Buna ziua tuturor, sunt unul dintre cei care s-au trezit mai tirziu sa dea examen la magistratura, cu toate ca indeplineam conditiile de ceva vreme.
Am participat si eu la examenul de anul acesta din 13 noiembrie, sincer nu m-am pregatit decit o luna si o sa il pic cu brio.
Am mers mai mult la examen dupa principiul (poate gresit , dar acestea sunt imprejurarile) ca este un examen pe care nu pot sa il iau din prima, din 2 motive :
1- nu pot sa spun ca am timpul (servici , famile cu 2 copii) sa tocesc non stop 3-6 luni, si , chiar daca l-as avea consider ca acest examen necesita o aprofundare sistematica a cunostintelor (trebuie sa gasesti logica legiuitorului coroborata cu hotararile date de instante ulterior, si nu sa inveti ca un papagal ca ulterior sa nu stii ce si cum sa aplici - natura serviciului m-a invatat ca legile romanesti lasa prea mult loc la interpretare, iar in unele chiar daca exista incadrarea in continutul lor aceasta se aplica defectuos)
2- trebuie sa te obisnuiesti cu ”febra examenului” , desi auzind de la altii care au mai dat axamenul ca nu trebuie sa te intorci asupra raspunsurilor la intrebari , eu am comis si gresala asta (cind am trecut raspunsurile, la 4 spete si 6 intrebari am inlocuit raspunsurile care ulterior s-a dovedit a fi cele corecte , deci -1,6)
Personal sper sa se dea examen si in 2012 cind o sa fiu , zic eu acum , mult mai pregatit.
In ciuda superstitiilor ca acesta a fost ultimul examen de acest fel , am facut o analiza a posturilor scoase la concurs in ultimii ani, dupa cum urmeaza :
concurs noiembrie 2008
35 posturi jud - 218 inscrisi - 6,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
54 posturi proc - 437 inscrisi - 8/loc , dupa xamen s-au ocupat 34 locuri
concurs martie 2009
70 posturi jud - 789 inscrisi - 11,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
60 posturi proc - 438 inscrisi - 7,3/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile
concurs noiembrie 2009
70 posturi jud - 689 inscrisi - 9,8/loc, dupa examen s-au ocupat 55 locuri
50 posturi proc - 503 inscrisi - 10,6/loc , dupa xamen s-au ocupat 28 locuri
concurs martie 2010
85 posturi jud - 858 inscrisi - 9,6/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
62 posturi proc - 617 inscrisi - 9,9/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile
concurs noiembrie 2010
60 posturi jud - 850 inscrisi - 14,1/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
50 posturi proc - 638 inscrisi - 12,8/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile
concurs noiembrie 2011
20 posturi jud - circa 600 inscrisi - 30/loc, dupa examen s-au ocupat ??? locuri
20 posturi proc - circa 730 inscrisi - 36,5/loc , dupa xamen s-au ocupat ??? locuri
si am ajuns la concluzia ca examenul a devenit mai greu de la an la an atit din prisma concurentei cit si a intrebarilor puse, deci cei admisi merita pe deplin posturile respective, felicitandu-i cu aceasta ocazie pentru munca depusa.
Ar fi pacat sa nu se mai sustina examen si la anul, deoarece cred ca gradul de pregatire al concurentilor creste de la an la an , intervine motivarea (o sa iau la anul) iar cei care nu au luat , la locul de munca au o conduita si o pregatire profesionala juridica mult mai adecvata cerintelor postului.
Daca vreti, este un fel de domino (ofiter de politie judiciara pregatit / avocat pregatit rezulta greseli mai putine, un curs al justitiei mai rapid , procurorul efectueaza urmarirea penala completa repede si bine, judecata se termina mai repede si Romania nu mai va fi sanctionate la CEDO ca si pina acum)
In cazul in care se va sustine examen prin INM, atat eu dar (cred) si o buna parte din restul concurentilor nu vor aplica pentru aceasta solutie in primul rind din motive financare, deoarece multi au familii, ipoteci neputand sa faca fata cu bursa de la INM. In aceasta ipoteza multi oameni pregatiti (poate si cu experienta in domeniul juridic deoarece stiti cum e ”teoria ca teoria , dar practica te omoare”)vor prefera sa ramina la actualul loc de munca.
Personal astept hoatararea CSM de luna viitoare, cu privire la calendarul estimativ al concursurilor si examenelor organizate in 2012
buna dimineata! va e dor de o :coffee:?
am rasfoit si eu un pic ce ati mai discutat... vechiul si noul cod civil....:hm: toate examenele vor avea in tematica vechiul cod! ca se aplica pentru ce s-a incheiat/nascut anterior datei de 1 oct.....acolo unde se vrea sa se dea mai usor (mai putina materie) se va da doar vechiul cod...in schimb, acolo unde este nevoie ca cei admisi sa intre direct in paine, se vor da ambele, si, asa cum zicea odb, nu e nevoie de asterix pentru a le delimita...
in rest, materia ramane aceeasi pana ce nu va intra in vigoare alt cod...:)
deja incep sa ma gandesc cu ce materie voi incepe (dupa 8 ianuarie)...:D
Nu se stie nimic @bianca . A fost o propunere candva , dar deocamdata se discuta doar de schimbarea ponderii in notare a celor trei probe
Eu sper sa nu se schimbe ponderea in notarea celor 3 probe.
Sau daca se schimba atunci sa creasca doar cea de la rationamentul logic insa sa ramana interviul 10%. In felul asta ponderea aprecierilor subiective sa ramana intr-o marja care sa nu ofere unora prea multa "libertate de miscare".
Traim in Romania si asta ne-a invatat ca e bine ca aprecierile pur subiective sa aiba un rol cat mai redus in asemenea situatii.
buna dimineata! va e dor de o :coffee:?
am rasfoit si eu un pic ce ati mai discutat... vechiul si noul cod civil....:hm: toate examenele vor avea in tematica vechiul cod! ca se aplica pentru ce s-a incheiat/nascut anterior datei de 1 oct.....acolo unde se vrea sa se dea mai usor (mai putina materie) se va da doar vechiul cod...in schimb, acolo unde este nevoie ca cei admisi sa intre direct in paine, se vor da ambele, si, asa cum zicea odb, nu e nevoie de asterix pentru a le delimita...
in rest, materia ramane aceeasi pana ce nu va intra in vigoare alt cod...:)
deja incep sa ma gandesc cu ce materie voi incepe (dupa 8 ianuarie)...:D
In acelasi "stadiu" ma aflu si eu Thomas ;) Si da, mie una mi e dor de:coffee: ...Ma duc sa o savurez. O zi minunata tuturor...Nu simtiti deja spiritul Craciunului?
La Radio Romania Actualitati este invitat Catalin Predoiu. A declarat ca "in a doua jumatate a anului 2012 se vor face demersuri pt intrarea in vigoare a noului cod de procedura civila", iar noul cod penal si noul cod de procedura penala probabil vor intra in vigoare la inceputul anului 2013. A mai declarat ca sunt cam 300 locuri vacante in sistem si ca spera sa fie ocupate anul viitor. A zis ca aparatul judiciar e ca o "caruta care nu trebuie incarcata decit cu cit poate duce", referindu-se la faptul ca, mai ales prin intrarea in vigoare a noului cod de procedura penala, instantele mici nu vor putea functiona, acestea urmind sa fie desfiintate, de aceea intrarea in vigoare a celor trei coduri va fi in etape. A criticat si faptul ca sefa Inspectiei judiciare a CSM a fost aleasa astazi - in urma interviului sustinut in fata Plenului CSM - judecator la Sectia civila a ICCJ. Puteti urmari interviul la adresa: www.politicaromaneasca.ro