emil6702 a scris:
Ce sunt daunele cominatorii si cand se pot solicita?
Daune cominatorii sunt :-Sume banesti pe care debitorul este obligat prin hotarare judecatoreasca sa le plateasca creditorului, pentru fiecare zi de intarziere sau raportat la alte unitati de timp, pana cand isi executa obligatia sa in natura asa cum a fost stabilita de la inceput.
mentiune:
----------------
Nu sunt un mijloc de despagubire a creditorului. Incasarea este provizorie, creditorul fiind obligat sa restituie debitorului sumele incasate, retinand eventual numai suma corespunzatoare valorii prejudiciului provocat prin intarziere.
Va ofer un exemplu concret
RIL. Daune cominatorii.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ªI JUSTIŢIE- SECŢIILE UNITE -
DECIZIA Nr. XXdin 12 decembrie 2005
Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 225 din 13/03/2006
Dosar nr. 16/2005
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la admisibilitatea cererilor prin care se solicită obligarea debitorilor ce nu-şi îndeplinesc obligaţiile de a face sau de a nu face la plata de daune cominatorii, după intrarea în vigoare a art. 5803 din Codul de procedură civilă, precum şi la problema dacă hotărârea judecătorească prin care s-au acordat daune cominatorii constituie titlu executoriu.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 de judecători din totalul de 108 judecători în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Florenţa Baltă.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că daunele cominatorii, care reprezintă o sancţiune pecuniară, se pot aplica şi în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803 din Codul de procedură civilă, precum şi că hotărârea prin care se acordă daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
1. În aplicarea dispoziţiilor art. 5803 din Codul de procedură civilă, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar cu privire la soluţionarea cererilor prin care se solicită obligarea la daune cominatorii a debitorilor obligaţiilor de a face sau de a nu face, în condiţiile reglementării posibilităţii constrângerii debitorului la îndeplinirea acelor obligaţii, prin aplicarea unei amenzi civile.
Astfel, unele instanţe au considerat că, ulterior introducerii în Codul de procedură civilă a art. 5803, prin care a fost reglementată procedura constrângerii debitorului la îndeplinirea obligaţiei de a face sau a obligaţiei de a nu face, prin aplicarea unei amenzi civile, cererea de obligare a acestuia la plata de daune cominatorii nu mai este admisibilă.
S-a motivat că, în condiţiile aplicabilităţii dispoziţiilor art. 5803 alin. 1 din Codul de procedură civilă, daunele cominatorii nu mai sunt operante deoarece acest text de lege consacră principiul îndeplinirii obligaţiei debitorului de a face sau de a nu face prin constrângerea acestuia pe calea aplicării unei amenzi civile, concretizată în condamnarea sa la plata unei sume de bani pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligaţiei în natură, iar cadrul legal pentru solicitarea de despăgubiri într-un astfel de caz este reglementat la alin. 2 al aceluiaşi articol, în sensul că, "pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. 1, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese".
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că este admisibilă cererea privind obligarea la daune cominatorii şi în condiţiile reglementării posibilităţii constrângerii debitorului la îndeplinirea obligaţiei de a face sau a obligaţiei de a nu face, prin aplicarea unei amenzi civile în temeiul art. 5803 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.
Într-adevăr, prin reglementarea de ansamblu privind executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face, cuprinsă în art. 5802-5805 din Codul de procedură civilă, este instituită procedura ce permite ca debitorul unei obligaţii de a face sau de a nu face, la care se referă un titlu judecătoresc, să fie constrâns să îndeplinească acea obligaţie fie el însuşi, fie alte persoane pe cheltuiala sa.
În cadrul acestei proceduri, prin art. 5803 alin. 1 din Codul de procedură civilă s-a prevăzut că, "dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile", menţionându-se în continuare că "instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 200.000 lei la 500.000 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu". Textul menţionat este aplicabil în mod corespunzător, potrivit art. 5804 alin. 1 din Codul de procedură civilă, şi în cazul când titlul executoriu cuprinde o obligaţie de a nu face.
Or, reglementarea unui atare mijloc de constrângere, pentru a înfrânge rezistenţa manifestată de debitor la executarea obligaţiei de a face sau de a nu face, cuprinsă în titlul executoriu, nu exclude folosirea dreptului de a se recurge la obligarea debitorului la daune cominatorii, cât timp prin nici o dispoziţie a legii nu este înlăturată o astfel de posibilitate.
În această privinţă, este de observat că daunele cominatorii, constând în condamnarea debitorului la plata către creditor a unei anumite sume de bani pentru fiecare zi, săptămână sau lună de întârziere, până la executarea obligaţiei în natura ei specifică, îşi au temeiul în dubla funcţiune - jurisdictio et imperium - pe care o are judecătorul, cu consecinţa prerogativei sale de a ordona şi măsurile necesare ducerii la îndeplinire a celor dispuse prin hotărârea pe care o pronunţă.
Cu toate că în sistemul dreptului civil român problema daunelor cominatorii nu a fost reglementată printr-o dispoziţie cu caracter general, această instituţie este consacrată prin norme speciale.
Asemenea dispoziţii, prin care se face referire la sancţiunea plăţii de daune, sunt cuprinse în art. 48 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în art. 64 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, precum şi în art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevede că, în cazul în care termenul nu este respectat, "reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere".
Rezultă deci că daunele cominatorii reprezintă o sancţiune pecuniară, ce se aplică de instanţele de judecată în vederea asigurării executării unei obligaţii de a face sau de a nu face, determinată prin hotărâre judecătorească, precum şi că suma de bani stabilită să fie achitată cu acest titlu este independentă de despăgubirile ce trebuie să constituie echivalentul prejudiciului cauzat, iar raţiunea acordării unor astfel de daune o constituie exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persistă în neexecutarea obligaţiei pe care şi-a asumat-o, prin silirea lui la plata către creditor a unor sume calculate în raport cu durata întârzierii îndeplinirii obligaţiei de a face sau de a nu face.
Sub acest aspect este de reţinut că, în cazul când cuantumul daunelor cominatorii nu este suficient determinat în momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, stabilirea acestuia cu precizia necesară se poate asigura, potrivit dispoziţiilor cuprinse în teza finală a art. 379 alin. 4 din Codul de procedură civilă, prin efectuarea calculului exact, în faza executării silite, în conformitate cu prevederile art. 3712 alin. 2 din acelaşi cod.
În consecinţă, se impune a se constata că prin reglementarea dată în cuprinsul art. 5803 din Codul de procedură civilă nu s-a înlăturat posibilitatea recurgerii la instituţia daunelor cominatorii pentru silirea debitorului să îndeplinească obligaţia de a face sau de a nu face, ci, dimpotrivă, pe lângă menţinerea acestui instrument de constrângere, s-a instituit şi amenda civilă ca mijloc de determinare a debitorului să îşi îndeplinească obligaţia asumată.
2. Tot în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 5803 din Codul de procedură civilă, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar cu privire la problema dacă hotărârea judecătorească prin care s-au acordat daune cominatorii constituie titlu executoriu.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că hotărârile judecătoreşti prin care debitorii sunt obligaţi să plătească daune cominatorii au caracter de titlu executoriu.
În motivarea acestui punct de vedere s-a relevat că a pretinde transformarea mai întâi, printr-o hotărâre judecătorească, a daunelor cominatorii în daune-interese ar însemna să fie golită de conţinut însăşi hotărârea de obligare la daune cominatorii, al căror rol este tocmai acela de a asigura o constrângere imediată şi eficientă a debitorului pentru a-şi îndeplini obligaţia de a face sau de a nu face, pe care şi-a asumat-o.
Făcându-se referire la dispoziţia cu caracter general prevăzută la art. 379 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia, dacă datoria constă într-o sumă nelămurită, urmăririle se vor amâna până ce, mai întâi, se va face lichidarea, s-a considerat că, în cazul daunelor cominatorii stabilite sub forma unei sume fixe, calculată pe zile sau pe alt termen de întârziere, creanţa cominatorie este totuşi lichidă, întrucât cuantumul acesteia poate fi determinat pe baza titlului executoriu, în conformitate cu reglementarea dată prin art. 379 alin. 4 din Codul de procedură civilă, chiar dacă pentru aceasta ar fi nevoie de o nouă socoteală.
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că, datorită caracterului incert şi nelichid al unor asemenea creanţe, hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus obligarea la daune cominatorii nu pot fi puse în executare, fiind necesar ca, în prealabil, să se stabilească, după regulile dreptului comun în materia răspunderii civile, suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării, cu consecinţa transformării daunelor cominatorii în daune compensatorii.
În motivarea acestui punct de vedere s-a relevat că, datorită caracterului nelichid al creanţei reprezentând daune cominatorii, declanşarea procedurii executării acestora ar face necesară mai întâi transformarea lor în daune-interese, pentru a se acorda creditorului, cu titlu definitiv, numai partea din valoarea daunelor cominatorii care reprezintă prejudiciu efectiv cauzat prin întârziere, neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiei.
Această din urmă interpretare corespunde spiritului legii.
Aşa cum s-a mai învederat, daunele cominatorii constituie un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenţei debitorului la executarea silită şi au un caracter provizoriu, fiind acordate până când acesta îşi va îndeplini obligaţia asumată şi cu posibilitatea ca instanţa de judecată să le modifice dacă va considera necesar.
Fără să reprezinte un mijloc, direct sau indirect, de executare silită asupra bunurilor debitorului, aceste daune constituie totuşi o modalitate de constrângere ce rezultă din ameninţarea cu o atare executare dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia asumată.
Faţă de caracterul lor provizoriu, în cazul în care debitorul execută obligaţia, daunele cominatorii vor trebui să fie reduse la cuantumul despăgubirilor datorate pentru întârzierea executării, iar în cazul în care debitorul refuză executarea, cuantumul lor ar trebui convertit totuşi la valoarea exactă a prejudiciului suferit prin neexecutare, o altă soluţie nefiind posibilă.
Într-adevăr, în sistemul nostru de drept, despăgubirea nu poate depăşi valoarea prejudiciului pentru că diferenţa s-ar transforma într-o pedeapsă civilă în favoarea creditorului, care s-ar îmbogăţi în acest mod fără justă cauză.
Ca urmare, nici executarea silită nu s-ar putea porni pe baza cuantumului provizoriu al daunelor cominatorii, dat fiind caracterul lor incert şi nelichid.
Fiind de principiu deci că daunele cominatorii reprezintă numai un mijloc de constrângere a debitorilor la îndeplinirea obligaţiei convenite, precum şi că suma stabilită în cadrul acestor daune nu poate fi considerată certă şi lichidă, revine instanţei de judecată îndatorirea ca, după executarea obligaţiei respective, să transforme acele daune în daune compensatorii, stabilind, potrivit regulilor dreptului comun privind răspunderea civilă, suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării.
În atare situaţie, concluzia ce se impune sub acest ultim aspect este aceea că hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daune cominatorii nu este susceptibilă de executare silită, fiind necesar ca aceste daune să fie transformate mai întâi de instanţa de judecată, la cererea creditorului, în daune compensatorii.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se decide, în aplicarea art. 5803 din Codul de procedură civilă, că orice cerere privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă şi în condiţiile reglementării amenzii civile prevăzute în acest text de lege, precum şi că hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, numai în limita daunelor-interese, compensatorii, dovedite ulterior, în faţa instanţei, cu ocazia transformării în astfel de daune a daunelor cominatorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabilesc:
Cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă şi în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803 din Codul de procedură civilă.
Hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite.
Obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţa publică din 12 decembrie 2005.
avocatnet.ro explicăm legislația
marfan