TOT SERVITUTI...

codul civil
TITLUL IV
DESPRE SERVITUTI
Art. 576. Servitutea este o sarcina impusã asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea unui imobil având un alt stãpân.
Art. 577. Servitutile izvorãsc sau din situatia naturalã a locurilor, sau din obligatia impusã de lege, sau din conventia dintre proprietari.
Art. 576. Servitutea este o sarcina impusã asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea unui imobil având un alt stãpân.
Art. 577. Servitutile izvorãsc sau din situatia naturalã a locurilor, sau din obligatia impusã de lege, sau din conventia dintre proprietari.
SECTIUNEA I
Despre zidul si santul comun

Art. 590. În orase si la tarã, orice zid care serveste de despãrtire între clãdiri sau între curte si grãdinã, si între ograde la tarã, se socoteste comun, dacã nu existã un titlu sau semn care ar proba contrariul.
Art. 591. Este semn de necomunitate când culmea zidului este dreaptã si perpendicularã despre peretele de o parte, iar despre cealaltã parte înfãtiseazã un plan înclinat; în acest caz, zidul se presupune cã apartine exclusiv proprietarului despre care existã planul înclinat.
Art. 592. Reparatia si reclãdirea zidului comun sunt în sarcina tuturor devãlmasilor, si în proportie cu dreptul fiecãruia.
Art. 593. Cu toate acestea, fiecare coproprietar al unui zid comun poate fi apãrat de a contribui la reparatii si reclãdiri, renuntând la dreptul sãu, dacã însã zidul comun nu ar sprijini vreo clãdire a sa.
Art. 594. Fiecare coproprietar poate sã zideascã în contra unui zid comun si sã bage grinzi sau legãturi în toatã grosimea zidului, lãsând 54 milimetri despre vecin, fãrã prejudiciul dreptului ce are vecinul ca sã scurteze acele grinzi pânã în jumãtatea zidului, în caz când si el ar voi a pune grinzi tot în acele locuri, sau a lipi un cos. (C. civ. 599, 610, 611)
Art. 595. Orice coproprietar poate sã înalte zidul comun, dar e dator a face singur cheltuiala înãltãrii, reparatiile de întretinere pentru partea înãltatã si totodatã pãgubirile pentru sarcina cauzatã zidului comun în proportie cu înãltimea.
Art. 596. Dacã zidul comun nu e în stare a purta greutatea înãltãrii, cel ce vrea sã-l înalte e dator a-l face din întreg, din temelie, cu cheltuiala sa, si orice adaos în grosime sã-l facã pe locul sãu.
Art. 597. Vecinul care n-a contribuit la înãltare poate câstiga dreptul de comunitate, plãtind cheltuiala pe jumãtate, precum si pretul pe jumãtate al locului ce s-ar fi întrebuintat pentru îngrosarea zidului.
Art. 598. Orice vecin al unui zid poate sã-l facã comun, în parte sau tot, plãtind stãpânului zidului jumãtate din valoarea sa, sau jumãtate din valoarea pãrtii ce vrea sã facã comunã, precum si jumãtate din valoarea locului pe care este clãdit zidul.
Art. 599. Unul din vecini nu poate gãuri zidul comun, nici sã alãture sau sã sprijine de dânsul vreo lucrare, fãrã consimtãmântul celuilalt.
În caz de împotrivire, el nu poate face aceasta fãrã a regula mai întâi prin experti mijloacele necesare pentru ca acea lucrare sã nu vateme drepturile celuilalt.
Art. 600. Fiecare poate în orase si suburbii a îndatora pe vecinul sãu, a contribui la clãdirea si repararea îngrãdirii ce desparte casele, curtile si grãdinile lor; înãltimea îngrãdirii se va hotãrî dupã regulamentele particulare sau dupã obiceiul obstesc si în lipsã de regulamente si de obicei, înãltimea zidului va fi de cel putin doi metri, socotindu-se si coama.
Art. 601. Când se reclãdeste un zid comun sau o casã, toate servitutile active si pasive se perpetuã în privirea noului zid sau a noii case, fãrã a se putea însã îngreuna, dacã reclãdirea s-a fãcut mai înainte de împlinirea prescriptiei. (C. civ. 636 si urm.).
Art. 602. Toale santurile între douã proprietãti se socotesc comune de nu va fi titlu sau semn contrariu.
Art. 603. Este semn de necomunitate când pãmântul e înãltat sau aruncat numai de o parte a santului.
Art. 604. Santul se socoteste a fi exclusiv al acelui în partea cãruia pãmântul e aruncat.
Art. 605. Santul comun trebuie întretinut cu cheltuiala comunã.
Art. 606. Orice gard ce desparte douã proprietãti se socoteste comun, afarã dacã numai una singurã din douã proprietãti va fi îngrãditã, sau de nu va fi un titlu sau posesiune îndestulãtoare care sã constate din contra.
Art. 607. Nu e iertat a sãdi arbori care cresc înalti decât în depãrtarea hotãrâtã de regulamentele particulare sau obiceiurile constante si recunoscute si în lipsã de regulamente si de obiceiuri, în depãrtare de doi metri, de la linia despãrtitoare a celor douã proprietãti pentru arborii înalti si de o jumãtate de metru pentru celelalte plantatii si garduri vii.
Art. 608. Vecinul poate cere ca arborii si gardurile vii pusi la o distantã mai micã sã se scoatã.
Acela pe a cãrui proprietate se întind crãcile arborilor vecinului poate sã îndatoreze a le tãia.
Dacã rãdãcinile se întind pe pãmântul sãu are drept a le tãia singur.
Art. 609. Arborii care se aflã în gardul comun sunt comuni ca si gardul si fiecare din ambii proprietari e în drept a cere sã-i taie.

SECTIUNEA III
Despre vederea în proprietatea vecinului

Art. 611. Unul din vecini nu poate face, fãrã consimtãmântul celuilalt, nici într-un chip, fereastrã sau deschidere într-un zid comun.
Art. 612. Nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietãtii îngrãdite sau neîngrãdite a vecinului sãu, de nu va fi o distantã de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi si proprietatea vecinã.
Art. 613. Nimeni nu poate avea vederi piezis pe proprietatea vecinului de nu va fi o distantã de sase decimetri.
Art. 614. Distanta de care este vorba în cele douã articole precedente se socoteste de la fata zidului, pe care s-a deschis vederea, si, de vor fi balcoane sau alte asemenea, de la linia lor cea dinafarã, pânã la linia de despãrtire a celor douã proprietãti.
SECTIUNEA IV
Despre picãtura stresinilor
Art. 615. Tot proprietarul este dator a-si face streasina casei sale astfel încât apele din ploi sã se scurgã pe terenul sãu, sau pe ulite, iar nu pe locul vecinului sãu.