Potrivit art. 174 cod procedura penala, in cursul judecatii invinuitul sau inculpatul pot fi reprezentati, exceptand situatiile in care prezenta invinuitului sau inculpatului este obligatorie. Cand se apreciaza ca fiindf necesara prezenta invinuitului sau inculpatului, instanta dispune aducerea. Reprezentarea se face in baza unei procuri autentice.
În principiu este posibil, mandatul de reprezentare poate fi încredinţat oricărei persoane, însă în practică se dă unui avocat, care, având pregătire juridică, are dreptul de reprezentare, dar şi de asistenţă juridică. O asemenea reprezentare este considerată de unii autori53 ca fiind o reprezentare tehnică.
Între mandatul de reprezentare dat de parte unei persoane oarecare ( chiar si sotiei) şi mandatului dat unui apărător care are şi calitatea de reprezentant exsită o diferenţă în sensul că reprezentantul avocat are dreptul şi de a pleda (“jus pledandi”), în timp ce persoana particulară nu are acest drept. În realitate, reprezentarea prin apărător este o varietate a reprezentării convenţionale pentru că reprezentant convenţional poate fi orice persoană căreia partea încredinţează prin mandat o asemenea sarcină judiciară şi evident cu atât mai mult un avocat.
Trebuie retinute si aspectele precizate de colega in mesajul anterior.
dar persoanele ce au terminat dreptul (consilier juridic, avocat) poate sa reprezinte rudele, nu? dar in cazul in care termini dreprul dar nu lucrezi in acele 2 domenii mai poti reprezenta rudele, inclusiv sotul?
Procurator?
ContSters40598
Este posibil un mandat dat de o terta persoana neruda unei persoane (nu avocat sau consilier, o persoana oarecare)pt a o reprezenta in instanta ca procurator, ... (vezi toată discuția)