Eu nu cred ca este o conditie sa fiti o persoana publica.Legea nu distinge dupa acest aspect, iar orice persoana careia i s-a creat un prejudiciu de ordin estetic este indreptatit la a cere repararea lui.Parerea mea este ca acei legisti se afla in eroare.
Ia uitati aici:
In literatura juridica slutirea este calificata drept o deformare importanta, evidenta, “vadita, morfologica si/sau estetica, a unei regiuni anatomice, indiferent de localizarea acesteia, care creeaza victimei, sub efectul unei agresiuni, un real prejudiciu fizic ori psihic”.
Notiunea de prejudiciu de agrement este mai cuprinzatoare, in ea se regaseste si termenul de prejudiciu estetic, ambele beneficiind de posibilitatea de a fi indemnizate, conform recomandarii facute de Consiliul Europei si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Protocolul 11 al Conventiei Europene privind Drepturile Omului din 1994) dreptul la indemnizare este consacrat prin rezolutia nr. 75-7 a C.E., care recomanda indemnizarea prejudiciilor corporale reprezentate prin dureri fizice, insomnii, sentimentele de inferioritate, SAU in caz de limitare a anumitor activitati recreative (teatru, activitati sportive, activitati tip hobby, etc)..
Deci problema cu prejudiciul creat unei persoane publice este o alternativa, fara a presupune ca exista dezdaunare doar in aceasta varianta.
Ce inseamna slutire ati fost lamurit mai sus de catre emma_woodhouse. Pt a putea trage o concluzie sub acest aspect al slutirii(deformarea capului, mutilare, desfigurare, ruperea buzei, a dintilor din fata etc) este necesar sa se stabileasca prin acte medico-legale neechivoce ca ati suferit un prejudiciu estetic.
De exemplu, in practica judiciara (Curtea Suprema de Justitie) s-a decis ca daca in certificatul medico-legal rezulta ca partea vatamata prezinta o cicatrice post plaga taiata, care ii confera un prejudiciu estetic minor, fata de imprecizia acestei concluzii, se impune efectuarea unei expertize medico-legale pt a stabili daca infatisarea fizica a partii vatamate a fost alterata, creandu-se un aspect neplacut, un prejudiciu din punct de vedere estetic.
Numai concluziile argumentate ale unor astfel de acte medico-legale pot constitui temeiul convingerii instantei si a solutiei ce trebuie adoptata.
Asadar, daca dumnoavoastra ati suferit un prejudiciu estetic minor, acesta nu va intra in categoria "slutire".