Daca un sot ridica o constructie cu mijloace-bunuri comune pe terenul celuilalt sot, cu consimtamântul acestuia (sau constructia este ridicata de ambii soti), constructia este bun comun, iar sotul-constructor dobândeste drept de superficie asupra terenului.
Daca constructorul nu a avut permisiunea sotului, proprietar al terenului, el poate fi obligat la darâmarea constructiei cu plata de daune-interese sau sotul, proprietar al terenului, poate deveni proprietar exclusiv al constructiei invocând accesiunea (art. 494 C. civ.).
Daca sotul-constructor foloseste mijloace proprii, devine proprietar exclusiv al constructiei si superficiar al terenului numai daca are consimtamântul sotului, proprietar al terenului. Daca nu are acest consimtamânt, este pasibil sa suporte consecintele indicate mai sus pentru constructorul de rea-credinta (art 494 C. civ.).
problema enuntata comporta si un alt aspect de fond legat de incidenta normelor privind autorizarea executarii lucrarilor de construire. Ca atare este discutabila realizarea unei constructii pe terenul altuia in conditiile in care autorizarea lucrarilor impune dovedirea dreptului de proprietate sau a unui alt drept real asupra terenului, cat si imposibilitatea legala de a obtine intabularea constructiei in cartea funciara, daca imobilul astfel edificat nu a fost receptionat ca lucrare definitiva in conditiile legii.