avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 533 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... Aflat sub tratament psihiatric, am comis \"o fapta ...
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

Aflat sub tratament psihiatric, am comis "o fapta nesemnificativa" si am primit amenda

Vreau sa cer parerea unui expert juridic in legatura pedepsirea "unei fapte nesemnificative" savarsita intr-o perioada in care eram sub tratament psihiatric intens.

Iata povestea: am avut un moment de depresie in viata mea (diagnosticat "episod psihotic") si a m fost internat la spitalul de boli mintale Sf. Stelian. Starea mea era aceea in care ii vedeam pe cei din jurul meu cu umbre si credeam ca sunt demonizati, eu insumi simteam ca timpul se scurge fooooaaarte incet si credeam ca oamenii care vorbesc pe langa mine defapt se refera la mine, asa incat, fiind internat, cand a zis o doctora unui pacient "da, poti sa pleci!" nu am ezitat si am zbunghit-o pe poarta spitalului. Ce sa mai, o adevarata nebunie. Ce s-a intamplat mai departe a fost ca am gasit geamul spart al unei masini scumpe si, cum ma pricepeam la scris poezii, am intins mana si am luat dinauntru ceva care am crezut ca e un caiet. Apoi, dandu-mi seama ca nu e normal ca geamul unei masini asa scumpe sa fie spart am inceput sa vorbesc cu lumea, sa sune la politie. Unul n-a vrut, altii m-au facut sa realizez ca gresisem sa iau caietul (care pana la urma s-a dovedit a fi un manual tehnic). In fine, ei au sunat la politie, eu apucasem sa plec, eram la vreo 400 de m de ei, puteam sa dispar fara sa-mi pese, dar unul din oamenii cu care vorbisem m-a strigat, ca a venit proprietara, sa vin sa vb. cu ea si cu politia; m-am intors, politia era bine mersi, nici nu se dezmeticise "cine a sunat?", "cine e proprietarul?", inca nu stiau! In fine, m-au luat la intrebari intimidant cand au aflat ce se intamplase.

Bun, eu acum va intreb.. e de bun simt ca dai o amenda administrativa de 1.000 Ron, apoi, in urma unei plangeri, sa reduci la 300 Ron? In conditiile in care eu, dupa acel episod al fugii din spital am fost reinternat inca o luna si nici acum, dupa 2 ani de la internare, n-am iesit de sub tratament si nu simt ca am pricinuit vreo dauna cuiva (c-am luat un manual inutil şi am mai şi chemat poliţia). Eu ce-am vazut in filme, ca doar filmele mi-au facut educatie legislativa, oamenii bolnavi psihic nu pot fi trasi la raspundere pentru faptul ca sunt bolnavi si nu raspund nici macar pentru crima. Am si.. o conditie financiara .. nu extraordinara; totusi am fost foarte norocos ca am avut puterea sa reintru in campul muncii dupa acest episod psihotic.

Este etic, este legal, sa fiu să fiu sancţionat în timp ce eram fugit de la spitalul de boli mintale? Altfel spus, puneti-vă în locul meu, sunteţi sub impresia ca forţe invizibile vă persecută, vor să vă posede, vedeţi lucruri care vă înfricoşează, credeţi că tot din jur este făcut ca să fiţi strivit, izolat, doctorii par demonizaţi, eşti obligat de aceşti "demonizaţi" să iei medicamente despre care ai auzit că te transformă în zombi, metaforic vorbind; totul pare nedrept şi atunci orice fac pare justificat, deodată savarseşti un lucru necontrolat, fugi din spital şi faci rost de ceva ca să scrii scrii poezii pe bani pentru îndrăgostiţii dintr-un parc..

Ce mi-aţi face, ca oameni ai legii?

Multumesc!
Ultima modificare: Vineri, 11 Februarie 2011
problemedelicate, utilizator
Cel mai recent răspuns: problemedelicate , utilizator 15:43, 19 Februarie 2011
Pt a se inlatura caracterul penal al faptei trebuie sa se constate ca datorita starii dmneavoastra psihofizice sa va fi aflat in situatia de a nu va putea da seama de actiunile dumneavoastra si de a nu putea fi stapan pe ele; starea dumneavoastra de incapacitate psihica sa fi existat in momentul savarsirii faptei; starea de incapacitate psihica sa fie datorata alienatiei mintale sau altei cauze. Faptul ca v-ati dat seama ca a avut loc un furt si ca nu are de ce sa fie spart geamul unei masini de lux cam inlatura cele spuse mai sus si cel mmai important este ca ati fost externat ceea ce inseamna ca se considera ca v-ati recuperat. Asadar pare legala aplicarea amenzii si este bine ca ati facut o plangere si s-a micsorat cuantumul acesteia. Sfatul meu este sa o platiti.
olimpia_ilie a scris:

Faptul ca v-ati dat seama ca a avut loc un furt si ca nu are de ce sa fie spart geamul unei masini de lux cam inlatura cele spuse mai sus si cel mmai important este ca ati fost externat ceea ce inseamna ca se considera ca v-ati recuperat. Asadar pare legala aplicarea amenzii si este bine ca ati facut o plangere si s-a micsorat cuantumul acesteia. Sfatul meu este sa o platiti.


In momentul respectiv nu m-am gandit ca e un furt, ca altfel nu bagam mana; ceea ce am gandit a fost "ia uite, faptul ca eu am fugit din spital il face pe Dumnezeu sa-mi trimita semne ca asta e ceva neobisnuit" (dar nu neaparat fraudulos), nu aveam sentimentul ca fac ceva gresit, repet, ma gandeam ca sunt persecutat, urmarit de forte invizibile, deci incapacitatea mea psihica era ceva relativ.

Stiu ca nu e mare amenda, acum, dar vreau sa stiu ce e corect.

In plus, cand am spus oamenilor sa sune la politie ma gandeam ca altfel ar putea cineva s-o fure de acolo, nu ma gandeam ca a fost sparta fraudulos.

Si de ce ar fi important ca am fost externat dupa aceea, daca in timpul savarsirii nu eram constient? Boala in sine a fost o pedeapsa, cauzata printre altele de faptul ca nu imi gaseam de munca si ca pe strada mea in perioada aia au turuit saptamani intregi picamer-ele.. Deci pe deasupra cred ca vinovatul este si statul pentru situatia creata, dar in nici un caz nu cred ca e normal sa platesc pentru ceva savarsit in acea stare psihica, de ce vi se pare normal acest lucru?
Ultima modificare: Joi, 10 Februarie 2011
problemedelicate, utilizator
Externarea dintr-un astfel de spital se face numai in cazul in care se considera ca a avut loc insanatosirea celui internat fie in cazul unei ameliorari substantiale. Intre ceea ce povestiti dumneavoastra si lipsa de discernamant nu exista un semn de egalitate deoarece ati avut totusi o reprezentare a faptelor dumneavoastra. O capacitate psihica diminuata a faptuitorului nu inlatura caracterul penal al faptei deci nu exclude raspunderea penala. Conditia este indeplinita numai atunci cand faptuitorul a fost lipsit in mod total de capacitatea psihica in momentul savarsirii faptei.
Ceea ce ati vazut dumneavoastra la televizor ca se inlatura raspunderea penala chiar si in cazul infractiunilor de omor sunt probleme complexe, au la baza expertize medico-legale serioase si in mod repetat, iar acele persoane nu pleaca acasa dupa ce se constata lipsa discernamantului ci sunt internate in spital pe temen nelimitat sau chiar toata viata, depinde de gravitatea faptei.
ok, mulţumesc pentru aceste lamuriri, apreciez foarte mult ceea ce face această comunitate pentru a-i ajuta pe oameni!
1.Lipsa dvs de discrenamant la comiterea acelei fapte poate fi atestata doar de o expertiza medico-psihiatrica.
2.Relatarea cu lux de amanunte a faptei comise,din contra va arata discernamantul pe care l-ati avut la comiterea acesteia,astfel ca procurorul,probabil tinand seama si de problemele dvs de sanatate v-a aplicat o amenda administrativa,care apoi,probabil in baza acelorasi motive v-a fost redusa.
3.Existenta unei anume simptomatologii legata de problemele dvs de sanatate,nu inseamna ca aveti discernamantul alterat in vreun fel.
De altfel si exprimarea dvs corecta si coerenta nu fac decat sa intareasca aceasta ipoteza.
Platiti amenda si ganditi-va bine ca sa nu mai gresiti.
Multa sanatate !

Alte discuții în legătură

Furt calificat, discernamant diminuat MCornelia MCornelia Buna ziua, In cazul meu este vorba despre o persoana recidivista, ce se afla in prezent intr-un spital de maxima siguranta de persoane cu probleme psihiatrice ... (vezi toată discuția)
Minorii madarolivia madarolivia buna. as avea si eu o intrebare, si anume daca un minor de 15 ani care sufera de tulburare mixta emotionala si de conduita, poate fi condamnst pt savarsirea ... (vezi toată discuția)
Neexecutarea pedepsei BIGHY BIGHY Ma poate ajuta si pe mine cineva cu o lamurire?Am o matusa care detine niste magazine alimentare.Un angajat a furat din gestiune multa marfa,a fost descoperit ... (vezi toată discuția)