Gospodarie la tara, casa construita in 1927 si teren intravilan, nu s-a facut niciodata succesiune pe ea, au decedat stra-bunicii (care au construit casa) si bunicii. Bunicii au locuit aici si au platit impozitul peste 30 de ani. In prezent, plateste impozitul mama mea (de 18 ani incoace), care se si ocupa de gospodarie.
Cum se poate face succesiunea si ce taxe ar trebui achitate?
Mentionez ca mama mea are un frate care locuieste in alta parte si ca aceasta casa este afectata de inundatiile din 2005 si practic inabitabila.
De principiu, eu n-as mai recomanda dezbaterea nici unei succesiuni, ci actiune in uzucapiune, sa solicitati instantei sa pronunte o hotarare care sa tina loc de titlu.
Eu zic ca mereu este mai bine cand poti evita instanta de judecata:), ca urmare recomand Ordinul prefectului in baza art. 23 din legea 18/1991, fara obligatia de a mai face succesiuni de la Adam si Eva incoace.
Din moment de spuneti ca mama plateste impozit de 18 ani, banuiesc ca bunicii au decedat in 1993...in acest caz va trebuie urmatoarele acte, care se depun la primarie:
- cerere;
- certificat mostenitor de pe urma bunicilor (unele primarii accepta si certificat de calitate de mostenitor, mult mai ieftin);
- schita cadastrala a imobilului si curtii, efectuata de un expert autorizat;
- extras registrul agricol 1986-1990 si registrul posesorilor 1990 pentru fila de rol aferenta imobilului (de la primarie);
- istoric de rol fiscal (de la primarie);
- acte stare civila ale mostenitorilor bunicilor (banuiesc ca mama dvs si fratele acesteia).
Ordinul prefectului, odata emis, reprezinta actul administrativ de constatare a existentei dreptului de proprietate si poate fi folosit pentru a face cadastrul si intabularea, pentru a instraina, etc.