Articolul 8
(3) În cazul în care, potrivit unor prevederi legale speciale, pentru anumite activităţi economice este necesară îndeplinirea unor condiţii de pregătire profesională şi/sau de atestare a pregătirii profesionale, persoanele prevăzute la art. 4 trebuie să facă dovada îndeplinirii acestora.
ANEXÃ
1. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării PFA (...)
1.4. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale
4. Documente care atestă pregătirea sau experienţa profesională
Pregătirea sau experienţa profesională se atestă, după caz, cu documente cum sunt:
diploma, certificatul sau adeverinţa, prin care se dovedeşte absolvirea unei instituţii de învăţământ, certificatul de calificare profesională sau de absolvire a unei forme de pregătire profesională, organizată în condiţiile legii, în vigoare la data eliberării acestuia, certificatul de competenţă profesională, cartea de meşteşugar, carnetul de muncă al solicitantului, declaraţie de notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura activitatea pentru care se solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit în cazul meseriilor tradiţionale artizanale, atestatul de recunoaştere şi/sau de echivalare pentru persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate, atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului de învăţământ, orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.
~ final discuție ~