Ce trebuie sa fac pentru a ma putea autoriza ca si constructor de case ? Am fost somer, am iesit din somaj si acum vreau sa ma autorizez ca persoana fizica ca si constructor de case, unde sa ma adresez?
Trebuie sa va adresati Oficiului Registrului Comertului cu documentele prevazute de OUG nr. 44/2008.
Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării PFA este urmatoarea :
1. Carte de identitate sau paşaport - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul
2. Document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată
3. Declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii
4. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale
5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este cazul
Pfa
nuta_statache
BUna seara!
Va rog sa ma indrumati care sint pasii pt infiintarea unui PFA ( pers fizica autorizata).
Regulament de functionare, etc...
Multumesc anticipat! (vezi toată discuția)