Daune interese. Actualizarea preţului, convenit la data încheierii contractului, la momentul efectuării plăţii
Prin faptul că beneficiara nu a efectuat plata la scadenţă, nu s-a mai păstrat echilibrul contractual iar prestatoarea a fost prejudiciată prin devalorizarea leului, corespunzător indicelui inflaţiei.
În această situaţie, cererea de actualizare a preţului, convenit la data încheierii contractului, solicitată la momentul plăţii efective este fondată, întrucât nu se poate ignora producerea unei pagube reale, având în vedere dispoziţiile art.1084 C.civ., când creditorul este îndreptăţit să pretindă atât preţul cât şi beneficiul de care a fost lipsit.
(Secţia comercială, decizia nr.712 din 7 februarie 2003)
Prin sentinţa civilă nr.74 din 25 ianuarie 2001, Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea reclamantei SC „M.” SA în contradictoriu cu pârâta SC „T” SRL, pe care a obligat-o la plata contravalorii transporturilor efectuate în beneficiul acesteia şi a respins capătul de cerere privind daunele reprezentând procentul de inflaţie. În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la reactualizarea debitului, instanţa a reţinut că o asemenea clauză nu a fost inserată în contractul încheiat, iar în raporturile comerciale, datoriile lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile, dobândă care, în conformitate cu O.G. nr.9/2000, este stabilită la nivelul taxei oficiale a scontului B.N.R., dar pe care reclamanta nu a solicitat-o.
Reclamanta a declarat apel, criticile vizând neacordarea daunelor, reprezentând procentul de inflaţie, cu motivarea că nu era necesar să fie prevăzută expres în contract o clauză, vizând plata preţului reactualizat, cum în mod greşit a reţinut prima instanţă, din moment ce creditorul are dreptul de a opta pentru reactualizarea preţului, în funcţie de rata inflaţiei, dobânda legală, prevăzută de OG nr.9/2000.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin decizia nr.377 din 11 mai 2001 a respins apelul ca nefondat.
Reclamanta a declarat recurs, criticând decizia instanţei de apel cu referire la aspectele de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de art.304 pct.8 şi 9 C.proc.civ., susţinând că, potrivit art.970 şi 981 C.civ., clauzele obişnuite dintr-un contract se subînţeleg, deşi nu sunt expres prevăzute, iar convenţiile obligă la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa, în speţă, neputându-se ignora producerea unei pagube reale prin neplata preţului, ca urmare a ratei inflaţiei, situaţie în care nu era necesar să fie prevăzută în contract o clauză în acest sens.
Recursul este fondat.
Transporturile efectuate de reclamantă, necontestate de pârâtă, au avut loc în anul 1998, iar preţurile practicate au reflectat o echivalenţă a prestaţiilor efectuate de fiecare parte, prestator şi beneficiar.
Prin faptul că pârâta beneficiară nu a efectuat plata la scadenţă, echilibrul contractual nu s-a mai păstrat, prestatoarea fiind prejudiciată prin devalorizarea leului, corespunzător indicelui de inflaţie.
Ca urmare,soluţia de respingere a cererii de reactualizare a preţului de către instanţa de fond şi apel pe considerentul că părţile nu au prevăzut expres în contract o asemenea posibilitate este nefondată.
Aceasta, întrucât nu suntem în prezenţa unei sancţiuni pentru neîndeplinirea unei prestaţii contractuale, cum ar fi clauza de penalităţi, ci a unei reactualizări a preţului, convenit la data încheierii contractului, respectiv de stabilire a valorii prestaţiilor reclamantei la data plăţii efective de către beneficiară. Nu se poate ignora producerea unei pagube reale, având în vedere dispoziţiile art.1084 C.civ., când creditorul este îndreptăţit a pretinde repararea pierderii suferite, care include preţul şi beneficiul de care a fost lipsit.
În consecinţă, recursul a fost admis, decizia criticată a fost modificată, în sensul că s-a admis apelul reclamantei cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei primei instanţe, în sensul obligării pârâtei la plata sumei privind daunele, reprezentând procentul de inflaţie.
Cel mai recent răspuns:
Manole Dumitru , utilizator
19:38, 13 Martie 2011