avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 696 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Asociaţii şi fundaţii, într-un ... infiintare club auto
Discuție deschisă în Asociaţii şi fundaţii, într-un cuvânt: ONG-uri

infiintare club auto

buna ziua,as dori sa infiintez un club sau mai bine zis asociatie club sportiv.va rog ajutatima sa rezolv problema ,mentionez ca bugetul alocat este relativ mic asa ca am sa aleg eu acolo unde se poate.multumesc in avans
Cel mai recent răspuns: george-neagu , moderator 09:38, 6 Mai 2011
In primul rand da, puteti merge dumneavoastra pentru a depune acele acte, dar sunt si unele cheltuieli pe care nu le puteti evita. In primul rand mai cautati cativa prieneti, cunoscuti sau chiar simplii pasionati pentru acest domeniu care vor deveni membrii fondatori. Va intalniti toti si va puneti de acord. La acesta intalnire stabiliti si persoana care sa va reprezinte si sa se ocupe cu inregistrarea asociatiei.
Acestia sunt pasii infiintarii unei organizatii neguvernamentale:
1. Disponibilitatea denumirii
Dovada disponibilitatii denumirii se obtine de la Ministerul Justistiei(judecatorie), in baza unei cereri.
Valabilitatea dovezii este de 3 luni de la data emiterii.
2. Sediul
Dovada sediului o aratati cu actele in cauza, contract de inchiriere, contract de comodat etc. Daca sediul este stabilit intr-un imobil ce cuprinde mai multe proprietati cu destinatie rezidentiala (bloc, vila), se mai cer urmatoarele:
acordul vecinilor cu pereti comuni cu apartamentul-sediu (un tabel cu semnaturi cum ca sunt de acord cu functionarea sediului Asociatiei in apartamentul respectiv) si acordul Asociatiei de Proprietari. Unele instante nu solicita aceste acorduri considerand ca se refersa strict la agentii economici insa este bine sa fiti pregatit pentru orice situatie.
3. Intocmirea actelor (Act Constitutiv si Statut)
Aceste acte sunt Statut si respectiv Act constitutiv
Pot fi intocmite de avocat sau notar.
4. Constituirea patrimoniului initial
Se deschide unui depozit bancar care are, pentru o asociatie non-profit, un cuantum egal cu un salariu minim brut pe economie.
In cazul fundatiilor al caror scop exclusiv “este efectuarea operatiunilor de colectare de fonduri care sa fie puse la dispozitia altor asociatii si fundatii, in vederea realizarii de programe de catre acestea din urma”, activul patrimonial poate avea o valoare totala de cel putin 20 de ori salariul minim brut pe economie.
5. Cazierul fiscal al fondatorilor
Fondatorii (asociatii) trebuie sa obtina cazierul fiscal personal.
6. Dobandirea personalitatii juridice
Se depune un dosar la Judecatoria pe raza careia se afla sediul.
Dosarul cu sina contine:
- cererea de inscriere in vederea dobandirii personalitatii juridice, conform Anexei 8 la Ordinul Ministerului Justitiei nr. 945/2000 ;
- dovada disponibilitatii denumirii;
- actul constitutiv si statutul autentificate in original + cate 3 copii de fiecare;
- cazierul fiscal al asociatilor;
- dovada sediului social;
- dovada patrimoniului initial;
- un timbru judiciar in valoare de 1 leu;
- chitanta doveditoare ca ati achitat taxa de timbru judiciar.
Nu uitati sa actualizati aceste date si in general orice informatii regasite pe internet intrucat acestea se modifica cu usurinta in Romania.
La depunerea dosarului, primiti un numar de inregistrare (numarul dosarului ) si termenul. Daca termenul nu vi se comunica pe loc, il puteti afla de pe internet, la Portalul Instantelor de Judecata.
Este bine sa va prezentati la termen, in cazul in care judecatorul are nelamuriri acestea pot fi rezolvate cu ajutorul dvs.
Daca dosarul este complet, instanta ramane in pronuntare, respectiv se va admite (sau respinge) cererea de infiintare a ONG-ului.
Veti primi prin posta o copie a incheierii judecatoresti de inscriere in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor.
Practic in acest moment se dobandeste personalitatea juridica.
Hotararea este supusa recursului in 5 zile de la pronuntare.
7. Inscrierea in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor
La maxim 2 saptamani (acesta este termenul de transcriere in registrul Judecatoriei) dupa pronuntare, depuneti o cerere pentru eliberarea acestei Sentintei civile si a Certificatului de inscriere in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor, aflat la grefa Judecatoriei. Cereti mai multe copii autentificate de fiecare. Inscrierea in registru se face din oficiu de catre Instanta.
8. Certificatul de inregistrare fiscala
La Administratia Finantelor Publice unde aveti sediul depuneti un dosar cu urmatoarele acte: Statut, Act constitutiv, incheierea judecatoreasca, Certificatul de inscriere in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor (copii), timbrul fiscal 3 RON, 2 formulare “cod 010” (pe care vi le da inspectorul fiscal) completate.
Eliberarea Codului Fiscal (act autentic) dureaza 10 zile. Repet, actualizati informatiile citite pe internet si in special, taxele.
9. Deschiderea contului bancar
Deschideti in cont la orice banca doriti. Aveti nevoie de Statut si Actul Constitutiv, incheierea judecatoreasca, Certificatul de Inregistrare Fiscala (in original sau copie legalizata) care se inapoiaza si o fotocopie (care se retine).

10. Stampila si imprimatele cu regim special
La comandarea stampilei trebuie sa prezentati o copie de pe Codul Fiscal si dupa C.I.
Mai aveti nevoie de un chitantier si un facturier pentru activitati comerciale.
Imprimatele sunt persoanlizate si contin si contul bancar.
Acesta a fost un mic ghid de infiintare a unui ONG.
Ulterior, puteti modifica actele ori de cate ori doriti, fie ca intentionati sa schimbati denumirea, sediul, scopul si obiectivele etc. Pentru aceasta trebuie sa convocati AGA (in cazul unei asociatii) sau Consiliul Director (in cazul unei fundatii), sa autentificati noile acte, dupa care sa depuneti din nou dosarul la Judecatorie, dosar care va contine de asemenea:
- noul statut si/sau noul act constitutiv sau actul aditional autentificat si 4 exemplare;
- procesul verbal autentificat;
- chitanta doveditoare a platii taxei de timbru;
- timbrele judiciare (veti fi informat de la judecatorie de valoarea lor);
- copie dupa vechile acte;
- copie hotarare judecatoreasca;
- certificatul de inscriere in original;
- cerere tip completata pe loc.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Infiintare club sportiv echitatie HodisM HodisM Buna, As vrea sa infiintez un club sportiv de echitatie (fara participari la concursuri nationale, doar hobby pentru copii) deoarece am aflat ca in acest mod ... (vezi toată discuția)
Infiintare asociatie agnetha agnetha Buna seara, am o fetita bolnava care va necesita o operatie pe cord destul de costisitoare si as dori sa infiintez o asociatie non profit in scopul de a ... (vezi toată discuția)
Pasi infiintare ong mi_re_la68 mi_re_la68 Buna ziua. Va rog sa ma indrumati ce acte trebuie facute in vederea constituirii unui ONG pentru strangere de fonduri cu scop umanitar (orteza brat pentru un ... (vezi toată discuția)