Un om , un roman , o lectie de viata

Toata lumea romaneasca fost profund impresionata de tragicul accident suferit de fotbalistul roman Mihai Nesu.
In fapt , la un antrenament desfasurat la echipa sa de club F.C.Utrecht , fotbalistul s-a ciocnit de un coechipier al sau si a ramas paralizat , in ciuda interventiei medicilor olandezi.
Fotbalistul se afla in recuperare la spitalul din orasul olandez Utrecht si din 10 mai 2011 (data producerii accidentului) pana in prezent acesta este imobilizat miscandu-si cu destula greutate , doar mana dreapta.
Atat lumea sportiva cat si simplii romani au manifestat o puternica solidaritate cu acest tanar sportiv , al carui viitor , la aceasta ora , pare a fi compromis definitiv.
Recent un mare jurnalist sportiv , dl.Catalin Tolontan s-a deplasat la Utrecht , unde o noapte intreaga a stat in spital alaturi de Mihaita Nesu si i-a luat un interviu care consider eu ca poate fi o lectie de viata pentru toti romanii.
Voi incerca sa spicuiesc din acest interviu , care se intinde pe mai multe pagini de ziar , pentru ca rar mi-a fost dat sa vad o astfel de personalitate umana , pentru ca rar mi-a fost dat sa vad cum un om , dupa o atat de grea suferinta , nu a fost strivit de durere si sau de eventuale traume psihice .
Mai mult decat atat , din spusele sportivului ardelean de 28 de ani razbat cu pregnanta optimismul ponderat , inteligenta si serenitatea.
Scrie Catalin Tolontan , autorul interviului la inceputul partii a doua a acestuia , al carui titlu este dat chiar de una dintre afirmatiile sportivului roman "Noaptea visez ca merg din nou"

Un sportiv de 28 de ani a suferit un accident stupid la antrenament acum 4 luni. Nu-şi poate mişca decît capul şi mîna dreaptă, dar şi aceasta incomplet. ªi totuşi, îşi poartă suferinţa cu un optimism lucid.
E o versiune cosmetizată a vieţii, obţinută printr-o chirurgie jurnalistică de imagine? Nu! Nu e aşa! Sau nu e Mihai Neşu aşa.
Nu înfrumuseţez şi nu omit nimic din detaliile vieţii fostului fotbalist al Stelei, al lui FC Utrecht şi al echipei naţionale, aşa cum am ajuns să le cunosc, incomplet, desigur. Scriu despre o viaţă dusă sub anonimat, Mihai e înregistrat la clinică sub un amuzant nume olandez de familie tocmai ca să nu fie în atenţia nimănui! Scriu despre o viaţă în care Mihai stă conectat cu ceilalţi printr-un iPhone pe care-l comandă cu gura, “o propunere a mea, pe care mi-a executat-o omul de la Servicii Inovative şi Tehnice din clinică”. Există aşa ceva!
Iar dacă există un om angajat de spital ca să se ocupe cu inovaţiile pentru bolnavii paralizaţi, atunci veţi înţelege mai uşor fiecare dintre poveştile pe care Mihai Neşu a decis să le spună cititorilor Gazetei.
ªi apropo de înfrumuseţare. Ieri a sosit un mesaj de la un cititor din Londra: “Mihai Neşu pare extraordinar nu atît pentru că e optimist, ci pentru că e reflexiv. Oamenii care se gîndesc atent şi profund la ei, la ceilalţi şi la lume sînt speciali”.

Spune Mihaita Nesu :


“Sincer, nu mă mai gîndesc că voi juca fotbal vreodată! Iubesc fotbalul, sînt fericit că am făcut-o timp de zece ani, dar şi dacă m-aş reface, nu aş mai juca. Aşteptările mele sînt altele”
“Normal că sper să mă fac bine ca înainte, dar şi jumătate dacă mă fac bine, tot voi fi fericit. Măcar să nu mai am nevoie de asistenţă ca să mă dau jos din pat. Deja ar fi un pas mare să-mi folosesc braţele”

“Realitatea e că am văzut cu ochii mei ceea ce din afară părea incredibil. Oamenii de aici care-şi pot folosi braţele, chiar şi fără să meargă, fac aproape orice făceau şi înainte de accidente”

“Visez noaptea, mereu am visat. Acum visez că merg. Mă visez normal, nu m-am visat deloc lunile astea aşa cum sînt acum. Știu că oamenii visează că zboară, dar subconştientul meu s-o adaptat. Visez că merg”

Despre terapie si despre oamenii cu dizabilitati :

Ce fel de terapie faci?
- Păi, depinde. Terapie fizică, fizioterapie cum ar veni, cu exerciţii. Apoi ergoterapie, unde facem şi exerciţii, dar şi vorbim. Vorbim despre cum vreau să arate casa mea, cum o pot amenaja ca să-mi fie utilă, vorbim despre viitor. Aici încearcă să te ajute pe toate planurile, cum ar veni. Că de aia m-am şi supărat odată. Am citit pe net cum zic unii din România despre mine că e posibil să rămîn legumă toată viaţa. Păi, aici, în Olanda, legume ca mine, aşa, sînt directori de bănci! Cînd eşti director de bancă nu pot să zici că eşti o legumă.
(Îi curg lacrimile, nişte lacrimi care se formează invizibil de sub cuta pleoapelor şi se scurg apoi, trase de gravitaţie, spre pomete, traversează faţa şi ajung pe cearşaf, nelăsînd nici o urmă în drumul lor. Îl priveşti pe bărbat şi te gîndeşti că, neînsoţite de gesticulaţia dramatică a corpului, lacrimile omului par un soi de fenomen natural, ca ploaia care bate dincolo de geamuri, pe Rembrandtkade, bineînţeles!, aşa se numesc parcă jumătate din străzile din Olanda)

Despre credinta si viata :

Ce supraevaluăm în viaţă?
- (Zîmbeşte şi plînge în acelaşi timp) Multe lucruri le considerăm prea importante. Ne consumăm pentru lucruri mărunte şi ne încărcăm mintea. Eu, în situaţia mea, pot spune că am ajuns să văd că să fii normal i-o binecuvîntare. Atîta lucru: să fii normal şi să trăieşti.
- În ce crezi, Mihai? (Colega mea Maria Andrieş îmi dăduse întrebarea)
- În Dumnezeu, acelaşi pentru noi toţi. Diferenţa de religie a născut războaie, dar, pentru mine, Dumnezeu e unul singur. Eu sînt greco-catolic, Maria este penticostală, dar ne rugăm împreună. Am fost la un pastor chiar aici, la un centru creştin mega renumit. Eu cred că toţi avem nevoie de Dumnezeu: creştini, budişti sau musulmani.
- Eşti OK, Mihai?
- Mă gîndeam. Cîteodată nu înţeleg de ce se întîmplă chestiile astea. Cel mai mult nu înţeleg la copii. Ce vină au ei? De ce se nasc aşa bolnavi, săracii? Că eu am avut, na, pot să zic că de ce am băgat alunecare?! Poţi să găseşti un motiv că m-am accidentat. Dar un copil care abia s-a născut?
- ªi ai un răspuns?
- Poate. Există Dumnezeu şi aicea nu e Raiul ca să fie toate bune şi frumoase. Da’ unele lucruri chiar nu merită să li se întîmple oamenilor respectivi. Accidente se pot întîmpla că e liberul arbitru şi te lasă Dumnezeu să faci şi ce gîndeşti! Dar apoi îţi mai dă o şansă.

Eu cred ca un baiat tanar caruia suferinta i-a curmat prematur carierea sportiva , o persoana , care sufera enorm si al carei viitor este pus sub semnul intrebarii de o paralizie nemiloasa , ne invata pe toti cat de pretioasa este viata , dar mai ales ne invata sa fim oameni adevarati.
Cred ca un popor care de mai mult de 20 de ani duce o lipsa acuta de eroi si de modele pentru tanara generatie , ar putea dupa atata timp sa ne ofere un exemplu de omenie , sinceritate si puritate sufleteasca .
Eu cred ca afirmatiile tanarului sportiv se pot constitui intr-o adevarata lkectie de viata.
Sanatate Mihaita Nesu si iti multumim pentru ca ne-ai readus in minte si in fata ochilor niste adevaruri , pe care prinsi in tumultul si avatarurile vietii , de multe ori le-am uitat.