Bună ziua. Soţia mea este angajată în poliţie din luna mai 2006, ca agent. De la început beneficiază de sporul de 25% pt. studii superioare. Din luna iulie 2008, a plecat în concediu de maternitate, iar la întoarcerea la serviciu în septembrie 2010, nu a mai primit acest spor, în condiţiile în care a fost încadrată pe aceeaşi funcţie, nu a fost sancţionată şi nu s-au modificat atribuţiile din fişa postului.
M-ar interesa să aflu care este temeiul legal pt. acordarea acestui spor, după revenirea din concediul de maternitate?
Vă mulţumesc.
Incepand cu 01.01.2010 toate sporurile au fost introduse in salariul de baza. Sotia dvs. ar trebui sa solicite serviciului de RU o adeverinta din care sa reiasa modul in care i-a fost stabilit salariul, conform legii 330/2009 si OUG 1/2010 (este posibil ca sporul in cauza sa fi fost introdus in salariul de baza, intrucat pe statul de plata/fluturas, dupa cum am spus, nu mai apar sporurile separat).