Pentru documentele ce am solicitat sa fie anulate pe instanta de fond s-a efectuat expertiza grafica prin care s-a consemnat ca semnaturile de pe actele prin care s-au facut modificarile la contractul de munca si incetarea raporturilor de munca nu-mi apartin.Dupa solutionarea litigiului de munca pe instanta de fond care a pronuntat o hotarare judecatoreasca favorabila mie, societatea parata a formulat recurs. In recursul formulat de catre societatea intimata este solicitata respingerea judecarii recursului pana la solutionarea dosarului penal (administratorul societatii intimate care a semnat in fals prin contrafacerea semnaturii mele act aditional la cim si cererea de incetare a cim este cercetat penal pentru infractiuni de fals si uzul de fals). Dupa cum am mentionat si in mesajele anterioare postate la acest subiect, in cadrul procesului de litigiu de munca s-a efectuat expertiza grafica pe documentele prin care s-a realizat modificarea cim si incetarea cim, expertiza ce a indicat ca semnaturile de pe aceste documente nu au fost realizate de mine ci de administratorul societatii.
Daca instanta pe fond s-a lamurit in ceea ce privesc semnaturile de pe documentele ce au facut obiectul procesului de litigiu de munca, de ce societatea parata cere acum pe recurs suspendarea judecarii cauzei, mai ales ca pe instanta de fond nu a solicitat acest lucru?
Mai mult decat atat avocatul societatii parate a fost de acord cu administrarea probei cu expertiza grafica.
Partile au dreptul sa faca orice fel de cereri, dar nu inseamna ca daca le fac, instanta de fond sau de control le va admite.
Societatea intimata solicita suspendarea cauzei pana la solutionarea dosarului penal si nu "respingerea recursului".
Temeiul in drept al acestei cereri este cu siguranta art 244 Cod procedura civila:
Art. 244
Instanta poate suspenda judecata:
1. cand dezlegarea pricinii atarna, in totul sau in parte, de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati; 2. cand s-a inceput urmarirea penala pentru o infractiune care ar avea o inraurire hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza sa se dea.
Suspendarea va dainui pana cand hotararea pronuntata in pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabila.
In conditiile in care, in cauza dumneavoastra s-a efectuat o expertiza grafica prin care instanta a fost lamurita cu privire la imprejurarile esentiale, nu pare a fi necesara a se dispune suspendarea cauzei.
De altfel, legiuitorul prin prevederile art. 244 ofera completului de judecata un drept de optiune, nefiind o norma expresa si obligatorie, prin folsirea cuvantului "poate".
Completul ar putea dispune suspendarea cauzei, insa este putin probabil in conditiile in care problemele esentiale au fost lamurite prin expertiza efectuata.
Instanta pe fond a dispus pronuntarea in baza art. 150 CPC.
Societatea intimata solicita nulitatea contractului individual de munca invocand faptul ca semnatura de la pozitia salariat nu-mi apartine. Acest document a fost folosit ca si document de comparatie pentru realizarea expertizei grafice, la rubrica Documente ce contin semnaturi executate de subsemnata. Ma pot folosi de acest aspect pentru a solicita respingerea nulitatii contractului de munca invocata de societatea parata?
Cu stima
Am depus Intampinare la recursul declarat de catre societatea parata - prin compartimentul arhiva cu 3 saptamani inainte de primul termen stabilit la Curtea de Apel. La primul termen din partea societatii nu a fost prezent av. si nici reprezentantul legal al firmei - au solicitat judecarea in lipsa. S-a dat un nou termen pentru a da posibilitatea societatii sa primeasca Intampinarea depusa de mine la dosar.
Ce presupune acest lucru?:
1. la urmatorul termen se va face judecarea in sine?
2. inseamna ca s-a admis recursul ? - eu am declarat recurs pe un capat de cerere deoarece instanta pe fond a gresit perioada de acordare a drepturilor salariale
3. s-a admis si recursul societatii?
Cu stima
Admiterea sau respingerea recursului se face prin hotararea instantei de judecata ... orice parte dintr-un litigiu are posibilitatea de a ataca hotararea primei instante.
Asadar, atat dvs cat si angajatorul ati declarat recurs impotriva hotararii primei instante , fiecare invocand diverse motive .
La urmatorul termen posibil sa se solutioneze pe fond litigiul, daca nu se doreste administrarea altor probe.
Suspendarea o putea cere in fata primei instante si nu acum in recurs, avand in vedere ca nu s-a opus efectuarii expertizei .
Este indicat sa fiu prezenta la urmatorul termen? (am mentionat in intampinare sa se judece in lipsa in cazul in care nu voi putea merge in instanta)
Cu stima
Litigiu de munca
Nina1
Angajatorul a completat si semnat in numele meu cererea de demisie pe care a anexat-o la cererea de incetare a CIM.In prealabil a completat si semnat in numele ... (vezi toată discuția)