Buna ziua tuturor, sunt unul dintre cei care s-au trezit mai tirziu sa dea examen la magistratura, cu toate ca indeplineam conditiile de ceva vreme.
Am participat si eu la examenul de anul acesta din 13 noiembrie, sincer nu m-am pregatit decit o luna si o sa il pic cu brio.
Am mers mai mult la examen dupa principiul (poate gresit , dar acestea sunt imprejurarile) ca este un examen pe care nu pot sa il iau din prima, din 2 motive :
1- nu pot sa spun ca am timpul (servici , famile cu 2 copii) sa tocesc non stop 3-6 luni, si , chiar daca l-as avea consider ca acest examen necesita o aprofundare sistematica a cunostintelor (trebuie sa gasesti logica legiuitorului coroborata cu hotararile date de instante ulterior, si nu sa inveti ca un papagal ca ulterior sa nu stii ce si cum sa aplici - natura serviciului m-a invatat ca legile romanesti lasa prea mult loc la interpretare, iar in unele chiar daca exista incadrarea in continutul lor aceasta se aplica defectuos)
2- trebuie sa te obisnuiesti cu ”febra examenului” , desi auzind de la altii care au mai dat axamenul ca nu trebuie sa te intorci asupra raspunsurilor la intrebari , eu am comis si gresala asta (cind am trecut raspunsurile, la 4 spete si 6 intrebari am inlocuit raspunsurile care ulterior s-a dovedit a fi cele corecte , deci -1,6)
Personal sper sa se dea examen si in 2012 cind o sa fiu , zic eu acum , mult mai pregatit.
In ciuda superstitiilor ca acesta a fost ultimul examen de acest fel , am facut o analiza a posturilor scoase la concurs in ultimii ani, dupa cum urmeaza :
concurs noiembrie 2008
35 posturi jud - 218 inscrisi - 6,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
54 posturi proc - 437 inscrisi - 8/loc , dupa xamen s-au ocupat 34 locuri
concurs martie 2009
70 posturi jud - 789 inscrisi - 11,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
60 posturi proc - 438 inscrisi - 7,3/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile
concurs noiembrie 2009
70 posturi jud - 689 inscrisi - 9,8/loc, dupa examen s-au ocupat 55 locuri
50 posturi proc - 503 inscrisi - 10,6/loc , dupa xamen s-au ocupat 28 locuri
concurs martie 2010
85 posturi jud - 858 inscrisi - 9,6/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
62 posturi proc - 617 inscrisi - 9,9/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile
concurs noiembrie 2010
60 posturi jud - 850 inscrisi - 14,1/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
50 posturi proc - 638 inscrisi - 12,8/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile
concurs noiembrie 2011
20 posturi jud - circa 600 inscrisi - 30/loc, dupa examen s-au ocupat ??? locuri
20 posturi proc - circa 730 inscrisi - 36,5/loc , dupa xamen s-au ocupat ??? locuri
si am ajuns la concluzia ca examenul a devenit mai greu de la an la an atit din prisma concurentei cit si a intrebarilor puse, deci cei admisi merita pe deplin posturile respective, felicitandu-i cu aceasta ocazie pentru munca depusa.
Ar fi pacat sa nu se mai sustina examen si la anul, deoarece cred ca gradul de pregatire al concurentilor creste de la an la an , intervine motivarea (o sa iau la anul) iar cei care nu au luat , la locul de munca au o conduita si o pregatire profesionala juridica mult mai adecvata cerintelor postului.
Daca vreti, este un fel de domino (ofiter de politie judiciara pregatit / avocat pregatit rezulta greseli mai putine, un curs al justitiei mai rapid , procurorul efectueaza urmarirea penala completa repede si bine, judecata se termina mai repede si Romania nu mai va fi sanctionate la CEDO ca si pina acum)
In cazul in care se va sustine examen prin INM, atat eu dar (cred) si o buna parte din restul concurentilor nu vor aplica pentru aceasta solutie in primul rind din motive financare, deoarece multi au familii, ipoteci neputand sa faca fata cu bursa de la INM. In aceasta ipoteza multi oameni pregatiti (poate si cu experienta in domeniul juridic deoarece stiti cum e ”teoria ca teoria , dar practica te omoare”)vor prefera sa ramina la actualul loc de munca.
Personal astept hoatararea CSM de luna viitoare, cu privire la calendarul estimativ al concursurilor si examenelor organizate in 2012
Ce aduce Mosul la INM ? Uitati-va si minunati-va ! [ link extern ]
Art.6 sau 7
Sa te tii eseuri de acum incolo , in cazul in care va fi aprobata hotararea de plenul CSM
25% Interviul si grila doar 52% din nota finala ?:O
a innebunit lupul!
fratilor, eu am impresia ca astia de la INM se cred la Oxford, Howard, etc.
pai ei nu se uita la nivelul de pregatire din facultatile ns....ca se scot studenti pe banda doar pentru "beneficii"...
cred ca "dreptul" nici nu prea ar mai fi necesar...ai putea f. bine sa dai la INM si cu ASE-ul, doar si ei fac ceva drept
Dar cum de nu le-a venit ideea unui eseu intr-o limba straina?!?!
De fapt ce vor?
Cum ce vor? Sa creasca ponderea aprecierii subiective in detrimentul probelor obiective.
La ora asta, cand iesi din examen stii ce nota ai.
Insa cand vei iesi de la proba "eseului" nu vei putea aprecia daca iei 2, 5 sau 9, nu-i asa?
Marja de eroare va fi mult mai mare. Practic vei fi la cheremul lor. Am vazut la examenul de Barou din toamna asta note ridicate de la 2 la 7 si de la 5 la 9 in urma contestatiei, asa ca de ce nu s-ar putea face asta si la INM sau la "direct pe post"?
Pai daca ei interpreteaza cum vor ei legea si exista discutii pana si la grilele de drept si-ti dau flit daca le contesti baremurile, iti dai seama ce vor putea face atunci cand proba de drept va mai avea pondere finala de doar 52%...
De ce sa-ti mai bati capul sa inveti cand poti sa incepi sa-ti intinzi antenele?
Poate va deveni si magistratura o profesie de familie, asa cum e deja notariatul si cum se doreste sa ajunga si avocatura, nu?
Da............complicate par a fi cararile................dar cand n-au fost?
Si totusi......azi e Ajunul Craciunului.
Va doresc din suflet un Craciun frumos, in liniste, alaturi de cei dragi.:)
Un colind primiti? [ link extern ]