Buna ziua, revin cu un subiect important pentru mine: Angajatorul refuza sa-mi plateasca concediul prenatal! Subliniez faptul ca sunt angajata cu contract de munca de 3 ani de zile pe perioada nedeterminata! I-am dat 2 concedii iar ieri l=am dat pe cel din luna in curs, adica al 3-lea iar angajatorul spune ca nu poate sa mi-l pateasca pentru ca firma nu e pe profit de 2 ani de zile si fiind astfel,statul nu-i da banii inapoi
, deci nici mie nu poate sa mi-i dea! Ce pot sa mai fac caci mai am doar cateva zile pana nasc ! Multumiri anticipate
1. Din OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurãri sociale de sãnãtate:
Art. 36. - (1) Calculul şi plata indemnizaţiilor prevãzute de prezenta ordonanţã de urgenţã se fac pe baza certificatului de concediu medical eliberat în condiţiile legii, care constituie document justificativ pentru platã.
(2) Certificatul de concediu medical se prezintã plãtitorului pânã cel mai târziu la data de 5 a lunii urmãtoare celei pentru care a fost acordat concediul.
(3) Plata indemnizaţiilor se face lunar de cãtre:
a) angajator, cel mai târziu odatã cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivã, pentru asiguraţii prevãzuţi la art. 1 alin. (1) lit. A şi B;
... Art. 47
....
(2) Constituie contravenţii urmãtoarele fapte, sãvârşite prin încãlcarea obligaţiilor prevãzute la art. 36 alin.(3):
a) refuzul nejustificat de platã a indemnizaţiilor;
b) calculul şi plata eronatã a indemnizaţiilor;
... Art. 48. - (1) Contravenţiile prevãzute la art. 47 se sancţioneazã dupã cum urmeazã:
a) cele prevãzute la alin. (1) şi (2), cu amendã de la 2.500 lei la 5.000 lei;
... Art. 49. - Constatarea contravenţiilor prevãzute la art. 47 şi aplicarea amenzilor corespunzãtoare se fac de cãtre organele de control ale CNAS şi ale caselor de asigurãri de sãnãtate.
2. Asadar sesizati urgent Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) sa aplice legea, sa-l sanctioneze pe angajator si in felul acesta poate se hotaraste sa va plateasca indemnizatiile de concediu medical.
3. - Indemnizatia pentru concediul de maternitate este suportata in totalitate de CJAS.
- Angajatorul va plateste indemnizatia si apoi o recupereaza in totalitate de la CJAS.
Prenatalul
luscinia1987
buna ziua...mentionez ca pe data de 15 mai am intrat in concediu prenatal....suntem deja in data de 26 iunie iar eu nu am primit nici un ban...am sunat la ... (vezi toată discuția)