Legea nr. 376/2004, publicată in Monitorul Oficial, partea I nr. 899 din 4 octombrie 2004 instituie un sistem de burse private. Astfel, bursa privată reprezintă sprijinul pentru studii acordat, în baza unui contract, de către o persoană juridică de drept privat sau de către o persoană fizică unui beneficiar care poate fi, după caz, elev, student, doctorand sau care urmează un program de pregătire post-universitară într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, din ţară sau din străinătate. Beneficiarul bursei private are obligaţia să prezinte contractul, în vederea avizării, la instituţia/unitatea de învăţământ în care studiază, deci consimţământul la încheierea contractului de bursă privată este condiţionat de obţinerea prealabilă a unui aviz. Avizul are un caracter conform , neîndeplinirea condiţiei obţinerii sale ducând la nulitatea absolută, dar remediabilă, a respectivei convenţii. Pe perioada acordării bursei private se interzice ca beneficiarul să lucreze pentru cel ce acordă bursa sau pentru altă persoană juridică ori fizică desemnată de acesta, ceea ce înseamnă, per a contrario, că beneficiarul bursei poate avea un contract individual de muncă cu altă persoană juridică, incompatiblităţile fiind expres prevăzute de lege şi neputând fi extinse la alte situaţii.
Pentru alte detalii va indic articolull subsemnatului publicat in Revista de drept comercial nr.2/2005.
Avantajele acordate de lege în scopul stimulării burselor private constau în aspectele fiscale. Spre deosebire de sponsorizare, care reprezintă o cheltuială deductibilă, cuantumul bursei private nu se scade din cifra de afaceri în scopul calculării profitului impozabil, ci se scade direct din impozitul datorat.
Concret, să luăm două exemple: unul în care societatea comercială ABC obţine un venit anual de 3.000.000 lei, are cheltuieli deductibile de 200.000 de lei si ofera o bursă privată de 700 de lei pe lună (8400 lei pe an), iar al doilea cu aceleaşi date, numai că cei 8400 de lei sunt sponsorizare.
În cazul bursei private, societatea ABC are un profit impozabil de 2.800.000 de lei, pentru care plateste un impozit de 16%, adică 448.000 lei. Din această sumă societatea scade cuantumul bursei acordate, rezultând un impozit plătibil de 439.600 lei.
În cealaltă situaţie, a sponsorizării, societatea ABC ar avea cheltuieli deductibile de 200.000+8400, adică 208.400, rezultând un profit impozabil de 2.791.600 lei. La acest profit impozitul datorat este de 446.656 lei.
Acordarea burselor private este mult mai avantajoasă, intrucat în timp ce în cazul sponsorizării finanţatorul nu plăteşte impozit pe suma acordată, în cazul bursei private practic finanţatorul îşi primeşte banii înapoi de la stat. Pentru a nu dezechilibra totuşi bugetul de stat, facilitatea fiscală este dublu condiţionată: să reprezinte cumulativ cel mult 3‰ din cifra de afaceri (în exemplul dat, cel mult 9000 de lei) şi cel mult 20% din impozitul calculat înainte de scăderea cuantumului bursei (89.600 lei în exemplul luat).
inseamna ca la ceea ce ati precizat dumneavoastra se pot acorda si burse private si sponsorizare, numai din cate stiu eu sponsorzizarea poate fi facuta de catre o persoana juridica catre o alta persoana juridica( adica banii nu ii vede direct beneficiarul bursei ci acestia sunt virati in contul unitatii care se ocupa cu formarea profesionala) iar la bursa privata de stuii, beneficiarul poate primi banii in mana, urmand ca acesta sa achite taxa de studii si cele necesare desfasurarii cursului?
va rog sa ma corectati daca gresesc undeva.
Sponsorizare, mecenat
shelley
Va rog sa-mi dati un sfat.
Vreau sa platesc studiile universitare ale nepoatei mele ( este fata cumnatei mele ) . As dori sa-mi spuneti ce tip de contract as ... (vezi toată discuția)