avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 504 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Magistraţi şi Admitere în ... Admitere magistratura 2012
Discuție deschisă în Magistraţi şi Admitere în magistratură

Admitere magistratura 2012

Buna ziua tuturor, sunt unul dintre cei care s-au trezit mai tirziu sa dea examen la magistratura, cu toate ca indeplineam conditiile de ceva vreme.

Am participat si eu la examenul de anul acesta din 13 noiembrie, sincer nu m-am pregatit decit o luna si o sa il pic cu brio.

Am mers mai mult la examen dupa principiul (poate gresit , dar acestea sunt imprejurarile) ca este un examen pe care nu pot sa il iau din prima, din 2 motive :
1- nu pot sa spun ca am timpul (servici , famile cu 2 copii) sa tocesc non stop 3-6 luni, si , chiar daca l-as avea consider ca acest examen necesita o aprofundare sistematica a cunostintelor (trebuie sa gasesti logica legiuitorului coroborata cu hotararile date de instante ulterior, si nu sa inveti ca un papagal ca ulterior sa nu stii ce si cum sa aplici - natura serviciului m-a invatat ca legile romanesti lasa prea mult loc la interpretare, iar in unele chiar daca exista incadrarea in continutul lor aceasta se aplica defectuos)
2- trebuie sa te obisnuiesti cu ”febra examenului” , desi auzind de la altii care au mai dat axamenul ca nu trebuie sa te intorci asupra raspunsurilor la intrebari , eu am comis si gresala asta (cind am trecut raspunsurile, la 4 spete si 6 intrebari am inlocuit raspunsurile care ulterior s-a dovedit a fi cele corecte , deci -1,6)

Personal sper sa se dea examen si in 2012 cind o sa fiu , zic eu acum , mult mai pregatit.

In ciuda superstitiilor ca acesta a fost ultimul examen de acest fel , am facut o analiza a posturilor scoase la concurs in ultimii ani, dupa cum urmeaza :

concurs noiembrie 2008
35 posturi jud - 218 inscrisi - 6,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
54 posturi proc - 437 inscrisi - 8/loc , dupa xamen s-au ocupat 34 locuri

concurs martie 2009
70 posturi jud - 789 inscrisi - 11,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
60 posturi proc - 438 inscrisi - 7,3/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile

concurs noiembrie 2009
70 posturi jud - 689 inscrisi - 9,8/loc, dupa examen s-au ocupat 55 locuri
50 posturi proc - 503 inscrisi - 10,6/loc , dupa xamen s-au ocupat 28 locuri

concurs martie 2010
85 posturi jud - 858 inscrisi - 9,6/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
62 posturi proc - 617 inscrisi - 9,9/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile

concurs noiembrie 2010
60 posturi jud - 850 inscrisi - 14,1/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
50 posturi proc - 638 inscrisi - 12,8/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile

concurs noiembrie 2011
20 posturi jud - circa 600 inscrisi - 30/loc, dupa examen s-au ocupat ??? locuri
20 posturi proc - circa 730 inscrisi - 36,5/loc , dupa xamen s-au ocupat ??? locuri

si am ajuns la concluzia ca examenul a devenit mai greu de la an la an atit din prisma concurentei cit si a intrebarilor puse, deci cei admisi merita pe deplin posturile respective, felicitandu-i cu aceasta ocazie pentru munca depusa.

Ar fi pacat sa nu se mai sustina examen si la anul, deoarece cred ca gradul de pregatire al concurentilor creste de la an la an , intervine motivarea (o sa iau la anul) iar cei care nu au luat , la locul de munca au o conduita si o pregatire profesionala juridica mult mai adecvata cerintelor postului.
Daca vreti, este un fel de domino (ofiter de politie judiciara pregatit / avocat pregatit rezulta greseli mai putine, un curs al justitiei mai rapid , procurorul efectueaza urmarirea penala completa repede si bine, judecata se termina mai repede si Romania nu mai va fi sanctionate la CEDO ca si pina acum)

In cazul in care se va sustine examen prin INM, atat eu dar (cred) si o buna parte din restul concurentilor nu vor aplica pentru aceasta solutie in primul rind din motive financare, deoarece multi au familii, ipoteci neputand sa faca fata cu bursa de la INM. In aceasta ipoteza multi oameni pregatiti (poate si cu experienta in domeniul juridic deoarece stiti cum e ”teoria ca teoria , dar practica te omoare”)vor prefera sa ramina la actualul loc de munca.

Personal astept hoatararea CSM de luna viitoare, cu privire la calendarul estimativ al concursurilor si examenelor organizate in 2012
Ultima modificare: Luni, 14 Noiembrie 2011
Sakura77, utilizator
Si eu am aceeasi problema, Din 2010 am luat in aceasta ordine:
6,35, 6,90, 6,10, 6,20, 6,15, 6,40. (Notele de 6,10 si 6,20 sunt la concursul INM unde m-am dus doar de antrenament, cu una sau 2 materii parcurse, dar totusi... se inscriu in acelasi tipar).
Deja am sentimentul ca se desfasoara 2 concursuri in paralel; concursul de admitere in magistratura (adica cel real) unde oamenii participa si intra la un moment dat, iar pe de alta parte concursul meu pe care parca il dau singur cu mine insumi si care n-are legatura cu cel real. Am sentimentul ca cel pe care-l dau eu se mai poate desfasura si de 15 ori iar eu voi lua tot "6 si ceva". E clar ca problema e psihologica si, la fel ca hope, incerc sa gasesc raspunsuri.
Concursul din noiembrie o sa fie ultimul pe care-l dau si pana atunci trebuie sa aflu care e cauza.
Ultima modificare: Joi, 30 August 2012
ContSters233449, utilizator
niste dragalasi..
oricum, pariu ca antrenamentele ti-au prins bine..:D
hope, iti propun un exercitiu pe care am de gand sa-l incerc si eu: rezolvat grile in conditii de stres. exact. in tot balamucul de acasa, cand sunt copiii in forma maxima, matza miorlaie, masina de spalat duduie si am 7 cratiti pe foc, eu o sa fac grile. vreau sa ma antrenez sa-mi pot aminti si notele de subsol ale lui udroiu in plin circ. iar in alea 10 minute de liniste pe care le prind, in medie, pe zi, o sa mai si citesc
pentru ca, cred eu, asta face diferenta...alea 2 chestii pe care nu ti le poti aminti nici in ruptul capului, plus alea 4-5 intrebari pe care le-ai scris corect pe foaie si te-a mancat undeva sa le corectezi cand faci buline, basca nelipsitele intrebari unde trebuie sa dai cu banu` sa te prinzi ce mama dracu vrea ala de fapt sa te intrebe. in liniste, astea-s apa de ploaie. in examen, e alta caciula.
p.s artax, mai ai unghii?
Si eu ma regasesc in ceea ce spuneti voi. La fel ma invart in jurul unor note pe care nu reusesc sa le depasesc, nu a existat un salt " calitativ" simtitor, desi de invatat, am invatat de fiecare mai mult. Si unii vin o data, de doua ori si bifeaza victoria, de aceea cred ca pana la urma ceea ce ne departajeaza este puterea de concetrare! Eu sper macar sa nu se fi depasit cu f. mult cele 100 de locuri dar oricum mai este de luptat cu logica si cu interviul, nu s-a terminat inca concursul! A propos cu logica cum stati?
mariana_en a scris:

niste dragalasi..
oricum, pariu ca antrenamentele ti-au prins bine..:D
hope, iti propun un exercitiu pe care am de gand sa-l incerc si eu: rezolvat grile in conditii de stres. exact. in tot balamucul de acasa, cand sunt copiii in forma maxima, matza miorlaie, masina de spalat duduie si am 7 cratiti pe foc, eu o sa fac grile. vreau sa ma antrenez sa-mi pot aminti si notele de subsol ale lui udroiu in plin circ. iar in alea 10 minute de liniste pe care le prind, in medie, pe zi, o sa mai si citesc


Pana la urma conteaza si stresul cotidian.
La mine e familie numeroasa (eu, sotia, 2 copii, 3 pisici si un caine in total 8 suflete la masa:D) asa ca trebuie sa ma gandesc si la toate astea atunci cand invat. Iar asta e un mare stres in plus.:). Plus ca ma indrept spre 40 de ani iar creierul nu mai asimileaza ca la 25. Ii invidiez pe cei care s-au hotarat sa faca asta atunci cand varsta e propice invatatului.
Esti the best Mariana ! :thumbup:Am ras cu lacrimi ! Imi si imaginez scena pe care o descrii !:))=D> Ce antrenamente la mine frate ? La tine sa vezi stres. A...si nu uita ...conditii de 40 grade
Ultima modificare: Joi, 30 August 2012
isis23, utilizator

Alte discuții în legătură

Admitere magistratura ianuarie 2013 gabonne8107 gabonne8107 Oare se mai sustine o sesiune pentru cei cu vechime 5 ani in cursul lunii februarie 2013, dupa cum tot circula zvonuri? (vezi toată discuția)
Admitere inm nela.strugariu nela.strugariu este cineva dispus sa discutam pe forum azi? ceva noutati despre admiterea in INM?:-/ (vezi toată discuția)
Admitere magistratura 2014 IM12 IM12 am creat acest grup tocmai pentru a separa pe cei care dau direct pe post cu cei care dau la INM. Cred ca ne ajuta pe toti o asemenea diferentiere, ... (vezi toată discuția)