3.1 Pot beneficia de prevederile Programului: persoanele fizice, denumite în continuare întreprinzători debutanţi, care îndeplinesc cumulativ, la data depunerii Formularului de înscriere în program, următoarele criterii de eligibilitate:
a) au capacitate juridică deplină de exerciţiu, au vârsta de până la 35 de ani, împliniţi cel mai târziu în ziua înregistrării cererii de înmatriculare a societăţii cu răspundere limitată în Registrul Comerţului;
b) anterior datei înmatriculării societăţii în Registrul Comerţului nu au mai deţinut şi nu deţin calitatea de acţionar, asociat sau membru al organelor de conducere din cadrul unei întreprinderi constituite în spaţiul economic european;
c) înfiinţează pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentei Ordonanţe de urgenţă nr. 6 din 09.02.2011;
d) declară pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale pentru declaraţii mincinoase, că îndeplineşte condiţiile prevăzute la lit. b, pe care o depune la Registrul Comerţului odată cu cererea de înmatriculare a societăţii.
Dacă la data înregistrării cererii de înmatriculare a societăţii cu răspundere limitată în Registrul Comerţului, condiţia referitoare la vârstă este îndeplinită, aceasta se consideră îndeplinită pe întreaga perioadă de acordare a facilităţilor.
[ link extern ] /