Din legea 31 din 1990 actualizata la 2011.
Art. 164^1. - (1) Orice actionar are dreptul sa reclame cenzorilor faptele despre care crede ca trebuie cenzurate, iar acestia le vor avea in vedere la intocmirea raportului catre adunarea generala .
(2) In cazul in care reclamatia este facuta de actionari reprezentand, individual sau impreuna, cel putin 5% din capitalul social sau o cota mai mica, daca actul constitutiv prevede astfel, cenzorii sunt obligati sa o verifice. Daca vor aprecia ca reclamatia este intemeiata si urgenta, sunt obligati sa convoace imediat adunarea generala si sa prezinte acesteia observatiile lor. In caz contrar, ei trebuie sa puna in discutie reclamatia la prima adunare . Adunarea generala trebuie sa ia o hotarare asupra celor reclamate.
(3) In cazul societatilor in care au fost desemnati auditori interni, potrivit legii, orice actionar are dreptul sa reclame acestora faptele despre care cred ca trebuie verificate. Auditorii interni le vor avea in vedere la intocmirea raportului catre consiliul de administratie, respectiv consiliul de supraveghere . In cazul in care reclamatia este facuta de actionari reprezentand, individual sau impreuna, cel putin 5% din capitalul social ori o cota mai mica, daca actul constitutiv prevede astfel, auditorii interni sunt obligati sa verifice faptele reclamate, iar in cazul in care sunt confirmate, fiind consemnate intr-un raport ce va fi comunicat consiliului de administratie, respectiv consiliului de supraveghere, si pus la dispozitie adunarii generale; in acest caz, consiliul de administratie, respectiv consiliul de supraveghere, este obligat sa convoace adunarea generala .