avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 369 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Noul Cod civil, vicii de procedurã la promulgare?
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Noul Cod civil, vicii de procedurã la promulgare?

Societatea Romana pentru Drepturile Omului demareaza procedurile pentru anularea in contencios administrativ a Decretului Presedintelui Romaniei nr. 518 din 01 iunie 2011 de promulgare a Legii 71/2011, privind punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009, Noul Cod civil.

Din analiza continutului Legii nr. 71 se constata ca data adoptarii acesteia, inscrisa in finalul actului normativ, dupa semnaturile presedintilor celor doua Camere ale parlamentului, este de 3 iunie 2011.

Mergand mai departe si vizualizand Decretul prin care Presedintele Romaniei a promulgat aceasta lege, constatam cu stupoare ca acesta a fost emis sub nr. 518 din 1 iunie 2011, prin urmare se constata ca, Decretul de promulgare a fost emis cu doua zile inaintea adoptarii legii.

Este cert ca, interpretand textele legale pertinente, promulgarea prin Decret prezidential a unei legi apare ca fiind un ultim accept formal necesar finalizarii procesului legislativ si care, atat printr-o logica juridica elementara cat si printr-un studiu minimal al Constitutiei, acest act, nu poate fi decat ulterior momentului adoptarii legii.

De altfel art. 77 din Constitutie denumit marginal “promulgarea legii”, prevede foarte clar ca “Legea se trimite, spre promulgare, Presedintelui Romaniei. Promulgarea legii se face in termen de cel mult 20 de zile de la primire”. Prin interpretarea textului constitutional sus mentionat, precum si din interpretarea art. 100 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia “In exercitarea atributiilor sale, Presedintele Romaniei emite decrete care se publica in Monitoul Oficial al Romaniei. Nepublicarea atrage inexistenta actului”, rezulta ca este inconceptibil ca Decretul prezidential sa poarte o data anterioara legii adoptate de Parlament, atragand pe cale de consecinta inexistenta actului normativ astfel publicat in Monitorul Oficial. Regulemente celor doua Camere parlamentare dispun in acelasi sens.

Or, din simpla analiza a continutului Legii, asa cum apare publicata in Monitorul Oficial, constatam cu surprindere ca decretul prezidential de promulgare a Legii nr. 71 este emis cu doua zile mai inainte decat momentul adoptarii legii in cauza de catre Parlament atragand, pe cale de consecinta nulitatea actului.

In demersul judiciar, Societatea Romana pentru Drepturile Omului este reprezentata de Domnul Avocat Dr. Florin Ciutacu si de Domnul Avocat Artin Sarchizian".

Sursa: www.realitateainfo.com


...simpla si nevinovata eroare materiala...
Activitatea prodigioasa in domeniul dreptului a domnului DR. Florin Ciutacu este incontestabila. Eroarea, asa cum stim, poate sanctiona actul juridic cu nulitatea. In dreptul nostru nu exista "simpla si nevinovata eroare materiala".:-/
Prea multi bani investiti: studiu de impact, pregatiri profesionale, publicari, etc. ca sa se soldeze cu un esec. Nu uitam de raportul pe justitie... Avand insa in vedere persoanele care au initiat acest demers va fi o speta interesanta.
1. Nulitatea afecteaza doar acte juridice si acte administrative, nu si acte normative. O lege nu poate fi nula!
2. Inexistenta este sanctiunea care afecteaza acte normative, dar numai daca sunt nepublicate in MO. Logic, daca o lege/decret este publicat in MO, indiferent de data lor, nu putem vorbi de inexistenta.
3. Este vorba de data decretului de promulgare a legii 71/2011, iar nu al legii 287/2009 - de unde si pana unde nulitatea codului civil?!?
Pai nu, pentru Codul Civil nu s-a facut niciun studiu de impact, Ministerul a renuntat la intentia initiala si a mentinut necesitatea studiilor de impact doar pentru celelalte 3 coduri. [ link extern ]





Alte discuții în legătură

Act administrativ normativ se publica in monitorul oficial? aidu aidu Sau numai legile se publica in MO? parca si hotararile Guvernului se publica in MO, care sunt acte administrative normative. Totusi, hotararile consiliilor ... (vezi toată discuția)
Recalculare pensii anticipate partiale im82 im82 S-a dat legea pentru recalculare, pentru cei pensionați in 2014/2015? Cum trebuie procedat pentru a se face recalcularea? Multumesc frumos (vezi toată discuția)
Lamuriri legislative - ce lege prevede ca ordinul ministrului trebuie publicat in m.of.? atenahex atenahex Buna ziua. Exista vreo lege prin care se stipuleaza ca orice Ordin de Ministru trebuie publicat in Monitorul Oficial? (vezi toată discuția)