Buna ziua tuturor, sunt unul dintre cei care s-au trezit mai tirziu sa dea examen la magistratura, cu toate ca indeplineam conditiile de ceva vreme.
Am participat si eu la examenul de anul acesta din 13 noiembrie, sincer nu m-am pregatit decit o luna si o sa il pic cu brio.
Am mers mai mult la examen dupa principiul (poate gresit , dar acestea sunt imprejurarile) ca este un examen pe care nu pot sa il iau din prima, din 2 motive :
1- nu pot sa spun ca am timpul (servici , famile cu 2 copii) sa tocesc non stop 3-6 luni, si , chiar daca l-as avea consider ca acest examen necesita o aprofundare sistematica a cunostintelor (trebuie sa gasesti logica legiuitorului coroborata cu hotararile date de instante ulterior, si nu sa inveti ca un papagal ca ulterior sa nu stii ce si cum sa aplici - natura serviciului m-a invatat ca legile romanesti lasa prea mult loc la interpretare, iar in unele chiar daca exista incadrarea in continutul lor aceasta se aplica defectuos)
2- trebuie sa te obisnuiesti cu ”febra examenului” , desi auzind de la altii care au mai dat axamenul ca nu trebuie sa te intorci asupra raspunsurilor la intrebari , eu am comis si gresala asta (cind am trecut raspunsurile, la 4 spete si 6 intrebari am inlocuit raspunsurile care ulterior s-a dovedit a fi cele corecte , deci -1,6)
Personal sper sa se dea examen si in 2012 cind o sa fiu , zic eu acum , mult mai pregatit.
In ciuda superstitiilor ca acesta a fost ultimul examen de acest fel , am facut o analiza a posturilor scoase la concurs in ultimii ani, dupa cum urmeaza :
concurs noiembrie 2008
35 posturi jud - 218 inscrisi - 6,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
54 posturi proc - 437 inscrisi - 8/loc , dupa xamen s-au ocupat 34 locuri
concurs martie 2009
70 posturi jud - 789 inscrisi - 11,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
60 posturi proc - 438 inscrisi - 7,3/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile
concurs noiembrie 2009
70 posturi jud - 689 inscrisi - 9,8/loc, dupa examen s-au ocupat 55 locuri
50 posturi proc - 503 inscrisi - 10,6/loc , dupa xamen s-au ocupat 28 locuri
concurs martie 2010
85 posturi jud - 858 inscrisi - 9,6/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
62 posturi proc - 617 inscrisi - 9,9/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile
concurs noiembrie 2010
60 posturi jud - 850 inscrisi - 14,1/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
50 posturi proc - 638 inscrisi - 12,8/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile
concurs noiembrie 2011
20 posturi jud - circa 600 inscrisi - 30/loc, dupa examen s-au ocupat ??? locuri
20 posturi proc - circa 730 inscrisi - 36,5/loc , dupa xamen s-au ocupat ??? locuri
si am ajuns la concluzia ca examenul a devenit mai greu de la an la an atit din prisma concurentei cit si a intrebarilor puse, deci cei admisi merita pe deplin posturile respective, felicitandu-i cu aceasta ocazie pentru munca depusa.
Ar fi pacat sa nu se mai sustina examen si la anul, deoarece cred ca gradul de pregatire al concurentilor creste de la an la an , intervine motivarea (o sa iau la anul) iar cei care nu au luat , la locul de munca au o conduita si o pregatire profesionala juridica mult mai adecvata cerintelor postului.
Daca vreti, este un fel de domino (ofiter de politie judiciara pregatit / avocat pregatit rezulta greseli mai putine, un curs al justitiei mai rapid , procurorul efectueaza urmarirea penala completa repede si bine, judecata se termina mai repede si Romania nu mai va fi sanctionate la CEDO ca si pina acum)
In cazul in care se va sustine examen prin INM, atat eu dar (cred) si o buna parte din restul concurentilor nu vor aplica pentru aceasta solutie in primul rind din motive financare, deoarece multi au familii, ipoteci neputand sa faca fata cu bursa de la INM. In aceasta ipoteza multi oameni pregatiti (poate si cu experienta in domeniul juridic deoarece stiti cum e ”teoria ca teoria , dar practica te omoare”)vor prefera sa ramina la actualul loc de munca.
Personal astept hoatararea CSM de luna viitoare, cu privire la calendarul estimativ al concursurilor si examenelor organizate in 2012
Sustragerea de catre expeditor a scrisorii trimisa destinatarului, din cutia postala a acestuia din urma, constituie violarea secretului corespondentei?
ue parca asa retin ca da...nu e domeniul meu forte...dar din momentu in care a depus scrisoarea la posta nu ii mai apartine. Ceva de genu...
De la posta mai poate s-o retraga. Problema e daca poate s-o sustraga din cutia postala a destinatarului. Sustragerea din cutia postala a destinatarului de catre orice alta persoana decat expeditorul, e violarea secretului corespondentei. In schimb niciun autor nu spune ce se intampla cand fapta e savarsita de insusi expeditorul. Udroiu in culegerea de grile zice ca fapta nu e pravazuta de legea penala. Eu nu-s e acord, intrucat art.195 nu distinge intre expeditor si orice alta persoana. In schimb se precizeaza (in doctrina) ca expeditorul poate s-o retraga de la posta, nespecificandu-se ce se intampla cand corespondenta a ajuns deja in cutia postala a destinatarului.
Unde am bolduit eu ai vrut sa spui "de catre destinatar" , nu?
NU. Corespondenta trimisa de expeditor destinatarului se afla ajunsa in cutia postala a destinatarului. Inainte ca destinatarul sa observe ca a primit scrisoarea de la expeditor, expeditorul o sustrage din cutia postala a destinatarului. Ma dor degetele deja... plus ca n-am posibilitatea sa fac desene si scheme aici.
Am inteles perfect speta ta. Numai ca interpretand per a contrario textul bolduit rezulta ca expeditorul poate si el in mod legitim sa ridice corespondenta din cutia destinatarului...O fi si faptul ca dupa o zi de munca nu mai procesez bine la ora asta dar mie imi pare ca acel text iti submineaza speta...

Unde am bolduit eu ai vrut sa spui \"de catre destinatar\" , nu?
NU. Corespondenta trimisa de expeditor destinatarului se afla ajunsa in cutia postala a destinatarului. Inainte ca destinatarul sa observe ca a primit scrisoarea de la expeditor, expeditorul o sustrage din cutia postala a destinatarului. Ma dor degetele deja... plus ca n-am posibilitatea sa fac desene si scheme aici.
Am inteles perfect speta ta. Numai ca interpretand per a contrario textul bolduit rezulta ca expeditorul poate si el in mod legitim sa ridice corespondenta din cutia destinatarului...O fi si faptul ca dupa o zi de munca nu mai procesez bine la ora asta dar mie imi pare ca acel text iti submineaza speta...
Textul bolduit nu e text de lege. E o concluzie doctinara. Nu poti sa o interpretezi per a contrario. Adica poti daca vrei neaparat, dar n-are prea mare relevanta juridica.

Unde am bolduit eu ai vrut sa spui \\"de catre destinatar\\" , nu?

Are relevanta in sensul in care intelegem pozitia doctrinara vis a vis de ipoteza in care expeditorul savarseste aceasta fapta, nu? Este o deductie implicita...
In orice caz, raportat strict la textul legii si eu as spune ca expeditorul savarseste fapta penala incriminata.
pai codul se refera la sustragerea, distrugerea, retinerea etc a corespondentei adresate altuia..nu se precizeaza de catre cine..sb calificat e doar la varianta agravata
acu si eu as zice tot ca voi: dupa ce-ai dat drumul la plic in cutia postala...adio, nu mai e al meu, e al destinatarului
inca o chestie, ca azi nu mai scrie nimeni scrisori...daca eu trimit un mail, dupa 5 min ma razgandesc si vreau sa-l sterg si pt asta intru la tine in inbox...zau asa, nu e infractiune?
edit: vrei sa fii sigur? asteapta urmatoarea editie din cartea aluia:tomato: