Buna ziua!
Societatea la care sunt administrator este in litigiu cu un fost client pt. neplata unei facturi. ( se judeca la Curtea de Arbitraj)
Acestia motiveaza neplata facturii pt. neindeplinirea corespunzatoare a obligatiilor, in speta, predarea incopleta a unui document care trebuia intocmit de un specialist -reprezentant al firmei noastre.
Anexat intampinarii pe care au facut-o, acestia au prezentat documentul respectiv refacut de ei( ma rog, are acelasi continut ca si cel intocmit de specialist, dar a fost recodificat), dar fara a fi semnat sau stampilat. Mentionez ca numai sprecialistul are competenta (prin lege) de a intocmi si semna documentul respectiv.
Un alt document prezentat, sunt niste metode de lucru prezentate in limba engleza.
Pot fi luate in calcul aceste inscrisuri ca probe in instanta?
Acel document (un jurnal pt. restaurare imobil) exista intocmit de specialistul nostru si fostii nostri clienti au acest doc. si recunosc existenta lui; nu au platit pt. ca spun ei, acel doc. nu este complet, contine erori, etc.. Ei au " corectat" jurnalul intocmit de noi, insa acel jurnal nu poate fi intocmit si nici semnat de nimeni altcineva decat de specialist. Practic au intocmit din nou acelasi document cu acelasi continut, numai ca au reasezat in pagina si au recodificat lucrarile. Acest document intocmit de ei nueste nici semnat nici stampilat de nimeni.
Oricum intrebarea mea este: poate un document fara semnatura si stampila sa fie luat in calcul ca proba in instanta? La fel, poate un doc. prezentat intr-o alta limba sa fie luat in calcul ca proba in instanta daca nu este prezentata si o traducere legalizata a acestuia?
Nu inteleg ce relevanta are jurnalul respectiv. Pt atestarea platii aveti nevoie de o factura confirmata . Ceea ce conteaza este ca lucrarile sa fie efectuate si acceptate de beneficiar , conform contractului . Daca ceva nu e ste corect in actele conexe , se poate reface . Nu este un motiv just pentru a refuza plata /
Intocmirea jurnalului respectiv era una din multele obligatii pe care ni le-am asumat prin contract. Nu am primit nicio notificare nici in timpul nici dupa finalizarea contractului prin care sa ni se semnaleze vreo neregula. Numai dupa ca i-am somat sa ne plateasca factura restanta ne-au raspuns ca ne retin factura pt. ca au descoperit acele deficiente in jurnalul respectiv, insa nu ne-au solicitat remedierea lor (asa cum ar fi fost normal) si ne-au comunicat ca pt. remedierea deficientelor au fost nevoiti sa angajeze alt personal, desi personalul angajat de ei nu are calificarea necesara (specialist) pt. intocmirea si semnarea doc. respectiv. Mentionez ca factura le-am transmis-o pe posta si in una din comunicarile facute, acestia recunosc ca au semnat de primire factura respectiva ( au semnat si pus stampila inclusiv pe factura, nu numai pe confirmarea de primire), dar, zic ei ca au semnat de primire nu ca recunosc prin semnarea facturii serviciile prestate de noi.