Art. 1
(1)Contribuabilii, înregistraţi ca plătitori de impozit pe profit, sunt obligaţi să întocmească Registrul de evidenţă fiscală în conformitate cu prevederile prezentului ordin.
(2)Modelul, conţinutul, caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare şi păstrare ale Registrului de evidenţă fiscală sunt prezentate în anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Registrul de evidenţă fiscală are ca scop înscrierea tuturor informaţiilor care au stat la determinarea profitului impozabil şi a calculului impozitului pe profit cuprins în declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat.
Art. 3
Informaţiile din Registrul de evidenţă fiscală vor fi înregistrate în ordine cronologică şi vor corespunde cu operaţiunile fiscale şi cu datele privind impozitul pe profit din declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat.
Art. 4
Operaţiunile înregistrate în Registrul de evidenţă fiscală sunt la latitudinea contribuabilului, în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii ale acestuia.
Art. 5
Registrul de evidenţă fiscală se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestuia şi se completează astfel încât să permită în orice moment identificarea şi controlul operaţiunilor efectuate pentru determinarea impozitului pe profit cuprins în declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat.
Art. 6
Impozitul pe profit calculat şi înscris în Registrul de evidenţă fiscală va fi identic cu cel înscris în declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat.
Art. 7
Contribuabilii, plătitori de impozit pe profit, au obligaţia de a prezenta Registrul de evidenţă fiscală organelor de inspecţie fiscală competente.
Art. 8
Registrul de evidenţă fiscală se păstrează la domiciliul fiscal al contribuabilului.
Art. 9
Înregistrările în Registrul de evidenţă fiscală se vor face pentru fiecare perioadă pentru care contribuabilul are obligaţia de a declara impozitul pe profit.
Art. 10
Registrul de evidenţă fiscală este document cu regim special de tipărire şi distribuire şi se execută de Compania Naţională "Imprimeria Naţională - S.A.", cu utilizarea unor elemente de securizare şi cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 11
(1)Registrul de evidenţă fiscală se eliberează contra cost de unităţile fiscale din raza teritorială în care contribuabilul îşi are declarat domiciliul fiscal, pe baza copiei certificatului de înregistrare emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
(2)În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, contribuabilii, plătitori de impozit pe profit, vor achiziţiona Registrul de evidenţă fiscală.
(3)Contribuabilii nou-înfiinţaţi, declaraţi plătitori de impozit pe profit, vor achiziţiona Registrul de evidenţă fiscală în termen de 30 de zile de la data înregistrării.
(4)Contribuabilii care nu mai îndeplinesc condiţiile de plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor vor achiziţiona Registrul de evidenţă fiscală în termen de 30 de zile de la data la care au devenit plătitori de impozit pe profit.
Art. 12
(1)Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1), contribuabilii înregistraţi ca plătitori de impozit pe profit pot ţine Registrul de evidenţă fiscală în formă electronică, cu respectarea modelului şi conţinutului prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul ordin.
(2)Derogarea se acordă conform competenţelor de către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, cu respectarea condiţiilor prevăzute la lit. G şi H din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.850/2004 privind registrele şi formularele financiar-contabile.
----------------------------
Sanctiuni :
Art. 219( cpf)
Contravenţii
(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
i) neîndeplinirea obligaţiilor privind transmiterea la organul fiscal competent sau, după caz, la terţe persoane a formularelor şi documentelor prevăzute de legea fiscală, altele decât declaraţiile fiscale şi declaraţiile de înregistrare fiscală sau de menţiuni;
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel :
d) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), g) - m);
~ final discuție ~