosarului).
Pentru acelasi motiv am tendinta ca orice alt inscris sa-l citesc, intr-un fel, tot cam de la coada la cap.
Spre pilda, intr-o seara eram in vizita la firma unui prieten. Acesta impreuna cu asociatul sau neamt se chinuiau sa faca lectura finala a unui contract bilingv facut de o "mare casa". Continea vreo 140 de articole mai toate cu trimitere la articolul care trimitea la articolul.. (un stil binecunoscut de "ameteala", dupa parerea mea - fereasca sfantul sa ajungi cu un astfel de contract intr-o instanta romana, ca-ti mai trebuie vreo 140 de paragarafe sa povestesti ce dracu ai vrut sa scrii in el). Am luat un exemplar de contract si mi-am aruncat ochii pe ultimele 10 Clauze Finale (cele la care ochiul, deja obosit nu prea mai ajunge) si le-am aratat "soparla"...care, evident, trimitea la alta "soparla". Blonduta fiind n-am fost crezuta si contractul nu a fost modificat. (doar era facut de-o mare casa, iar eu doar .. ma facusem ca-l citesc...). Dupa vreo 3 luni se intampla de-a fir a par ce i-am avertizat ca o sa se-intample... si toate celelalte vreo 130 articole s-au dovedit a fi ... maculatura inutila.

Si eu iau dosarul din-fir-a-par. Nu trec nici macar peste imputerniciri etc.
Adica: ascult povestea, imi fac o idee. Apoi vad actele clientului, apoi ma duc la dosar. Niciodata nu las un rand necitit daca nu am intrat in dosar de la inceput.
La Judecatoria sector 3 aveam un adversar (nu avocat) care mazgalea dosarul cu observatiile proprii. :D Pur si simplu scris, pe langa o poza: eu cu X. Sau pe marginea actiunii mele: fara temei.:))
Evident ca am obtinut amendarea sa, dar... pentru asta trbuia sa ai dovezi. ;)

E important sa vezi intreg dosarul, asa stii ce se poate intampla: mai poate cere termen avocat? Sau a cerut deja pe la inceput, acum vreun an? Cat te mai poate amana/ameti? Care este stilul partii adverse? Unul succint, unul dezlanat? Face actele de procedura in termen, mai uita de ele?

Referitor la acte, mereu citesc actul de la cap la coada, la fel si dosarele; dar prima citire este o aruncatura de ochi, apoi revin. Intai ma uit la procedura, avand in vedere ca povestea o stiu de la client dinainte.

Metode sunt simple, desi mai mereu merg eu la cauze, folosesc foarte rar substituenti. Las mereu cereri din timp (5 zile inainte).
Apreciez ce se poate intampla la termenul la care trimit substituentul si fac toate variantele in scris (daca se amana, te opui pentru ca: vezi note scrise amanare; daca se ajunge la propunere de probe, asta e lista cu probatoriul). ;) Las mereu cereri de lasare mai la urma daca nu ajung la prima ora.
De regula insa, fac acest lucru fara un avocat care sa ma inlocuiasca. Mai ales ca, la probatoriu de exemplu, arat toate motivele de fapt si de drept pe care se bazeaza cererea mea. Asa pot folosi ulterior acel lucru.
Am plecat in concediu. Am lasat la dosar 3 cereri, una de amanare (cu actele de concediu atasate) care mi s-a respins ca nedovedita (probabil biletul de avion, cel de cazare si cererea mea, toate pe numele meu, nu faceau dovada); una de conexare a 2 dosare (a uitat judele sa o puna in discutie) si o lista cu probatoriul propus de partea pe care o reprezint. Peste propunere probatoriu nu se putea trece, orice s-ar fi intamplat (legal) in dosar, eram acoperita. Nu m-am prezentat, a fost ok.
Cam asta fac de fiecare data. Nu ma bazez ca vine sau nu si partea. Imi rezolv, independent de programul partii, treaba.

Despre chestia cu noutatile de la final: exista un risc in legislatia romaneasca, daca nu le faci ca la carte, risti sa nu mai apuci. Am vazut parti care au incercat sa tot lase spre final, ca sa fie surpriza, sa nu caute partea adversa sa se apere... Asta merge, cand? In recurs! Sau in apel, in cel mai bun caz! Ca sa nu mai spun ca oricand procedeaza o parte asa, cealalta poate sa ia termen, sa lungeasca dosarul... asa ca... nu vad logica!
Este frumos pentru filmele americane, dar nu folosesc aceasta metoda caci nu mi se pare compatibila cu sistemul nostru de drrept. Desi... Nicoleta are dreptate, asa e, lucrurile interesante se depun spre finalul dosarului... Inca ma intreb de ce.