CEDO, contestatie in anulare

Multumesc mult pentru raspuns, insa ma intereseaza doar ideea ca persoana nu a uzat de o cale extraordinara de atac, si anume contestatia in anulare. Am citit toate subiectele legate de CEDO, stiu ca trebuie sa epuizezi toate caile de atac ordinare, insa am primit un raspuns la discutia ,,neaudiere in recurs, motiv de revizuire" deschisa la drept penal care m-a pus pe ganduri.

Stimate domn,

Sper că am înţeles întrebarea dvs. Din păcate, punctul meu de vedere este că dacă justiţiabilul avea la îndemână - în mod cu adevărat util - o cale extraordinară de atac, era ţinut să o utilizeze.

În primul rând, Art. 35 al Convenţiei este arătat în limba română, de multe ori, drept...căi de recurs/apel interne. În engleză, de ex., conţinutul este următorul: ...after all domestic remedies have been exhausted, deci căi de atac.

În al doilea rând, accesul la Curtea Europeană este guvernat de principiul subsidiarităţii, potrivit căruia, raportat la accesul CEDO, este necesar să se fi încercat mai întâi rezolvarea încălcărilor drepturilor şi libertăţilor la nivel intern.

Pe de altă parte, CEDO analizează epuizarea căilor de atac şi prin raportare la principiul flexibilităţii şi utilităţii acestora.

Vă invit să vă uitaţi şi pe Decizia de inadmisibilitate pronunţată în Cauza Esa KIISKINEN şi Mikko KOVALAINEN contra Finlandei, Cererea Application no. 26323/95

Decizia o aveţi, integral, aici: cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?action=html&documentId=668787

The Court recalls that the rule of exhaustion of domestic remedies referred to in Article 35 § 1 of the Convention obliges those seeking to bring their case against the State before an international judicial or arbitral organ to use first the remedies provided by the national legal system. Consequently, States are dispensed from answering before an international body for their acts before they have had an opportunity to put matters right through their own legal system. The rule is based on the assumption, reflected in Article 13 of the Convention, that there is an effective remedy available in respect to the alleged breach in the domestic system. In this way, it is an important aspect of the principle that the machinery of protection established by the Convention is subsidiary to the national systems safeguarding human rights (see the Handyside v. the United Kingdom judgment of 7 December 1976, Series A no. 24, p. 22, § 48, and, mutatis mutandis, the Akdivar and Others v. Turkey judgment of 16 December 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996-IV, p. 1210, § 65).

The Court reiterates that the rule of exhaustion of domestic remedies in Article 35 § 1 of the Convention requires an applicant to have normal recourse to remedies within the national legal system which are available and sufficient to afford redress in respect of the breaches alleged. The existence of the remedies in question must be sufficiently certain not only in theory but in practice, failing which they will lack the requisite accessibility and effectiveness. There is no obligation to have recourse to remedies which are inadequate or ineffective (see, inter alia, the Andronicou and Constantinou v. Cyprus judgment of 9 October 1997, Reports 1997-VI, p. 2097, § 159).

The Court notes that the applicant did not become aware of Judge T's membership of the Freemasons until about 15 months after the City Court’s judgment had acquired legal force. However, under domestic law the applicant could have requested the Supreme Court to annul the City Court’s judgment. The time-limit for an application for annulment was one year from the day on which the applicant became aware of the fresh circumstance that might have caused disqualification of the judge.

In the circumstances of this case, the annulment of the judgment was the only means by which the respondent State would have been provided an opportunity to put matters right through their own legal system. In view of the fact that in the Supreme Court’s practice a reason relating to the impartiality of a judge has been regarded as a ground for nullification of a judgment that had acquired legal force, the remedy should be regarded as effective. Although Article 35 § 1 of the Convention does not normally require resort to extraordinary remedies, the Court concludes that in the circumstances of this case the applicant was, in principle, obliged to exhaust the extraordinary remedy in question, unless there were special circumstances absolving him from this obligation (see, mutatis mutandis, the above-mentioned Akdivar and Others judgment, Reports 1996-IV, p. 1210, § 67).

În concluzie, vă las pe dvs să apreciaţi cât de utilă era calea extraordinară, dar, dacă era cu adevărat utilă şi nu s-a exercitat, ar fi o problemă de admisibilitate.

Cu stimă.

PS 1: Cer scuze pentru postarea în limba engleza, textul nu este tradus şi, recunosc, nu am avut timp să îl traduc eu.

PS 2: Situaţia de faţă reprezintă o excepţie de la regulă, în dreptul nostru, regula generală a epuizării se raportează la recurs!

Va apreciez raspunsul, si va expun si raspunsul Societatii Romane a Drepturilor Omului: ,,Epuizarea cailor de recurs interne. Pornind de la regula, potrivit careia competenta si indatorirea de a aplica si controla respectarea drepturilor prevazute de conventie, apartine in primul rand statelor semnatare, Curtea Europeana, apare ca fiind o institutie internationala, cu o competenta subsidiara, in asigurarea respectarii acestor drepturi, respectiv numai in cazul in care aceste incalcari nu au fost remediate de statul semnatar.



Asadar, nu putem vorbi de o competenta alternativa, caz in care se putea opta pentru jurisdictia interna sau cea europeana, ci, mai intai partea (victima incalcarii) trebuie, nu doar sa se adreseze instantelor nationale, dar, trebuie sa si epuizeze toate caile de atac interne. De retinut ca pentru a fi indeplinita conditia “epuizarii cailor de atac interne” nu se cere a se fi exercitat si caile extraordinare de atac, respectiv contestatie in anulare si revizuire.



Termenul de sesizare este de 6 luni, care se calculeaza de la data epuizarii cailor de “recurs” interne, cu alte cuvinte, de la data pronuntarii deciziei data in instanta de recurs. Cu precizarea ca, in practica curenta a curtii, termenul de 6 luni curge de la data la care partea a avut posibilitatea efectiva de a lua cunostinta de motivele deciziei date in recurs.



Altfel spus, termenul nu va incepe a curge pe data pronuntarii deciziei, ci din momentul in care se putea lua in mod efectiv cunostinta de continutul deciziei (inclusiv a motivelor)."

Cu stima.

Stimate Domn,
In esenta, epuizarea cailor nationale de atac (exhaustion of domestic remedies) nu se refera la caile extraordinare de atac, de exemplu contestatia in anulare.
O persoana care nu a avut castig de cauza in recurs si care decide sa atace acea hotarare pe calea contestatiei in anulare, fara insa a se adresa si Curtii Europene a Drepturilor Omului pentru incalcarea unui drept prevazut de Conventie pierde termenul de 6 luni pentru sesizarea Curtii - care este una din conditiile de admisibilitate pentru sesizarea instantei de la Strasbourg.