Noutati cu privire la expertii judiciari

1. Înregistrarea experţilor adecvaţi în liste
accesibile publicului, ca un serviciu oferit
de către Ministerul Justiţiei în beneficiul
organelor cu atribuţii jurisdicţionale
1.1. Îmbunătăţirea procedurii de înregistrare prin
implementarea unui sistem descentralizat de
administrare a listelor de către preşedinţii de
tribunale.
O condiţie preliminară de bază în vederea unei colaborări
eficiente între organele cu atribuţii jurisdicţionale şi experţii
judiciari numiţi de acestea o reprezintă un sistem care să
permită selectarea rapidă şi precisă a celor mai buni experţi .
Datorită suprafeţei ţării şi a avantajelor majore reprezentate de
cunoaşterea particularităţilor regionale, se impune conceperea
unui sistem descentralizat, la nivelul tribunalelor, de atribuire a
responsabilităţii pentru înregistrarea experţilor în listele
Ministerului Justiţiei.

Astfel, la înregistrarea experţilor în liste
pot fi utilizate structurile deja existente.
În vederea transformării sistemului în acest sens, structura administrativă
a „birourilor locale de expertiză‖ din cadrul tribunalelor prezintă
o importanţă centrală.

1.2. Verificarea eficientă a calificării candidaţilor
din punct de vedere judiciar şi de specialitate,
cu implicarea instanţelor

Verificarea conformităţii experţilor, limitată la o examinare a
specializării pe baza certificatelor de atestare a etapelor de
instruire şi pe un interviu ţinut la Ministerul Justiţiei trebuie
completată cu o examinare efectuată de către o comisie, cu
participarea instanţelor.

În acest sens se va avea în vedere în
special capacitatea candidatului de a-şi dovedi experienţa
profesională acumulată deja în domeniul de expertiză vizat.
Această comisie va fi condusă de un judecător şi va cuprinde,
de asemenea, un număr de examinatori de specialitate (minim
doi), care trebuie să fie ei înşişi experţi în domeniul vizat de
candidat.
Această examinare se va raporta, de asemenea, la cunoştinţe
privind elaborarea expertizei, privind dispoziţiile legale
semnificative în legătură cu activitatea experţilor judiciari,
precum şi alte norme legale, referitoare la experţii judiciari
(„cunoştinţe judiciare―).
De asemenea, ar putea fi luată în calcul acordarea unei scutiri
de la examenul de specialitate pentru anumite grupe
profesionale care, pe baza instruirii şi/sau a experienţei
profesionale sunt considerate ca fiind înalt calificate. Pe baza
profilului cerinţelor specifice în legătură cu activitatea de
expert judiciar, se poate accepta ideea renunţării la examenul
de specialitate şi verificarea numai a cunoştinţelor juridice.

1.3. Intensificarea perfecţionării experţilor din
punct de vedere profesional şi judiciar, cu
implicarea justiţiei
Instituţiile ştiinţifice de specialitate, care dispun de o
experienţă vastă în domeniul colaborării dintre experţi şi
organele cu atribuţii jurisdicţionale, ar putea prelua instruirea
(şi ulterior perfecţionarea) candidaţilor la înscrierea pe listele
de experţi (şi ulterior a experţilor judiciari înscrişi pe liste) atât
din perspectiva profesională, cât şi din perspectiva judiciară.
Procesul de instruire şi perfecţionare trebuie susţinut de
judecători şi procurori, dar şi de experţii cu o experienţă
judiciară îndelungată. O dovadă de participare la astfel de
seminarii ar avea fără îndoială o pondere majoră în procesul
de certificare şi recertificare şi ar duce în cele din urmă la o
creştere semnificativă a cunoştinţelor de specialitate a
experţilor judiciari.

1.4. Implementarea unui proces de recertificare
Verificarea nivelului de cunoştinţe al experţilor se recomandă
a fi efectuată nu numai în vederea înregistrării în listele de
experţi judiciari (certificare) ci şi periodic, la intervale regulate
(recertificare). În interesul justiţiei, o astfel de recertificare
trebuie să cuprindă verificarea expertizelor elaborate, obligaţia
de dovedire a activităţilor de perfecţionare continuă sau a
activităţii ştiinţifice şi totodată o nouă examinare (în faţa
comisiei) a competenţei profesionale şi a cunoştinţelor juridice.


1.5. Elaborarea listelor de experţi structurate în mod unitar la nivel naţional
Se va institui o nomenclatură valabilă la nivel naţional în
conformitate cu standardul ştiinţific actual. Acest lucru va
simplifica în mod semnificativ, în cazurile individuale, găsirea
şi numirea expertului optim. În afară de aceasta s-ar garanta
astfel şi o unificare a procedurii de înscriere (structurarea
domeniilor de examinare, tratarea în mod egal a tuturor
candidaţilor la înscriere).


1.5.1.Divizarea listelor în grupe şi domenii de
specialitate
Specializarea continuă în toate domeniile trebuie susţinută
printr-o divizare mai detaliată a listelor în grupe de specialitate
care să cuprindă, la rândul lor, domenii de specialitate.


1.5.2. Sporirea conţinutului informativ al listelor de experţi judiciari

Listele trebuie să cuprindă şi informaţii personale privind
expertul judiciar, care să simplifice contactarea acestuia.
Expertul însuşi ar fi astfel avantajat de publicarea unei
prezentări personale. În acest sens, este avută în vedere
introducerea de informaţii referitoare la vârsta expertului,
specializările acestuia, activităţile profesionale principale,
autonomia/lipsa autonomiei (grad de încărcare cu lucrări,
mobilitate), disponibilitate(accesibilitate) etc.


1.6. Aspecte tehnice referitoare la unificarea
listelor la Ministerul Justiţiei
Deşi administrarea listelor (procedurile de certificare şi
recertificare) intră în competenţa preşedinţilor tribunalelor, o
unificare a listelor la Ministerul Justiţiei, pe baza mijloacelor
electronice de procesare a datelor, ar fi de dorit. Lista
generală astfel obţinută ar putea fi pusă la dispoziţia tuturor
organelor cu atribuţii jurisdicţionale la nivel naţional, fapt care
ar avea multiple avantaje, selectarea mai eficientă a experţilor
calificaţi prin intermediul tribunalelor sau direct din lista făcută
publică pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei, în cazul în
care este necesară efectuarea unei contraexpertize, în cazul
recuzării expertului judiciar pe motiv că este părtinitor, în cazul
necesităţii convocării unui expert care nu este disponibil în
jurisdicţia respectivă etc.
1.7. Accesibilitatea listelor pentru publicul larg
Ministerul Justiţiei trebuie să exploateze toate posibilităţile
pentru a găsi cei mai buni experţi în vederea înscrierii pe
listele sale. Acest demers ar putea fi susţinut şi prin aceea că
astfel se ajunge la îmbunătăţirea imaginii experţilor.
Îmbunătăţirea calităţii printr-o cizelare a procesului de
înregistrare ar fi primul pas în această direcţie. Un alt pas ar
putea consta în aceea că „certificatul‖ obţinut ar putea fi
accesibil publicului larg, prin publicarea înregistrării astfel încât
listele de experţi să fie disponibile pe internet. Prin aceasta,
competenţa de specialitate a experţilor ar fi accesibilă şi
pentru beneficiarii privaţi (chiar şi pentru agenţii economici),
ceea ce ar reprezenta un mare serviciu pentru siguranţa
juridică, dar ar spori şi interesul experţilor de a se înscrie în
listele de la instanţele de judecată.
2. Colaborarea organelor cu atribuţii jurisdicţionale cu experţii judiciari şi
extrajudiciari, ca bază a soluţionării rapide şi eficiente a procedurii judiciare

În procesul civil, expertul judiciar este acea persoană care
participă alături de judecător şi care, datorită statutului său de
expert şi a credibilităţii extreme de care se bucură în practica
judiciară din partea indivizilor (slab informaţi?) este considerat
adesea adevăratul judecător. Chiar şi judecătorul (şi cu atât
mai mult reprezentantul de profesie al părţilor) are din ce în ce
mai des un sentiment de predare în faţa specialistului. Mulţi
experţi judiciari consideră dezbaterea verbală a expertizei ca o
ofensă exagerată şi nedreaptă adusă calificării sale
profesionale şi integrităţii personale, în condiţiile depunerii
unor expertize scrise, perfecte. De aici rezultă, pe de o parte,
o tensionare a relaţiilor, iar pe de altă parte, câteodată şi
pericolul că în privinţa pretenţiilor ridicate nu decide „o instanţă
independentă şi nepărtinitoare, bazată pe principiile de drept‖
(articolul 6 alineatul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului), ci un expert judiciar.
Principalele puncte critice sunt:
Expertul ar acţiona ca un judecător fără control (în
timp ce situaţia juridică este verificată de către mai
multe instanţe, situaţia materială decisă de către
expert nu poate fi verificată de facto).
18
Judecătorul urmează, fără excepţie, recomandările
expertului, fără a se confrunta cu conţinutul metodelor
şi rezultatelor sale. (Se creează un automatism care
duce la semnarea ca „Sentinţă‖ a deciziilor rezumate
de către expert).
Judecătorul şi-ar impune restricţii prin transferarea
către expertul judiciar a sarcinilor sale intrinseci –
analiza dovezilor, analiza stării de fapt constatate, prin
prisma normei juridice, câteodată şi conducerea
faptică a procesului.
Prin desemnarea expertului, judecătorul ar comanda
rezultatul expertizei, expertul ar elabora o expertiză de
complezenţă, fapt care ar duce la pierderea
generalizată a încrederii în autorităţile atribuite.
2.2. Experienţa acumulată în cadrul celor cinci
ateliere de lucru şi două mese rotunde din
România
În general, se constată numărul scăzut al experţilor
judiciari înscrişi pe listă, ceea ce duce la îngreunarea
găsirii unui expert şi la prelungirea duratei procesului.
În special, în provincie, această problemă este mult
mai acută decât în capitală.
Competenţa profesională a experţilor este evaluată ca
nefiind optimă. Cunoştinţele juridice sunt aproape
inexistente, din cauza lipsei seminarilor pe aceste
teme, destinate experţilor judiciari. Instruirea şi
perfecţionarea sunt insuficiente, potrivit părerii
participanţilor la întrunirile menţionate mai sus.
19
Este criticată în special lipsa contactului direct între
judecători şi experţi. Birourile locale de expertiză sunt
doar parţial adecvate pentru stabilirea acestui contact,
deoarece, pe de o parte, nu pot fi transmise cerinţele
de specialitate, iar pe de cealaltă parte, prin contactul
mijlocit se pierde foarte mult timp preţios. Multe
lămuriri importante la atribuirea comenzii de expertiză
şi la supravegherea termenelor pot rezulta doar în
urma contactului direct dintre judecător şi expert.
Durata elaborării expertizei este criticată ca fiind prea
îndelungată. Acest lucru este motivat prin numărul
insuficient de experţi, de expertizele perfectibile şi de
lipsa contactului direct între judecători şi experţi.
Caracterul concludent şi inteligibilitatea expertizelor
sunt apreciate ca fiind insuficiente. Acest lucru este
motivat prin calitatea şi pregătirea insuficientă în
domeniul juridic a experţilor judiciari.
2.3. Distribuirea rolurilor între judecător şi
expertul judiciar
2.3.1. Selectarea
Judecătorul poate numi ca expert orice persoană, fie din lista
experţilor judiciari, fie din lista specialiştilor.
Selectarea expertului este fundamentată pe principiul liberei
aprecieri a probelor, aflată la latitudinea judecătorului. Prin
aceasta se contracarează (şi) tendinţa unei monopolizări a
cunoştinţelor de specialitate la categoriile profesionale pentru
20
activitatea experţilor judiciari. Pentru instanţa de judecată
trebuie asigurat accesul liber la cunoştinţele de specialitate –
fără a ţine cont de interesele profesiilor individuale.
Pentru procedura judiciară este nesemnificativ în acest
context dacă după înscrierea în listele specifice, expertul care
deţine competenţa necesară pentru cazul concret este
„autorizat‖ în vederea efectuării unei anumite activităţi. În
primul rând intervine aici chestiunea încrederii judecătorului în
integritatea personală, imparţialitatea şi calificarea
profesională a expertului, prin urmare selectarea expertului ca
şi decizie discreţionară putând fi corelată cu o normă legală
concretă.
Aprecierea dacă o expertiză elaborată de un expert judiciar
este suficientă pentru constatarea unei anumite stări de fapt
sau se impune colectarea de informaţii suplimentare (eventual
prin convocarea unui alt expert) este un act de analiză a
dovezilor, iar în consecinţă, respingerea unei cereri de
convocare a unul alt expert reprezintă, de asemenea, un act
de liberă apreciere a dovezilor. Pornind de la faptul că expertul
furnizează judecătorului cunoştinţele de specialitate pe care
acesta nu le deţine, dincolo de limita cunoştinţelor
judecătorului, doar această încredere în convingerea
judecătorului necesară pentru dovedire poate determina
corectitudinea expertizei. Aprecierea dacă un expert dispune
de cunoştinţele de specialitate necesare este prin urmare
tocmai o chestiune de apreciere a dovezilor.
Selectarea expertului reprezintă o parte integrantă a
procesului (căreia nu-i revine nicio calitate decizională) şi
astfel nu poate fi atacată separat. Acest deficit de drepturi de
control al părţilor poate fi contracarat de lege ferenda: Pentru
a evita ca un judecător să numească pentru un domeniu de
specialitate întotdeauna acelaşi expert, fără a avea un motiv
21
justificat de încredere (în afară de obişnuinţă sau simpatie)
(deşi pentru întrebări relevante ar exista experţi mai
competenţi), există soluţia unei condiţionări legale a
judecătorului în funcţie de recuzarea în comun a unui expert
concret de către ambele părţi ale procesului. Decizia pe baza
căreia este numit expertul este o decizie procedurală şi prin
urmare – la fel ca şi în cazul cererilor concrete de expertiză –
poate fi atacată doar pe baza căilor de atac valabile împotriva
hotărârii judecătoreşti, prin cauza principală.
2.3.2. Atribuirea comenzii de expertiză
Adresa privind numirea expertului se comunică biroului local
pentru expertize judiciare, precum şi expertului tehnic judiciar,
după consemnarea sumei de către parte în contul biroului
local şi cuprinde următoarele:
a) denumirea şi datele de contact ale organului cu
atribuţii jurisdicţionale care a dispus numirea;
b) numărul şi obiectul dosarului în care a fost dispusă
efectuarea expertizei tehnice judiciare;
c) numele sau, după caz, denumirea părţilor din dosar şi
datele de contact ale acestora: domiciliul sau, după
caz, sediul acestora, precum şi numărul de telefon,
numărul de fax şi adresa de e-mail, dacă acestea sunt
cunoscute.
d) numărul şi data încheierii sau ordonanţei prin care a
fost numit expertul;
e) obiectivele expertizei tehnice judiciare dispuse la care
trebuie să răspundă expertul;
f) termenul stabilit pentru depunerea raportului de
expertiză;
g) suma stabilită cu titlu de onorariu provizoriu;
22
h) suma stabilită cu titlu de cheltuieli provizorii;
i) menţiunea că sumele provizorii, stabilite cu titlu de
onorariu provizoriu şi cheltuieli provizorii au fost plătite
în contul biroului local.
Judecătorul trebuie să expună expertului în solicitarea de
elaborare a expertizei următoarele:
de la ce stare de fapt (aflată în afara litigiului sau
stabilită ca şi ipoteză de lucru) trebuie să pornească
expertul şi prin intermediul cunoştinţelor sale de
specialitate trebuie să ajungă la o concluzie
ce dovezi poate preleva expertul fără judecător
ce fapte trebuie să constate
pe baza căror stări de fapt trebuie ca expertul să
precizeze dacă şi ce experienţe există într-un anumit
domeniu de specialitate
în cazul mai multor variante ale stării de fapt luate în
calcul, expertul trebuie să elaboreze o expertiză
pentru fiecare din aceste variante (sau doar pentru o
variantă precizată de judecător).
La aceste menţiuni necesare ale solicitării de expertiză s-a
făcut deja referire în mod expres şi repetat în circularele
Ministerului Justiţiei.
În cazuri mai complexe se recomandă nu doar implicarea
expertului judiciar – în vederea creării unei baze de dovezi
semnificative pentru elaborarea expertizei – la audierea
părţilor şi a martorilor în cadrul dezbaterilor litigiului ci, deja în
cadrul şedinţei pregătitoare, se impune o „discutare a
strategiei‖ cu părţile şi cu expertul.
Astfel, cu aportul competenţei expertului:
23
pot fi precizate afirmaţiile părţilor
pot fi oferite deja din expertiză (nu abia în dezbaterea
verbală a expertizei) răspunsuri la întrebările părţilor
sunt îndepărtate dubiile expertului legate de volumul şi
conţinutul însărcinării sale.
Aplicarea standardelor la diagnostic şi expertiză
În spaţiul european, în numeroase domenii au fost
dezvoltate standarde comune între uniunea experţilor
şi judecători, care stabilesc norma actuală în domeniul
elaborării expertizelor în anumite domenii de
specialitate. Aceste standarde reprezintă astfel o
interpretare a nivelului actual al ştiinţei. Numeroase
exemple în acest sens se regăsesc în expertiza
psihiatrică, unde este stabilit ce examinări trebuie
efectuate şi cât de des, la ce intervale de timp, în
vederea elaborării unei expertize de pronostic. Astfel
de standarde trebuie dezvoltate în primul rând la nivel
naţional pentru a putea oferi ulterior, atât experţilor cât
şi instanţelor, o bază mai bună de verificare a
expertizei. Referirea la astfel de standarde în
comanda de expertiză poate fi rezonabilă.
Respectarea acestui tip de standarde de către experţi
trebuie să fie însă, pe de altă parte, o chestiune de la
sine înţeleasă.
E drept că în primul rând trebuie stabilite aceste
standarde la nivel naţional.
24
2.3.3. Model de comandă de expertiză către un
expert judiciar
Stare de fapt
Reclamantul a încheiat cu constructorul pârât un contract în
vederea construirii unei case. Trei luni după predarea şi
recepţionarea casei, pe mai mulţi pereţi de la subsol au apărut
inflorescenţe calcaroase şi mucegai. Reclamantul este de
părere că aceste probleme se datorează unei izolaţii
defectuoase a subsolului casei. Reclamantul pretinde
despăgubirea costurilor de renovare şi, de asemenea,
acoperirea costurilor pentru executarea unei lucrări de
hidroizolare corespunzătoare a casei.
Constructorul reclamat nu se declară pregătit să achite suma
pretinsă. El este de părere că a efectuat impecabil lucrările
atribuite. După părerea sa, responsabilă pentru aceste
probleme ar fi firma care, după finalizarea lucrărilor de
construcţii, a instalat sistemul de irigare al grădinii. Potrivit
constructorului, se pare că această firmă nu a realizat în mod
corespunzător racordurile în camera instalaţiilor şi a deteriorat
hidroizolaţia casei cu ocazia lucrărilor de săpături. De
asemenea, constructorul consideră că dauna nu este atât de
mare pe cât pretinde reclamantul. Suma pretinsă este
considerată ca fiind exagerată.
Comanda de expertiză
1. Instanţa de judecată (cu adresă, departament şi număr de
telefon al referentului)
25
2. Partea reclamantă şi reprezentantul acesteia (ambii cu
adresă, număr de telefon şi e-mail)
3. Partea acuzată şi reprezentantul acesteia (ambii cu adresă,
număr de telefon şi e-mail)
4. Obiectul litigiului (suma în respectiva monedă) şi numărul
dosarului
În calitate de expert în domeniul construcţiilor, construcţiilor
supraterane şi al arhitecturii este numit
domnul/doamna N.N, (cu adresă şi număr de telefon)
acestuia fiindu-i atribuită sarcina ca în timp de 8 săptămâni să
elaboreze un diagnostic şi un raport de expertiză referitor la
următoarele întrebări:
A) 1. Care este cauza apariţiei inflorescenţelor
calcaroase şi a mucegaiului la subsolul casei (adresă,
descrierea locaţiei) reclamantului în camera
instalaţiilor şi în beci, aşa cum reiese din fotografiile
desemnate ca documentul nr. x până la documentul nr.
y, înaintate de către reclamant?
2. În special trebuie analizat dacă această situaţie se
datorează
a) unei hidroizolaţii defectuoase a clădirii
construite pe coastă, împotriva infiltraţiilor sau
b) instalaţiei de irigare racordate în mod
necorespunzător sau
26
c) unei deteriorări a hidroizolaţii în cadrul
lucrărilor de săpături efectuate de către firma
xx.
B) Numai pentru cazul în care se constată că izolaţia
defectuoasă din start a clădirii reprezintă cauza pentru
daunele produse de umiditate, expertul poate
conchide legitimitatea pretenţiei de restituire a
costurilor de execuţie a unei hidroizolaţii
corespunzătoare şi pentru repararea daunelor.
Reprezentanţii părţilor sunt invitaţi la colectarea probelor în
casa reclamantului. În acest scop, partea reclamantă este
obligată să pună casa la dispoziţia organelor în drept.
În cazul în care colectarea probelor este întârziată sau
împiedicată de către una dintre părţi, se impune aducerea
imediată a acestui fapt la cunoştinţa instanţei de judecată/a
biroului local. În cazul necesităţii convocării unui noi expert, se
impune aducerea acestui aspect la cunoştinţa instanţei de
judecată/a biroului local de expertiză, cu precizarea
domeniului de specialitate. Expertul este obligat de asemenea
să notifice instanţa în cazul în care se preconizează o
depăşire a onorariului provizoriu sau a cheltuielilor provizorii.
În acest scop se va menţiona că onorariul provizoriu fusese
stabilit la valoarea de x €, iar cheltuielile provizorii la valoarea
de y €, întreaga sumă de x+y € fiind deja vărsată în contul
bancar al biroului local.
O prelungire a termenului pentru elaborarea avizului este
posibilă numai pe baza unei cereri motivate.
Elementele decisive pentru stabilirea remuneraţiei trebuie
aduse la cunoştinţa instanţei, în măsura în care acestea nu
rezultă clar din conţinutul dosarului.
27
Judecătoria ……….
departament….., data……………
Decizie de comunicare:
Dosarul
Reprezentatul reclamantului:
Reprezentantul pârâtului:
Biroul local
Expertul judiciar
2.3.4. Expertul ca asistent şi valoarea probatorie a
expertizei
Expertul judiciar este un organ adiacent al instanţei, autonom
şi obligat la obiectivitate, care furnizează instanţei – în calitate
de asistent – cunoştinţe de specialitate din domenii străine
instanţei, iar expertiza - în calitate de probă doveditoare -
determină obţinerea de cunoştinţe asupra faptelor. La
colectarea probelor, datoria expertului este ca pe baza
cunoştinţelor sale de specialitate să opteze pentru o metodă
care se dovedeşte optimă pentru îndeplinirea comenzii
atribuite. În caz contrar, instanţa ar împiedica exploatarea
cunoştinţelor specifice ale expertului, deoarece acestuia îi
lipseşte competenţa de specialitate necesară.
Instanţa nu trebuie, prin urmare, să impună expertului în
general aplicarea unei anumite metode, deoarece selectarea
28
metodelor face parte din nucleul activităţii experţilor judiciari.
În orice caz, expertul nu are o funcţie de decizie, el rămâne
întotdeauna o sursă de informaţii şi de recunoaştere. Prin
autoritatea de specialitate a expertizei, hotărârea
judecătorească este cu atât mai convingătoare (funcţia de
legitimare a expertului judiciar). Nu în ultimul rând, pe baza
încrederii necesare a judecătorului în competenţa de
specialitate şi în integritatea personală a expertului judiciar,
acestuia îi revine obligaţia de elaborare personală a expertizei.
Expertul are dreptul de a implica numai personal auxiliar care
lucrează sub directa sa supraveghere şi care nu generează un
rezultat separat calificabil drept expertiză.
Selectarea şi numirea experţilor auxiliari sau secundari revine
însă instanţei de judecată. În cazul însărcinării experţilor
secundari de către expertul judiciar numit de tribunal nu poate
fi validată nici o răspundere şi nici o pretenţie la onorariu a
expertului faţă de părţile procesului.
2.3.5. Activitatea de investigaţie a expertului judiciar
În cadrul activităţii de colectare a probelor este permisă
chestionarea părţilor şi a „altor terţi‖ de către expertul judiciar.
Aceasta nu reprezintă însă o audiere propriu-zisă a părţilor
sau a martorilor. Activitatea de audiere este un drept rezervat
instanţei de judecată. (Numai instanţa poate constrânge părţile
să dea declaraţii. Numai instanţa poate face aprecieri privind
probele înaintate. O sancţiune penală în cazul furnizării unor
probe sau mărturii mincinoase poate fi aplicată doar la
declaraţiile date în faţa instanţei.)
Instanţa decide în ce măsură este autorizat expertul în
vederea clarificării problemei dovezilor, în ce măsură acesta
29
poate intra în legătură cu părţile şi când li se permite acestora
participarea la investigaţiile sale.
Soluţionarea problemei în Austria:
În cazul în care expertului judiciar îi este necesară colaborarea
părţilor sau a terţilor şi această doleanţă exprimată nu îi este
satisfăcută imediat, expertul are obligaţia de a înştiinţa
instanţa în acest sens, cu enumerarea exactă a acţiunilor
necesare a fi efectuate în colaborare şi a obstacolelor cu care
se confruntă. Instanţa are obligaţia de a comunica neîntârziat
această necesitate părţilor, pe baza unei hotărâri fără
posibilitatea unei căi de atac şi de a impune acestora un
termen adecvat de ducere la îndeplinire a acestei obligaţii.
Acest interval stabilit prin decizia instanţei nu va fi inclus în
termenul impus expertului în vederea elaborării expertizei. În
cazul în care părţile nu dau curs cerinţei instanţei în termenul
stabilit, expertul este obligat să elaboreze expertiza fără a ţine
cont de elementele lipsă. Dacă informaţiile lipsă sunt aduse la
cunoştinţa expertului înainte de finalizarea expertizei, atunci
acestea vor trebui luate imediat în considerare, în caz contrar
se va elabora o expertiză adiţională. Costurile acestei
expertize adiţionale vor fi suportate de părţile aflate în
întârziere, în mod solidar, fără a ţine cont de rezultatul final al
procesului.
30
2.4. Recuzarea expertului
Experţii generează nu doar probe utile cauzei, ci ei sunt şi
asistenţi ai instanţei.
Prin urmare, în ceea ce priveşte condiţiile de revocare şi
excludere pe motiv că ar fi părtinitori, aceştia trebuie evaluaţi
în acelaşi mod ca şi judecătorii.
Părţile au dreptul de a înainta o cerere de recuzare în cazul în
care argumentează în mod credibil dubiile cu privire la
obiectivitatea expertului judiciar numit de instanţă.
Destituirea expertului pe baza unui refuz nu poate fi atacată;
dispoziţia de recuzare a unui expert nu poate fi atacată printr-o
cale de atac separată.
Partea care înaintează cererea de recuzare va prezenta odată
cu refuzul şi motivele care stau la baza acesteia, iar la cererea
instanţei, poate fi obligată să argumenteze în mod credibil
aceste motive.
Motivele de excludere le reprezintă relaţia de prietenie sau
ostilitate faţă de una dintre părţi, observaţii personale
subiective la adresa părţilor sau a reprezentanţilor părţilor,
funcţia de consiliere exercitată faţă de una dintre părţi, în
special elaborarea unei expertize extrajudiciare, contra cost, în
favoarea unei părţi.
Motivele enumerate mai jos nu reprezintă un motiv de
excludere:
vizitarea înainte de declanşarea litigiului a acelui
obiect asupra căruia trebuie formulată o expertiză în
cadrul procesului;
31
obiecţii referitoare la adecvarea personală, la
cunoştinţele de specialitate suficiente şi la calitatea
expertizei;
publicarea unei anumite opinii de specialitate; o
expertiză incorectă.
Înaintarea recuzării se va realiza în orice caz cu prima ocazie
posibilă. În cazul în care una dintre părţi se implică în proces,
cunoscând motivul recuzării, motivele respingerii trebuie
validate cu prima ocazie în care se întâlneşte un obstacol de
nesurmontat. Expertul recuzat cu succes poate fi convocat în
proces în calitate de martor, în legătură cu faptele percepute
de acesta în timpul activităţii sale de expert judiciar.
2.5. Comportamentul expertului faţă de alte
organisme generatoare de probe doveditoare
2.5.1. Martori
În timp ce expertul transmite instanţei experienţe şi cunoştinţe
de specialitate, martorii transmit instanţei numai percepţia
concretă a faptelor (martorii nu trebuie nici să aprecieze
aceste fapte, nici să tragă concluzii). Prin calitatea sa de sursă
de informaţii, martorul este de neînlocuit pentru instanţă
(percepţiile sale subiective nu pot fi înlocuite sau transferate
altei persoane) în timp ce cunoştinţele de specialitate ale
experţilor judiciari pot fi puse în slujba actului de justiţie de
către alţi experţi. De aici rezultă că o expertiză elaborată de
către un expert judiciar la cererea instanţei nu poate fi
niciodată contrazisă de martori (chiar dacă aceştia sunt
„experţi‖) ci doar de către alţi experţi judiciari numiţi de
instanţă. Martorul expert este o persoană cu înalte cunoştinţe
32
de specialitate (care ar putea fi numit ca expert), care poate
percepe fapte sesizabile pentru procesul civil, fără a fi fost
numit expert de către instanţă în acest sens. Martorul expert
poate folosi competenţa sa de specialitate doar ca sursă de
informaţii pentru faptele trecute percepute de el însuşi,
neavând însă dreptul de a face aprecieri sau de a trage
concluzii.
2.5.2. Expertiza extrajudiciară
Expertizele extrajudiciare au statutul actelor sub semnătură
privată care pot demonstra numai conformitatea conţinutului
cu opinia autorului. Aceste documente nu pot fi considerate
expertize ale experţilor judiciari. Numai expertul numit de
instanţă este autorizat ca din datele colectate să tragă
concluzii care ar putea constitui baza unei hotărâri
judecătoreşti. Instanţa nu este obligată să clarifice
contradicţiile între o expertiză extrajudiciară (chiar şi atunci
când acest expert este autorizat şi certificat de către tribunal)
şi cea a expertului judiciar numit de ea. Expertiza
extrajudiciară serveşte părţilor doar drept material auxiliar în
formularea plângerii, la chestionarea expertului judiciar în
cazul unei dezbateri verbale şi pentru propria verificare a
expertizei judiciare.
2.5.3. Examinarea
Examinarea judiciară reprezintă percepţia senzorială
nemijlocită de către judecător a persoanelor şi obiectelor în
cadrul sau cu ocazia unui litigiu. Rezultatele sale sunt
autentice numai atunci când judecătorul poate constata şi
33
evalua în întregime realitatea percepută, ceea ce adeseori
este imposibil fără cunoştinţe de specialitate caracteristice
unui anumit domeniu. Din acest motiv, examinarea judiciară
se realizează fie cu convocarea unui expert la dezbateri, iar în
absenţa judecătorului doar de către expertul judiciar. În cazul
în care expertul constată în numele judecătorului şi pentru
acesta fapte, în măsura în care acest lucru este posibil şi
realizabil, pentru păstrarea principiului nemijlocirii, se va
asigura prezenţa judecătorului (cu drept de recunoaştere) iar
în vederea respectării principiului de informare a părţilor, se va
asigura prezenţa părţilor la investigaţiile expertului. Se poate
renunţa la informarea şi convocarea părţilor, atunci când acest
lucru este necesar pentru protejarea sferei intime a persoanei
investigate, atunci când informarea nu este posibilă în timp util
sau în cazul investigaţiilor medicale sau de ştiinţe naturale
desfăşurate pe o perioadă îndelungată.
2.5.4. Participarea expertului judiciar la dezbateri şi
participarea la audierea martorilor şi a părţilor
Expertul judiciar, un auxiliar al instanţei judecătoreşti, are
dreptul de a participa la audierile desfăşurate de către
judecător (mai cu seamă în cazul situaţiilor complexe) şi poate
oferi judecătorului informaţii asupra problemelor de detaliu (în
realitate mici expertize) la întrebările ad-hoc adresate de
acesta. În cazul în care faptele asupra cărora este necesară
expertiza judiciară nu sunt clarificate, instanţa are mai întâi
obligaţia de a audia martorii şi părţile şi de a pune la
dispoziţia expertului judiciar acest „diagnostic de bază‖.
În cazul în care însă expertului i se oferă din start ocazia de a
adresa el însuşi întrebări de specialitate martorilor (întrebări la
care judecătorul nu ar fi ajuns în nici un caz), acesta poate
34
obţine – în contact permanent cu beneficiarul său – în urma
unei negocieri contradictorii păstrând cadrul juridic, la acel
material doveditor de care are nevoie ca bază pentru expertiza
sa. Obiectele aflate în instanţă, actele şi mijloacele auxiliare,
de care are nevoie pentru a răspunde la întrebări, trebuie
aduse la cunoştinţa expertului, iar experţilor de încredere le
poate fi pus la dispoziţie chiar întreg dosarul.
Câteodată, „experţii martori‖ încearcă să comunice
judecătorului (fără pregătire în specializarea respectivă) fapte
profunde şi secrete într-un mod extrem de amănunţit explicat,
astfel încât să poată fi înţelese în limbaj general chiar şi de
către necunoscători – aici expertul judiciar are rol de
traducător – şi prin urmare să poată fi consemnate şi verificate.
Expertul convocat în şedinţă poate semnala imediat
imposibilitatea/improbabilitatea „tehnică‖ a unei afirmaţii a
martorilor (şi nu abia după mai multe săptămâni, după
includerea declaraţiei martorului într-o expertiză scrisă), poate
confrunta astfel martorul imediat cu acest aspect şi astfel
poate contribui la o negociere însufleţită în scopul descoperirii
adevărului. Expertul poate semnala irelevanţa întrebărilor
(„Indiferent de răspunsul dat la o anumită întrebare, acesta nu
modifică expertiza‖), iar după audierea martorilor şi a părţilor
poate contribui în cadrul negocierii la formularea comenzii de
expertiză.
35
2.6. Supravegherea termenelor
2.6.1. Stabilirea realistă a termenelor
Deja de la formularea comenzii de expertiză trebuie tratată cu
deosebită atenţie problema stabilirii unor termene realiste, în
funcţie de tipul şi volumul expertizei necesare, precum şi în
funcţie de resursele de timp ale expertului judiciar.
În acest sens este necesară stabilirea unei legături directe cu
expertul judiciar, deoarece numai în acest mod poate fi
clarificat volumul de timp necesar iar expertul însuşi poate fi
consultat în ceea ce priveşte timpul de care dispune în prezent.
În cazul unei supraîncărcări momentane a expertului judiciar,
judecătorul are astfel posibilitatea de a numi un alt expert
judiciar.
2.6.2. Supravegherea termenelor
În cazul unor termene mai îndelungate, este necesară
introducerea unui sistem de supraveghere, de exemplu pe
baza unei adrese către expertul judiciar, în care se precizează
că expertiza conform comenzii din data de .... este aşteptată la
data de ......
În cazul nedepunerii expertizei la data stabilită, în scurt timp
se vor transmite somaţii către expertul judiciar, prin care
acestuia i se solicită precizarea motivelor întârzierii. Expertul
va veni în întâmpinarea acestei somaţii şi a acestor „cheltuieli
suplimentare‖ depunând neîntârziat raportul de expertiză.
În cazul unei depăşiri nejustificate a termenului de depunere
se impune luarea legăturii telefonice cu expertul judiciar,
precum şi citarea expertului în faţa instanţei, aspecte care vor
36
fi percepute de către expert ca fiind extrem de penibile şi
consumatoare de timp şi, prin urmare, va încerca să le evite.
Instituirea de penalităţi ar trebui să reprezinte o soluţie
ultimativă şi cel mai adesea această măsură nu duce la
atingerea obiectivului propus. Un efect mult mai puternic îl au
ameninţările şi chiar ştergerea de pe lista experţilor judiciari,
precum şi imputarea cheltuielilor de judecată rezultate în urma
întârzierii.
2.7. Verificarea conţinutului expertizei,
completări, clarificări
La depunerea expertizei, este necesară verificarea
imediată în ceea ce priveşte îndeplinirea integrală a
comenzii de expertiză, caracterul concludent şi
inteligibilitatea acesteia.
În cazul constatării de deficienţe în acest domeniu,
este necesară o cerere de completare adresată în
scris expertului, cu instituirea unui termen de
soluţionare cât mai scurt.
Înmânarea expertizei terţilor cu solicitarea de a
preciza punctele la care se doresc lămuriri, cu
impunerea unui termen de soluţionare de 14 zile.
În cazul în care sunt necesare lămuriri ale expertizei
împreună cu părţile, expertului i se va pune la
dispoziţie o listă a întrebărilor auxiliare ridicate de terţi
şi a lipsurilor constatate, pentru a oferi posibilitatea
expertului de a se pregăti în vederea clarificării
expertizei.
37
Înainte de şedinţă, va avea loc o discuţie cu expertul
judiciar în vederea stabilirii unei strategii. Cu această
ocazie pot fi clarificate şi întrebările proprii ale
instanţei (legate mai cu seamă de înţelegerea
conţinutului).
3. Onorarii
3.1. Generalităţi
Investigarea unei stări de fapt stabilite reprezintă baza fiecărei
hotărâri judecătoreşti. De aceasta depinde în mod semnificativ
acceptanţa în cazurile individuale şi siguranţa juridică în
general. Stabilirea stării de fapt fără ajutorul experţilor judiciari
având competenţa specifică domeniului respectiv nu este
posibilă însă în majoritatea cazurilor.
Calitatea experţilor judiciari şi a experţilor extrajudiciari nu este
asigurată doar printr-o selecţie atentă în general (înregistrarea
în listele necesare) şi în cazurile individuale (prin organele cu
atribuţii jurisdicţionale), ci şi printr-o remunerare
corespunzătoare a activităţii acestora. Astfel se stimulează în
mod semnificativ calitatea superioară a serviciilor, precum şi
celeritatea expertizelor.
3.2. Probleme
În urma celor 5 ateliere de lucru şi 2 mese rotunde
desfăşurate împreună cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei,
judecători, experţi tehnici judiciari şi personalul birourilor locale
se poate constata următoarea situaţie actuală:
38
Pretenţia experţilor judiciari la o remunerare
corespunzătoare nu este reglementată într-un mod
general valabil. Nu există nici un act legislativ, nicio
reglementare cu privire la cuantumul pretenţiilor
experţilor judiciari. Libertatea decizională de care
dispun instanţele în acest moment duce la o
remunerare inegală a serviciilor de acelaşi tip.
Cuantumul onorariilor este în mod cert prea redus.
Respectarea pretenţiilor experţilor judiciari pentru
serviciile deja prestate nu este asigurată. În măsura în
care acest lucru poate fi recunoscut, nu există nicio
posibilitate a unei căi de atac împotriva stabilirii
definitive a onorariilor şi a decontării cheltuielilor în
numerar (al căror cuantum este, de asemenea,
nesigur), neexistând nicio procedură sigură în vederea
aplicării forţate a pretenţiilor recunoscute pentru cazul
refuzului plăţii de către părţile implicate în proces.
3.3. Recomandări
Pornind de le recomandările exprimate faţă de Ministerul
Justiţiei, în sensul mobilizării spre o îmbunătăţire a stării
actuale, ţinând cont de situaţia juridică actuală, pot fi formulate
următoarele recomandări.
3.3.1. Pentru organele cu atribuţii jurisdicţionale:
La atribuirea comenzii, experţii trebuie să fie informaţi
cu exactitate în legătură cu conţinutul procesului,
impunându-se de asemenea şi asigurarea accesului
39
acestora la dosarul cauzei. Prin aceasta este posibilă
o mai bună apreciere a volumului de lucru necesar şi
a timpului necesar pentru efectuarea expertizei, ceea
ce aduce cu sine o mai mare siguranţă la stabilirea
remuneraţiilor plătite în avans.
Determinarea avansului pentru onorariu şi cheltuielile
în numerar ale expertului trebuie să corespundă
sarcinii stabilite în termeni exacţi a expertului, pentru a
evita pe cât posibil necesitatea unei completări
ulterioare.
Cuantumul onorariului trebuie să corespundă nivelului
de calificare, experienţei profesionale şi efortului
precum şi volumului de timp investit de către expert în
vederea efectuării expertizei. În acelaşi timp se va ţine
cont şi de veniturile care ar putea fi obţinute de experţi
în cazul efectuării unor expertize similare în cadrul
activităţilor extrajudiciare. Atât timp cât nu există încă
reglementări legale, pot fi solicitate informaţii
corespunzătoare de la organismele profesionale
reprezentative sau pot fi solicitate de la experţi
documente doveditoare corespunzătoare. La stabilirea
onorariului estimat se va ţine cont şi de faptul că
experţii întâmpină o serie de costuri prin angajarea
unor colaboratori necesari pentru efectuarea acestei
activităţi.
Experţilor li se poate solicita să notifice intervenirea
oricăror situaţii care fac necesară majorarea avansului
în timpul procesării comenzii de expertiză. Unei astfel
de cereri de completare a avansului i se va da curs
fără întârziere.
40
În măsura în care birourilor locale de expertiză li se
atribuie competenţe în probleme legate de
remuneraţie, trebuie să existe un schimb continuu de
informaţii în legătură cu dispoziţiile emise şi măsurile
luate (de ex. în ceea ce priveşte instituirea de
penalităţi, care ar trebui evitate pe cât posibil, şi care
pot fi instituite doar cu aprobarea organelor cu atribuţii
jurisdicţionale).
Dispoziţiile cu privire la plăţile care trebuie remunerate
experţilor de către biroul local de expertiză trebuie
emise pe cale oficială de către organele cu atribuţii
jurisdicţionale, astfel se evită situaţia în care experţii
sunt obligaţi la dovedirea pretenţiei faţă de biroul local
de expertiză, proces care consumă mult timp.
3.3.2. Pentru angajaţii din cadrul birourilor locale de
expertiză
Organele cu atribuţii jurisdicţionale trebuie să fie
informate în avans în legătură cu toate măsurile, în
special cele referitoare la plata taxelor şi a penalităţilor.
4. Susţinerea şi intensificarea unei
reprezentări responsabile a intereselor
experţilor în sensul colaborării în regim
de parteneriat
În toate statele europene, activitatea experţilor este
indispensabilă pentru organele cu atribuţii jurisdicţionale.
41
Indiferent de formula juridică în care se prezintă, expertiza
este foarte importantă pentru descoperirea adevărului. Astfel,
la nivel european s-a format practic o profesie de sine
stătătoare, care, dincolo de limitele uniunilor profesionale
obişnuite (organe de reprezentare a intereselor), a impus o
tendinţă de reunire a tuturor persoanelor care activează ca şi
experţi judiciari. Organizaţiile experţilor judiciari întreţin o
strânsă legătură chiar şi la nivel internaţional, în cadrul uniunii
numite EUROEXPERT.
Această evoluţie este inevitabilă în contextul frecvenţei din ce
în ce mai sporite a contactelor economice şi juridice. Pentru
beneficiar, se garantează astfel evoluţia continuă a
cunoştinţelor experţilor, care pot fi folosite în avantajul propriu.
În domeniul jurisprudenţei, acest aspect serveşte în special
beneficiarului actului de justiţie.
Organizarea profesiei de expert judiciar ar reprezenta pentru
justiţia din România şi avantajul simplificării şi eficientizării
contactului cu experţii judiciari şi cu reprezentanţii acestora în
probleme legate de instruire şi perfecţionare, în vederea
selectării examinatorilor de specialitate adecvaţi în cadrul
procedurii de înscriere (procedura de certificare şi
recertificare), negocierea şi avizarea iniţiativelor legale care
privesc domeniul expertizei judiciare (ca de exemplu stabilirea
remuneraţiilor).
Justiţia trebuie să se străduiască în sensul trezirii conştiinţei în
acest sens la nivelul organelor de reprezentare profesională şi
la nivelul experţilor, şi de asemenea să susţină şi să stimuleze
activităţi în acest sens.
În cadrul proiectului, în conformitate cu raporturile la nivel
european (EUROEXPERT) au fost stabilite principalele
3.2. Numirea şi activitatea expertului judiciar în
cazuri individuale
Selectarea experţilor judiciari se realizează de către
instanţa de judecată (judecătorul delegat, preşedinte)
iar în procesul penal selectarea poate fi efectuată şi
de către părţi.
o Instanţa de judecată are obligaţia de a numi în
primă instanţă experţii din listele de pe lângă
tribunale, selectarea unui alt expert trebuie
motivată, iar pentru procesul penal acest lucru
se justifică doar prin circumstanţe neobişnuite.
o În caz de nevoie, chiar şi un specialist
neînscris pe liste poate fi numit ad-hoc în
funcţia de expert, având obligaţia de
reautorizare cu ocazia fiecărei numiri.
76
o La numirea experţilor, părţile implicate în
proces trebuie audiate în ceea ce priveşte
necesitatea numirii, persoana expertului,
calificarea acestuia (acestora) şi comanda de
expertiză. Părţile au dreptul de a recuza
persoana vizată, pe motiv că este părtinitor
şi/sau lipsă a calificării. Împotriva deciziei este
prevăzută o cale de atac separată, instanţa de
apel având obligaţia de a verifica din oficiu
existenţa calificării necesare.
o Numirea oficială a expertului judiciar
reprezintă expresia unui act juridic
independent; nu este admisă nicio pretenţie a
părţilor cu privire la numirea unui alt expert
selectat de acestea (în procesul penal) şi
elaborarea unei contraexpertize de către – de
regulă 2 – alţi experţi judiciari (în procesul
civil), chiar şi în cazul unei cereri unanim
exprimate de către părţi. Costurile aferente
expertizei sunt suportate întotdeauna de către
părţi (cu excepţia subvenţiei pentru plata
cheltuielilor de judecată şi parţial în procesul
penal).
Numirea experţilor se realizează la libera alegere a
instanţei de judecată, care necesită clarificări, la
sesizarea uneia dintre părţi sau din oficiu, în orice
stadiu al proces.
o Instanţa de judecată trebuie să transmită
experţilor sarcini concrete, chiar din decizia de
numire şi să le acorde acestora un termen de
timp adecvat pentru elaborarea unui
diagnostic şi a unei expertize. Acest termen
77
poate fi prelungit pe baza unei cereri motivate,
dar de asemenea trebuie respectat cu
stricteţe, fiind impuse sancţiuni disciplinare
severe în caz de nerespectare.
o Sunt prevăzute termene legale fixe pentru
elaborarea expertizelor. Acelaşi lucru este
valabil şi pentru valoarea onorariului estimat,
care trebuie stabilit deja în decizia de numire
şi avansat de către părţile procesului, la
registratură.
o Experţii trebuie să accepte comanda de
expertiză (obligaţie deontologică sancţionabilă
disciplinar), aceştia au la dispoziţie o cale de
atac împotriva deciziei de numire, în special în
ceea ce priveşte valoarea stabilită a
onorariului.
Implicarea părţilor în stabilirea diagnosticului.
o În cazul în care expertului judiciar îi este
necesară colaborarea părţilor la proces sau a
terţilor, acesta are dreptul de a convoca părţile
şi de a le atribui sarcini în acest sens. În cazul
în care această convocare nu dă roade,
expertul are obligaţia de a notifica instanţa
pentru ca aceasta, la rândul ei să atribuie
părţilor sarcinile necesare în vederea
expertizei, având dreptul, atât în procesul civil
cât şi în procesul penal, de a impune în mod
obligatoriu îndeplinirea acestor sarcini.
Respectarea termenului de către expertul judiciar
reprezintă o obligaţie deontologică.
78
o În cazul nerespectării acestor termene se
aplică sancţiuni disciplinare (ca de exemplu
somaţia în cazul depăşirii minore a termenului,
sau ştergerea de pe listele de experţi pe o
perioadă de 3 ani sau pe întreaga durată a
vieţii, în funcţie de gravitatea încălcării).
o În cazul depăşirii termenului se impune
revocarea numirii şi numirea altor experţi,
experţii suspendaţi având obligaţia de a
suporta toate costurile generate de aici
precum şi de a plăti daune-interese. Termenul
de prescripţie în cazul prestaţiilor defectuoase
este de 10 ani
o Aceştia nu au dreptul la onorariu şi au
obligaţia de a restitui imediat toate
documentele şi obiectele care le-au fost
încredinţate în vederea efectuării expertizei.
De asemenea, se vor preda instanţei şi
rezultatul cercetărilor, investigaţiilor, procesele
verbale şi concluziile elaborate până în
respectivul moment.
Controlul conţinutului activităţii experţilor de către
instanţa de judecată şi părţile implicate în proces.
o Instanţa de judecată verifică dacă expertiza
prezintă clarificări suficiente în vederea luării
unei decizii în cadrul liberei aprecieri a
probelor. În caz de deficienţe sau de
neclarităţi, instanţa de judecată şi/sau părţile
participante la proces pot solicita clarificări şi
completări ale diagnosticului şi expertizei.
79
o Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie
numiţi unul sau mai mulţi experţi în acest sens.
o Este permisă o cale de atac separată
împotriva deciziei instanţei.
o Experţii judiciari sunt obligaţi să clarifice şi să
completeze expertiza, în cuantumul
onorariului deja stabilit în avans. O recalculare
a onorariului este prevăzută numai în cazul în
care circumstanţe neprevăzute duc la
extinderea expertizei.
3.3. Locul şi rolul expertului extrajudiciar în
procedura judiciară
Conform legislaţiei, nu este prevăzut un astfel de
mijloc de probă. Aceasta ar putea fi valorificată numai
în cadrul dovedirii cu martori (în legătură cu propriile
aprecieri) şi în cadrul dovedirii cu documente în
proces.
o În legătură cu verificarea conţinutului
expertizei elaborate de către expertul judiciar,
expertizele extrajudiciare solicitate de către
părţile implicate în proces pot fi utile expertului
judiciar, în măsura în care acestea pot adresa
expertului judiciar întrebări în vederea
clarificării, modificării şi completării expertizei
respective pot duce la însărcinarea unui
expert judiciar propriu sau la obţinerea unei
contraexpertize.
80
o Expertul extrajudiciar poate fi chemat în faţa
instanţei pe baza unei cereri, în calitate de
martor expert în domeniul de expertiză pentru
care a fost solicitat, în vederea aducerii de
clarificări.
3.4. Răspunderea civilă şi penală a expertului
judiciar
Răspunderea civilă:
Experţii judiciari răspund pentru toate daunele (inclusiv pentru
daunele rezultate din întârziere şi cheltuieli generate) suferite
de părţile implicate în proces în urma unei încălcări de către
experţi a obligaţiilor lor deontologice. Termenul de prescripţie
este de 10 ani şi se derulează începând cu încheierea
activităţii expertului judiciar în respectivul proces.
Nu există nicio posibilitate de excludere sau de limitare a
răspunderii pentru experţii judiciari. Nu este prevăzută
obligarea experţilor judiciari înscrişi pe listele de pe lângă
tribunale la încheierea unei asigurări de răspundere civilă
obligatorie. Prin activitatea experţilor judiciari în procesul
juridic nu este înlăturată răspunderea juridică a statului.
Nu există prevederi speciale cu privire la răspunderea
penală.
5.2. Numirea şi activitatea expertului judiciar în
cazuri individuale
Selectarea şi numirea experţilor judiciari
- se realizează de către persoane private (Privat Appointed
Experts);
- în Anglia nu se obişnuieşte numirea experţilor judiciari de
către instanţa de judecată (Court Appointed Experts);
- se realizează de către părţi în comun, la cererea sau cu
aprobarea curţii.
Analiza dovezilor revine instanţei, care se bucură de o
libertate totală în acest sens. Judecătorii trebuie să folosească
experienţa şi să aplice cunoştinţele proprii pentru a putea
evalua dovezile prezentate şi aserţiunile reprezentanţilor legali.
Ei au dreptul de a exprima opinii. Deşi nu există criterii de
calificare prevăzute legal pentru experţii judiciari, sunt, în
general, impuse anumite condiţii. Acestea cuprind calificări
adecvate şi experienţă profesională într-un domeniu de
specializare. În plus, experţii judiciari trebuie să fie instruiţi în
mod corespunzător, independenţi şi obiectivi.
Nu există prevederi referitoare la relaţia dintre instanţa de
judecată şi experţii judiciari. Dar principiul de bază aplicabil
este cel al independenţei absolute. Ambii au rolul lor foarte
bine stabilit, principiile dreptului natural (Rules of Natural
Justice) prevăd această separare.
Pornind de aici se vor examina doar detaliile practice:
89
Atunci când experţii judiciari pregătesc expertiza, ei nu ştiu de
regulă cine va fi judecătorul de şedinţă. Astfel este improbabil
ca o eventuală legătură între cei doi să poată afecta expertiza.
Atunci când experţii judiciari recunosc o posibilă legătură cu
organul judiciar de recunoaştere, ei au obligaţia de a
comunica acest lucru beneficiarului expertizei. Reprezentanţii
legali trebuie să informeze instanţa de judecată în acest sens.
Nu este recomandabil ca experţii judiciari să aibă o legătură
cu una din părţile procesului, deoarece acest lucru poate
dăuna independenţei acestora, sau poate trezi bănuiala unei
astfel de situaţii. În orice caz însă, o astfel de legătură trebuie
comunicată în cel mai scurt timp posibil beneficiarilor. Acest
lucru trebuie, de asemenea, prezentat clar şi transparent în
expertiză.
Experţii judiciari trebuie să prezinte toate informaţiile care ar
putea da ocazia de a pune la îndoială autonomia acestora.
Respectarea termenelor de către experţii judiciari
În acest sens nu există norme legale.
Controlul conţinutului activităţii experţilor de către
instanţa de judecată şi părţile implicate în proces.
Codul de procedură penală prevede ca activitatea experţilor
judiciari să fie documentată sub forma unei expertize scrise, în
măsura în care instanţa nu stipulează altceva, ceea ce se
întâmplă însă foarte rar. De regulă, expertiza judiciară conţine
concluziile experţilor şi este inclusă în dosar. Experţii judiciari
pot fi convocaţi şi în şedinţă pentru a fi consultaţi în probleme
contradictorii legate de toate aspectele expertizei precum şi în
probleme legate de domeniul lor de specialitate (instanţei de
judecată şi părţilor revenind—le dreptul de a adresa întrebări).
90
Dacă nu există o expertiză scrisă şi această formă de
expertizare este considerată nepermisă, experţii judiciari nu
pot fi convocaţi pentru a face o expertiza ca mijloc de probă.
Activitatea experţilor în cadrul procesului nu poate fi transcrisă
pur şi simplu, deoarece aceasta depinde în mod semnificativ
de circumstanţele cazului concret. În situaţiile în care acest
lucru este adecvat, experţii judiciari vor diagnostica
circumstanţele efective, prin măsurători şi/sau analize. În toate
cazurile vor fi expertizate acele aspecte care intră în aria lor
de competenţă şi care sunt cuprinse şi în comanda de
expertiză formulată de instanţă şi vor fi exprimate concluzii în
acest sens.
Experţii judiciari nu sunt „detectivi ai stării de fapt‖. Experţii pot
prezenta concluziile trase din prisma faptelor care trebuie
stabilite de către instanţă, care pot fi preluate sau respinse de
către instanţă.
5.3. Poziţia experţilor extrajudiciari în procedura
judiciară
În Anglia şi Ţara Galilor, expertizele elaborate de către experţii
judiciari corespund definiţiei „expertizei extrajudiciare‖ din
celelalte patru sisteme juridice analizate.
Experţii judiciari numiţi de către o parte (Private Appointed
Experts) sunt în legătură cu şi lucrează numai pentru partea
din proces care i-a solicitat în vederea elaborării unei expertize.
De regulă, aceştia nu au niciun contact cu cealaltă parte din
proces şi au dreptul de a lua contact cu aceasta numai pe
baza unor indicaţii formulate în mod expres în acest sens.
Există o procedură cunoscută sub denumirea de discuţii între
experţii judiciari (Discussions between Experts) sau de
întâlnire a experţilor judiciari, atunci când ambele părţi în
91
proces au numit Private Appointed Experts. Aceştia se
întâlnesc, de regulă, la cererea instanţei de judecată.
Obiectivul acestor discuţii este de a limita problemele tehnice
printr-un memorandum, de a stabili aspectele care nu sunt în
litigiu şi de a le delimita faţă de obiectul litigiului, precum şi de
a stabili punctele în care nu se ajunge la un numitor comun.
Nu este prevăzută o normă în ceea ce priveşte limitarea
numărului de experţi judiciari. Instanţa are totuşi obligaţia de a
limita dovezile experţilor doar la strictul necesar.
5.4. Răspunderea civilă şi penală a experţilor
judiciari
După elaborarea expertizei judiciare şi acceptarea acesteia în
proces, experţii judiciari nu mai pot fi traşi la răspundere
pentru plata de daune interese (nu mai pot fi reclamaţi), atunci
când se dovedeşte că au fost neglijenţi. În acest sens, trebuie
deliberat de asemenea faptul că în dreptul englez nu există
prevăzută nicio obligaţie cu privire la elaborarea unei expertize
corecte (nu există răspunderea pentru succesul expertizei), ci
doar o obligaţie de a acorda o atenţie suficientă (proper care)
la colectarea probelor şi la elaborarea expertizei. Materialele
puse la dispoziţie de către experţii judiciari reprezintă
concluziile lor formulate pe baza cunoştinţelor lor de
specialitate şi a experienţei – fără garanţia că instanţa va şi
prelua concluziile astfel formulate.
Nu există o procedură specifică de a valida o pretenţie de
despăgubire împotriva experţilor judiciari. Beneficiarii pot
formula o plângere în conformitate cu regulile generale de
procedură pentru acţiunile în despăgubire. Experţii judiciari au
posibilitatea de a limita sau de a-şi înlătura răspunderea în
funcţie de motiv, precum şi de a o limita la un cuantum
„rezonabil" (reasonable) din prisma normelor legale aplicabile
în rest.
Atunci când partea în proces intenţionează înlocuirea
experţilor judiciari, are nevoie de permisiunea instanţei, care o
poate acorda, în baza unei cereri bine argumentate.
1.3. Poziţia experţilor privaţi în procedura judiciară
Procesul civil:
În legătură cu verificarea conţinutului expertizei elaborate de
către expertul judiciar, participanţii la proces pot depune în
faţa instanţei de judecată expertize private, înainte de luarea
unei decizii de către aceasta. Aceste expertize private sunt
prezentate instanţei de judecată în vederea combaterii unor
inadvertenţe ale expertizei judiciare.
Instanţa de judecată nu are dreptul de a utiliza o astfel de
expertiză privată în locul unei expertize judiciare, ca bază a
deciziei sale, dar aceasta îi va servi ca argument pentru ca în
cazul unor contradicţii vizibile să solicite lămuriri suplimentare
expertului judiciar. În cazul în care experţii judiciari nu sunt în
măsură să ofere lămuririle cerute, instanţa de judecată are
dreptul de a numi un alt expert judiciar în vederea verificării
primei expertize (contraexpert) sau pentru o nouă expertizare
a stării de fapt. În acest caz, experţii cărora le-a fost atribuită
sarcina de elaborare a primei expertize pierd orice drept la
remuneraţie.
Experţii privaţi pot fi chemaţi în proces de către părţile
solicitante ale expertizei private, în calitate de martori experţi
în legătură cu conţinutul diagnosticului formulat de aceştia. În
cazul citării ca martori, experţii privaţi nu pot fi chestionaţi
asupra conţinutului concluziilor formulate (expertiza în sens
restrâns).
Nu sunt permise întrebările directe adresate de către experţii
privaţi experţilor judiciari în timpul dezbaterilor.
Procesul penal:
66
O expertiză extrajudiciară nu are caracter obligatoriu pentru
instanţa de judecată.
În audierea principală, la elaborarea expertizei de către
experţii judiciari, trebuie să le fie oferită experţilor extrajudiciari
posibilitatea de a fi prezenţi alături de apărători, pentru a-i
susţine în cadrul audierii experţilor judiciari.
Experţii privaţi nu au dreptul de a adresa întrebări directe.
1.4. Răspunderea civilă şi penală a experţilor
judiciari.
Răspunderea civilă:
Experţii judiciari răspund în faţa participanţilor la proces în
conformitate cu dispoziţiile Codului civil în cazul elaborării unei
expertize incorecte, ca formă de vinovăţie fiind suficientă chiar
şi neglijenţa (minoră). În continuare, aceştia pot fi obligaţi la
plata de daune interese pentru cazul întârzierii elaborării
expertizei din propria vină. Răspunderea faţă de terţii care
bănuiesc o daună se va clarifica în conformitate cu regulile
dreptului de despăgubire.
Nu există nicio posibilitate de excludere sau de limitare a
răspunderii pentru experţii judiciari.
De aici derivă şi obligaţia de încheiere a unei asigurări de
răspundere civilă obligatorie pentru experţii judiciari înscrişi pe
listele de pe lângă instanţe.
Prin activitatea experţilor judiciari în procesul juridic nu se
înlătură răspunderea oficială a statului.
Răspunderea penală:
67
o În cazul elaborării premeditate a unui
diagnostic sau a unei expertize false
prezentate în faţa instanţei, în faţa poliţiei sau
a parchetului, vinovatul este pasibil de
pedeapsă cu închisoarea până la 3 ani.
o În cazul elaborării premeditate a unui
diagnostic sau a unei expertize false,
prezentate în faţa unei autorităţi administrative,
vinovatul este pasibil de pedeapsa cu
închisoarea până la un an.
o Pentru experţii judiciari care solicită un avantaj
material, acceptă un astfel de avantaj sau
promisiunea de acordare a acestuia, în
vederea elaborării unei expertize false, este
pasibilă pedeapsa cu închisoarea până la 3
ani.
o Pentru dezvăluirea sau fructificarea unui
secret, care a fost făcut cunoscut experţilor
judiciari exclusiv din prisma funcţiei pe care o
deţin, în măsura în care prin aceasta sunt
lezate interese justificate, este pasibilă
pedeapsa cu o amendă corespunzătoare a
360 zile lucrătoare sau cu închisoarea până la
1 an.