Ordin 2310/2007
Art. 1. - (1) Persoanele juridice române au obligaţia să înregistreze contractele încheiate cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente care execută pe teritoriul României prestări de servicii de natura lucrărilor de construcţii, de montaj, activităţilor de supraveghere, activităţilor de consultanţă, de asistenţă tehnică şi a oricăror alte activităţi care pot constitui sediu permanent în România.
(2) Înregistrarea contractelor se efectuează la organele fiscale teritoriale în a căror rază persoanele juridice române beneficiare ale activităţilor menţionate la alin. (1) îşi au domiciliul fiscal, conform legii.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), persoanele juridice române care au calitatea de contribuabili mari şi mijlocii, potrivit reglementărilor legale în vigoare, au obligaţia înregistrării contractelor la organul fiscal competent pentru administrare.
Art. 2. - Contractele încheiate de persoane juridice române cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente pentru activităţi desfăşurate în afara teritoriului României nu fac obiectul înregistrării, potrivit prezentelor dispoziţii.
Art. 3. - (1) Înregistrarea contractelor menţionate la art. 1 se realizează numai prin depunerea la organul fiscal competent a "Declaraţiei de înregistrare a contractelor iniţiale/adiţionale (conexe) încheiate cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente", cod MEF 14.13.01.40/n, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la data încheierii contractelor.
(3) Modificările intervenite în datele declarate iniţial se declară, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin depunerea unei noi Declaraţii de înregistrare a contractelor iniţiale/adiţionale (conexe) încheiate cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente.
Art. 4. - Organul fiscal competent organizează evidenţa contractelor într-un Registru al contractelor încheiate cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente, care se conduce informatizat, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2.
Art. 5. - Pentru neîndeplinirea obligaţiei de înregistrare a contractelor se aplică sancţiunea prevăzută la art. 219 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Udri a scris:
Buna ziua
Va rog frumos sa ma ajutati cu un sfat. Am aflat ca un contract cu un prestator de servicii strain trebuie inregistrat la adm financiara intr-un anumit termen.:(( Unde pot gasi o astfel de reglementare si cat este amenda pt intarziere?:((
Multumesc
[/quot
DA in termen de 30 de zile , este Ordinul ANAF nr. 2310/2007 publicat in MO 858/13.12.2007.
Pentru neindeplinirea obligatiei de inregistrare a contractelor se aplica sanctiunea prevazuta la art.219 alin(2) lit.d din Codul de procedura fiscala. - amenda de la 5000 la 7000 lei pt. persoanele juridice.