avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 454 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Securitate şi Sănătate în ... Documentatie si instructaj protectia muncii
Discuție deschisă în Securitate şi Sănătate în Muncă (fost Protecţia Muncii)

Documentatie si instructaj protectia muncii

Buna ziua,
Oare cine ar putea sa ma ajute cu niste informatii privind documentatia si frecventa instructajelor de protectia muncii?
Concret, este vorba de o microintreprindere cu 4 angajati, ce isi desfasoara activitatea in doua birouri (camere), situate la parterul unui imobil, spatiu pe care firma l-a inchiriat de la proprietar. Nu este vorba de fabricare de bunuri materiale, ci de activitate zilnica de birou - se utilizeaza calculator, imprimanta, telefon etc.
Care este frecventa obligatorie prevazuta de legislatia in vigoare pentru instructaje, sau unde pot gasi o astfel de informatie? Compania poate face ea insasi aceste instructaje, sau trebuie facut apel la o firma specializata (cu costurile de rigoare, evident...)?
Va multumesc.

P.S. Idem si pentru PSI
Cel mai recent răspuns: inspectorSSM , utilizator 19:24, 21 Mai 2012
prima data trebuie sa aveti evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala (se efectueaza de catre un evaluator de risc - PFA, SEPP).
In urma evaluarii riscurilor, se intocmeste Planul de prevenire si protectie si apoi documentatia - instructiuni de securitatea muncii, decizii, buletine PRAM, etc.
Pentru securitatea muncii, conform noilor prevederi ale HG 955/2010,angajatorul poate sa-si asume raspunderea in domeniul ssm, astfel:
- ART. 14
Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie este realizată de către angajator, în următoarele moduri:
a) prin asumarea de către angajator, în condiţiile art. 9 alin. (4) din lege, a atribuţiilor pentru realizarea măsurilor prevăzute de lege;


ART. 16
(1) În cazul întreprinderilor cu până la 9 lucrători inclusiv, angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt dintre cele prevăzute în anexa nr. 5;
b) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere şi/sau unitate;
c) angajatorul a urmat cel puţin un program de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată minimă de 40 de ore şi conţinutul prevăzut în anexa nr. 6 lit. A, fapt care se atestă printr-un document de absolvire a programului de pregătire.
(2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători ori poate organiza serviciul intern de prevenire şi protecţie şi/sau poate să apeleze la servicii externe, în condiţiile prezentelor norme metodologice.
SAU - sa desemneze un lucrator - CU NORMA INTREAGA - care se ocupa de activitatile SSM:
ART. 20
(1) Desemnarea nominală a lucrătorului/lucrătorilor pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie se face prin decizie scrisă a angajatorului.
(2) Angajatorul va desemna lucrătorul numai din rândul lucrătorilor cu care are încheiat contract individual de muncă cu normă întreagă.
SI:
ART. 21
Pentru a putea să desfăşoare activităţile de prevenire şi protecţie, lucrătorul desemnat trebuie să îndeplinească cel puţin cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, potrivit prevederilor art. 49, sau prevederile art. 51^1 lit. a).

In domeniul situatiilor de urgenta - avand in vedere numarul mic de angajati, angajatorul poate intocmi toata documentatia cf. Legii 307/2006 si Ordinului 163/2007.
Legat de periodicitatea instruirilor in domeniul SSMr:

ART. 96
(1) Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de muncă.
(2) Durata instruirii periodice, intervalul dintre două instruiri şi periodicitatea verificării instruirii vor fi stabilite prin instrucţiuni proprii, în funcţie de condiţiile locului de muncă şi/sau postului de lucru.
(2^1) Intervalul dintre două instruiri periodice nu va fi mai mare de 6 luni.
(3) Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul dintre două instruiri periodice va fi de cel mult 12 luni.
Puteti face instruirile periodice semestrial, atat pe SSM cat si SU.
Documentatia necesara SSM si SU o gasiti in articolele din actele normative de mai sus.
lasati adresa de mail daca doriti sa va trimit niste instructiuni SSm si PSI pentru personalul administrativ.
LEGE Nr. 319 din 14 iulie 2006
Legea securităţii şi sănătăţii în muncă

Art. 20
(1) Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
(2) Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie:
a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;
b) periodică şi ori de câte ori este necesar.

Din prevederile de mai sus puteti afla situatiile in care se face instruirea salariatilor, precum si despre faptul ca instruirea trebuie sa fie, printre altele, periodica.

Referitor la periodicitatea instruirii va redau mai jos pasaje din HG 1425/2006, care stabilesc modul de punere in aplicare a prevederilor Legii 319/2006:
Art. 15
(1) Activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate prin modalităţile prevăzute la art. 14 în cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii sunt următoarele:
.......
„7. elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea, în scris, a periodicităţii instruirii adecvate pentru fiecare loc de muncă în instrucţiunile proprii, asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi verificarea însuşirii şi aplicării de către lucrători a informaţiilor primite;”

Art. 96
(1) Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de muncă.
"(2) Durata instruirii periodice, intervalul dintre două instruiri şi periodicitatea verificării instruirii vor fi stabilite prin instrucţiuni proprii, în funcţie de condiţiile locului de muncă şi/sau postului de lucru."
"(2^1) Intervalul dintre două instruiri periodice nu va fi mai mare de 6 luni."

Concluzia: periodicitatea instructajului periodic se stabileste de catre angajator printr-un document elaborat de catre acesta (decizie, ordin, dispozitie, etc.)

In cazul dvs. concret o peridicitate trimestriala sau semestriala consider ca este suficienta pentru a le asigura salariatilor o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Succes.
Ultima modificare: Vineri, 27 Mai 2011
ContSters193759, utilizator
Multumesc mult pentru raspunsuri si timpul acordat. Nu imi este clar daca, cf art 96(3) din primul raspuns, este suficient un instructaj la 12 luni sau trebuie facut unul la 6 luni...
Banuisc ca angajatii se considera personal tehnico/administrativ, din moment ce lucreaza in birou, nu-i asa?
Multumesc

... si inca o intrebare: pentru securitatea muncii intr-un birou, persona care tine instructajul trebuie sa faca cursul special? Daca da, oare ma puteti ajuta sa imi spuneti cine tine astfel de cursuri (ITM sau comanii acreditate...)? Multumesc inca o data si un weekend insorit!
HG 1425/2006

"Art. 16
(1) În cazul întreprinderilor cu până la 9 lucrători inclusiv, angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt dintre cele prevăzute în anexa nr. 5;
b) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere şi/sau unitate;
c) angajatorul a urmat cel puţin un program de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată minimă de 40 de ore şi conţinutul prevăzut în anexa nr. 6 lit. A, fapt care se atestă printr-un document de absolvire a programului de pregătire.

Cursurile nu prea se fac la ITM ci la firme autorizate.
da, angajatii dintr-un birou fac parte din personalul tehnico-administrativ.
Legislatia iti da voie sa-i instruiesti anual, DAR, ca un sfat - faceti instruirea semestriala si anual un test de verificare a cunostintelor in domeniul SSm si SU.
in cazul vostru - fie angajatorul isi asuma raspunderea in domeniul SSm (si face un curs de 40h) sau angajati o persoana cu norma intreaga, care are cursul de 80h in domeniul SSM sau contactati o PFA sau Serviciu extern de prevenire si protectie care se vor ocupa de toata documentatia SSM.
Cursurile de care am vorbit mai sus se fac de firme autorizate in acest sens. Daca nu stiti nici o firma, va puteti interesa la ITM deoarece in principiu, aceste cursuri sunt predate de lectori (inspectori ITM).

Alte discuții în legătură

Dispozitie privind instruirea periodica marcelandrei19 marcelandrei19 De curand am fost informat pe e-mail-ul de serviciu ca s-a emis o \\"Dispozitie...\\" si sunt responsabil cu instructajul periodic pentru colegii de ... (vezi toată discuția)
Servicii ssm si psi Tatu M Tatu M Buna ziua, avem in institutie serviciu extern de SSM si PSI si va rog sa ma lamuriti in legatura cu semnaturile de pe Fisele individuale de instruire SSM si ... (vezi toată discuția)
Instrucțiuni periodice ssm GabsStoica GabsStoica Bună ziua, Lucrez într-o instituție publică și sunt la început de drum ca și inspector pe SSM. Cred că îmi va lua mult timp să invăț ținând cont ... (vezi toată discuția)