Art. 721 din Codul de procedura civila dispune ca acesta se aplica tuturor situatiilor afara de cele in care legea dispune altfel
Dispoziţiile codului de faţă alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă şi comercială; ele se aplică şi în materiile prevăzute de alte legi în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii potrivnice.
Avand in vedere ca emiterea avizului de construire, cata vreme nu exista dispozitii contrare, se supune regulilor de drept comun stabilite in procedura civila urmeaza ca sunt incidente prevederile art. 105 alin. 2 Cod pr. civ.
Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
Avand in minte dispozitiile de mai sus putem sa ne lamurim destul de usor cu privire la cele 4 intrebari
1. Semnarea cu aceasi stampila constituie sau nu un viciu?
S-a pricinuit vreo vatamare care n-ar putea fi inlaturata decat daca primarul ar semna cu mana lui? Nu. Asadar, raspunsul este negativ.
2. Daca da, de forma sau de procedura?
Forma actului juridic este modalitatea prin care se exteriorizeaza vointa celui ce-l face in sensul nasterii, modificarii sau stingerii unui raport juridic. Viciul de forma presupune ca vointa sa se fi exteriorizat intr-o alta modalitate decat cea prevazuta de lege (de ex. legea prevede forma solemna iar actul este unul sub semnatura privata). Asadar, chiar de ar exista un viciu, adica daca ar exista si vatamarea, acesta ar fi unul de procedura si relativ, putand fi acoperit prin confirmare de persoana care trebuia sa iscaleasca actul
afara de situatiile in care legea prevede ca actul nesemnat este nul.
3. Care este sanctiunea?
In speta de fata nu exista nicio sanctiune pentru ca in aceasta materie sanctiunile ar trebui sa remedieze efectele gresite pe care le-a avut actul gresit intocmit. Or, de vreme ce nu exista vatamare, ce ar fi de remediat?
4. Se mai poate face ceva, avand in vedere ca exista o hotarare irevocabila?
Nu. B nu poate sa invoce un viciu relativ pentru ca pe de o parte a fost acoperit prin confirmare iar pe de alta parte
nu prin acel viciu a fost vatamat ci prin actul in sine (vatamarea era aceeasi chiar daca primarul semna si cu stanga si cu dreapta) iar cu privire la acest act o instanta judecatoreasca a dispus irevocabil ca este legal.
Multumit? ;)