avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 829 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Contencios administrativ sau ... Legea antifumat in camine studentesti
Discuție deschisă în Contencios administrativ sau probleme juridice cu autorităţile, contravenţii

Legea antifumat in camine studentesti

Buna ziua!Am cumva, o nelamurire si daca exista in urma nelamurii mele si o interpretare a legii o posibilitate de a avea un raspuns la ce se intampla.Este vorba de fumatul in caminele studentesti.Au aparut zvonuri ca a venit Sanepid-ul, in controale prin caminele studentesti, camine ce apartine Universitatilor din respectivele centre.Aceasta Politie Sanitara a sanctionat cativa studenti prin aplicarea unor amenzi contraventionale pe motivul ca au fost surprinsi ca fumau in locul public(holul caminului) dar si partea administrativa a fost sanctionata pentru simplul fapt ca nu a facut educatia/informarea necesara in caminele respective prin aplicarea anunturilor privind legea antifumat si simbolul tigaretei taiate.(desi unele inca se mai aflau amplasate in imobilele respective acolo unde nu au fost rupte intre timp).Exista o interpetarea a legii , si posibilitatea de a face o adresa oficiala catre SAnepid, din care sa rezulte ca studentii cazati sunt absolviti de aceste amenzi contraventionale si vor fi doar sanctionati conform regulamentului de ordine interioara, pe care studentul l-a luat la cunostinta si l-a semnat ,in care se precizeaza ca - Este interzis consumul de bauturi alcoolice precum si fumatul pe holuri si acestea din urma sunt sanctionate cu avertismente, referate, eventual evacuare din camine in cazul abaterilor grave? Va multumesc anticipat!
Cel mai recent răspuns: Simion Patrascu , Consilier juridic 06:58, 1 Noiembrie 2011
Din moment ce exista o lege in acest sens, regumementul de ordine interioara nu mai are aplicabilitate. Logic regulementul se emite in baza reglementarilor legale.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Amenda legea antifumat Giullia_eu Giullia_eu Buna ziua. Puteti va rog sa ma lamuriti si pe mine daca o amenda primita pt incalcarea legii antifumat( fumat in loc d joaca copii) se poate plati 50% din ... (vezi toată discuția)
Este legal sa interzici activitățile sexuale într un cămin ... sica333 sica333 este legal sa interzici activitățile sexuale într un cămin studențesc? în noul regulament se interzice strict, chiar daca nu deranjează ceilalți ... (vezi toată discuția)
A actionat corect organul legii? ... Costea117 Costea117 Buna ziua! In urma cu cateva zile doua cunostinte de-ale mele (eleve) au fost sanctionate de catre un organ m.a.i pentru ca au fumat in perimetrul scolii. Tin ... (vezi toată discuția)