avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 648 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Magistraţi şi Admitere în ... Admitere magistratura 2012
Discuție deschisă în Magistraţi şi Admitere în magistratură

Admitere magistratura 2012

Buna ziua tuturor, sunt unul dintre cei care s-au trezit mai tirziu sa dea examen la magistratura, cu toate ca indeplineam conditiile de ceva vreme.

Am participat si eu la examenul de anul acesta din 13 noiembrie, sincer nu m-am pregatit decit o luna si o sa il pic cu brio.

Am mers mai mult la examen dupa principiul (poate gresit , dar acestea sunt imprejurarile) ca este un examen pe care nu pot sa il iau din prima, din 2 motive :
1- nu pot sa spun ca am timpul (servici , famile cu 2 copii) sa tocesc non stop 3-6 luni, si , chiar daca l-as avea consider ca acest examen necesita o aprofundare sistematica a cunostintelor (trebuie sa gasesti logica legiuitorului coroborata cu hotararile date de instante ulterior, si nu sa inveti ca un papagal ca ulterior sa nu stii ce si cum sa aplici - natura serviciului m-a invatat ca legile romanesti lasa prea mult loc la interpretare, iar in unele chiar daca exista incadrarea in continutul lor aceasta se aplica defectuos)
2- trebuie sa te obisnuiesti cu ”febra examenului” , desi auzind de la altii care au mai dat axamenul ca nu trebuie sa te intorci asupra raspunsurilor la intrebari , eu am comis si gresala asta (cind am trecut raspunsurile, la 4 spete si 6 intrebari am inlocuit raspunsurile care ulterior s-a dovedit a fi cele corecte , deci -1,6)

Personal sper sa se dea examen si in 2012 cind o sa fiu , zic eu acum , mult mai pregatit.

In ciuda superstitiilor ca acesta a fost ultimul examen de acest fel , am facut o analiza a posturilor scoase la concurs in ultimii ani, dupa cum urmeaza :

concurs noiembrie 2008
35 posturi jud - 218 inscrisi - 6,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
54 posturi proc - 437 inscrisi - 8/loc , dupa xamen s-au ocupat 34 locuri

concurs martie 2009
70 posturi jud - 789 inscrisi - 11,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
60 posturi proc - 438 inscrisi - 7,3/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile

concurs noiembrie 2009
70 posturi jud - 689 inscrisi - 9,8/loc, dupa examen s-au ocupat 55 locuri
50 posturi proc - 503 inscrisi - 10,6/loc , dupa xamen s-au ocupat 28 locuri

concurs martie 2010
85 posturi jud - 858 inscrisi - 9,6/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
62 posturi proc - 617 inscrisi - 9,9/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile

concurs noiembrie 2010
60 posturi jud - 850 inscrisi - 14,1/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
50 posturi proc - 638 inscrisi - 12,8/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile

concurs noiembrie 2011
20 posturi jud - circa 600 inscrisi - 30/loc, dupa examen s-au ocupat ??? locuri
20 posturi proc - circa 730 inscrisi - 36,5/loc , dupa xamen s-au ocupat ??? locuri

si am ajuns la concluzia ca examenul a devenit mai greu de la an la an atit din prisma concurentei cit si a intrebarilor puse, deci cei admisi merita pe deplin posturile respective, felicitandu-i cu aceasta ocazie pentru munca depusa.

Ar fi pacat sa nu se mai sustina examen si la anul, deoarece cred ca gradul de pregatire al concurentilor creste de la an la an , intervine motivarea (o sa iau la anul) iar cei care nu au luat , la locul de munca au o conduita si o pregatire profesionala juridica mult mai adecvata cerintelor postului.
Daca vreti, este un fel de domino (ofiter de politie judiciara pregatit / avocat pregatit rezulta greseli mai putine, un curs al justitiei mai rapid , procurorul efectueaza urmarirea penala completa repede si bine, judecata se termina mai repede si Romania nu mai va fi sanctionate la CEDO ca si pina acum)

In cazul in care se va sustine examen prin INM, atat eu dar (cred) si o buna parte din restul concurentilor nu vor aplica pentru aceasta solutie in primul rind din motive financare, deoarece multi au familii, ipoteci neputand sa faca fata cu bursa de la INM. In aceasta ipoteza multi oameni pregatiti (poate si cu experienta in domeniul juridic deoarece stiti cum e ”teoria ca teoria , dar practica te omoare”)vor prefera sa ramina la actualul loc de munca.

Personal astept hoatararea CSM de luna viitoare, cu privire la calendarul estimativ al concursurilor si examenelor organizate in 2012
Ultima modificare: Luni, 14 Noiembrie 2011
Sakura77, utilizator
Buna dimineata!
Sunt doua colege care vor la Buftea, numai ca una nu e sigura. Si or mai fi bucuresteni doritori, dar care nu intra pe forum...
Nu stie nimeni ce posturi vor brasovencele de pe pozitiile 9 si 11? Poate sunt si ele pe forum si ne spun...
avocet a scris:

si eu sunt curioasa.
daca sunt pe forum, ii rog sa ne impartaseasca din trista lor experienta.

l;a buftea vad ca nu vrea nimeni. aveti un motiv?


dupa analize indelungate m-am hotarat si eu vreau tot buftea. - deci locurile 2+3 =buftea
@ avocet - am incercat sa adun informatii ...credeam ca o sa am mai mult timp la dispozitie....dar una peste alta ramane buftea. nu aveam referinte deloc despre buftea.
Ultima modificare: Vineri, 12 Octombrie 2012
ela_e, utilizator
Buna ziua!In primul rand vreau sa va felicit pentru reusita, stiu ce munca presupune, fiind o tanara pierzatoare, printre cei sub linie, la examenul pt. INM. Ghinionul meu anul acesta a fost ca nu am avut inca vechimea necesara pentru a sustine examenul de admitere direct pe post.
Aici am unele nelamuriri si poate ma ajutati.De profesie sunt avocat si am decizia de primire in profesie emisa pe data de 13.12.2007, iar cea de inscriere pe tabelul avocatilor incepand cu data de 01.01.2008.
Imi puteti spune de la ce data se calculeaza vechimea de 5 ani?
Va multumesc mult si sa va bucurati de fiecare moment in care veti fi numiti magistrati!Eu am ajuns la concluzia ca aceasta profesie este ca un microb, daca te-ai infectat cu el nu te lasi pana nu reusesti!
O zi buna va doresc si sa dea Dumnezeu sa ajungeti acolo unde va doriti!
Anca, eu am calculat cu data inscrierii in tablou, nu data emiterii deciziei (insa verific si corectez daca nu e asa).

Ceilalti, ref. buna reputatie: am luat astazi de la Directia Venituri si Buget Local din cadrul Primariei de domiciliu un certificat de atestare fiscala care confirma ca nu am impozite, taxe sau alte datorii la bugetul local (implicit nici amenzi contraventionale, presupun, numai ca nu scrie explicit asa). Mi s-a spus ca nu elibereaza adeverinte propriu zise. Voi mai incerca la administratia financiara. Daca stiti exact numele departamentului care elibereaza adeverinta, va rog sa-mi spuneti si mie...ma scutiti de cateva drumuri. 10x
Ultima modificare: Vineri, 12 Octombrie 2012
DavE_0911, utilizator
1. ILIE E. Eugenia-Ramona (T Bucuresti) – Judecatoria VIDELE
2. TASCAN V. Adriana (T Bucuresti) – Judecatoria BUFTEA
3. IORDACHESCU E. Elisabeta-Mihaela (T Bucuresti) – Judecatoria BUFTEA
4. LAYET I. Carmen-Mihaela (P Arges) –
5. CHITU E. Constantin-Florin (P Arges) –
6. IANCULESCU T. Teodor (P Sibiu) –
7. FARCAS S. Madalina-Elena (T Maramures) –
8. ARHIP N. Alexandru-Bogdan (T Galati) –
9. FOLTIS I. Adina-Iulia (T Brasov) –
10. FLOREA M. Radu (P Cluj) – Parchetul TURDA
11. RATA-ALEXANDRESCU I. Carmen-Salomee (T Brasov) –
12. ROSIU A. Simona (P Bistrita-Nasaud) – Judecatoria BISTRITA
13. COMAROMI A. Nicolae (T Timis) –
14. CAILEAN S. Andreea-Carolina (T Bistrita-Nasaud) –
15. VILCEA I. Lucian-George (P Sibiu) –
16. SURDULEAC V. Valeria-Maria (P Bucuresti) –
17. CAIMAC I. Petrisor (T Dolj) – Judecatoria BAILESTI
18. GHERMAN T. Natalia-Monica-Laura (T Bihor) – Judecatoria ORADEA
19. PELMUS D. Ciprian-Ionut (P Gorj) –
20. MOLDOVAN L. Liana-Cristina (T Bistrita-Nasaud) –
21. FILIONESCU D. Robert-Nicolae (T Arges) –
22. DOBRITOIU N. Cristina (P Bucuresti) – Judecatoria TG. MURES
23. FLOREA T. Corina-Maria (T Cluj) – Judecatoria TG. MURES
24. MIHAILESCU D. Andra-Alina (T Arges) –
25. CEICA C. Liviu (T Botosani) –
26. DAVID T. Eliza-Loredana (T Galati) –
27. DASCALU G. Livisor (P Bucuresti) –
28. CHIRCUSI G. Nicolae-Catalin (P Valcea) –
29. PODEA N. Elena-Simona (T Arges) –
30. CORLATEANU E. Simina (T Bistrita-Nasaud) – Parchetul BISTRITA / Judecatoria NASAUD
31. SAVU I. Ana-Maria (T Alba) –
32. PAUN I. Ionel-Iulian (P Neamt) –
33. CRUCERU M. Catalina (P Bucuresti) –
34. SACERDOTEANU C. Corina-Elena (T Teleorman) – Judecatoria ZIMNICEA / Judecatoria ALEXANDRIA
35. DIRVARU I. Sergiu-Ionut (T Bucuresti) –
36. COTELNIC V. Alexandru (P Bucuresti) –
37. GHEORGHE C. Ioana-Cristina (T Olt) –
38. POPA P. Claudia-Roxana (P Prahova) –
39. CHISU I. Bogdan-Calin (T Cluj) –
40. NASTASIA G. Marius (T Dambovita) –
41. DRUMARIU L. Denisa (T Bucuresti) –
42. STANCIULESCU-ILIE M. Iulia-Cristina (T Arges) –
43. NEAGU D. Silviu (P Bacau) –
44. MACREA C. Loredana-Bianca (P Sibiu) –
45. DINU A. Bianca (T Prahova) – Judecatoria PLOIESTI
46. TANASE I. Valentin (T Galati) –
47. BISCA M. Camelia-Alina (T Dolj) –
48. PUIULESCU I. Constantin-Cosmin (P Arges) –
49. FATU C. Luciana (T Bucuresti) –
50. POPA I. Alina-Diana (T Iasi) – Parchetul IASI
51. ROMAN I. Nelu (P Maramures) –
52. FODOR A. Peter (T Bucuresti) –
53. OBREJA-IRINCIUC G. Andreea (P Botosani) – Parchetul BARLAD
54. MOCANU I. Irinel-Marius (P Bucuresti) –
55. COJAN N. Denisia-Mihaela (T Bacau) –
56. CRISAN A. Daniel-Alexandru (P Cluj) –
57. MAROTINEANU A. Remus (T Timis) – Judecatoria TIMISOARA
58. CIUREA T. Ioana-Corina (T Bucuresti) –
59. BUTU N. Dorin (P Gorj) –
60. VRABETE P. Pavel (P Timis) –
61. OPRESCU A. Stefan-Radu (T Ilfov) –
62. GURITA-MANOLE I. Daniel (T Buzau) –
63. BIJNEA C. Constantin-Catalin (P Gorj) –
64. IANOSI G. Cristinel-Nelu (T Brasov) –
65. PIRJOL M. Cosmin-Gabriel (P Arges) –
66. SOPONAR M. Simona-Adriana-Elena (T Satu Mare) –
67. BILAN P. Paul (T Iasi) –
68. ANTOHI I. Gabriela (T Iasi) –
69. TIMOFTE S. Maria-Nicoleta (T Botosani) –
70. MESZAROS G. Ioana-Adina (T Sibiu) –
71. BALANOIU G. Loredana-Giorgiana (P Vrancea) –
72. FILIMON E. Elena-Adriana (T Alba) –
73. ARGESANU G. Nicolae (P Bucuresti) –
74. MARGINA C. Catalin (P Bacau) –
75. ZAHARIA G. Mirela-Ramona (P Bucuresti) –
76. CRIHANA P. Norina-Viorica (T Galati) –
77. TOSU N. Zoltan-Eugen (P Valcea) –
78. IACOB C. Marius (P Bucuresti) –
79. IZDRUGA I. Maria (T Gorj) –
80. HALIL E. Adinan (T Galati) –
81. PRICOP M. Elena-Madalina (T Iasi) –
82. GAVAN I. Liliana-Maria (T Gorj) –
83. NEACSU S. Gabriel (T Constanta) –
84. TIFACHI V. Ionut-Marius (P Iasi) –
85. HANZU I. Ioan (T Sibiu) –
86. PIETRARU N. Silvia-Mariana (T Valcea) –
87. BESCHIERIU-IONITA-LET M. Gabriela-Alina (P Neamt) –
88. CHIRIACESCU C. Mioara (P Bucuresti) –
89. TEODORESCU D. Valentin (T Prahiva) –
90. IACOB G. Adriana-Niculina (T Botosani) –
91. COLT I. Mihail (P Prahova) –
92. BUNEA A. Andrei-Catalin (T Prahova) –
93. BLEJUSCA A. Ionut-Doru (T Bucuresti) –
94. APOSTOL V. Narcisa-Georgiana (T Dambovita) –
95. BONDOC D. Radu-Dumitru (P Gorj) –
96. CONSTANTINESCU S. Mirela (T Teleorman) –
97. DINU G. Ionel-Tiberiu (T Buzau) –
98. RADULESCU I. Raluca (T Arges) –
99. BURGA I. Florin-Gheorghe (P Covasna) –
100. VAN C. Angelica (T Dolj) –

Alte discuții în legătură

Admitere magistratura ianuarie 2013 gabonne8107 gabonne8107 Oare se mai sustine o sesiune pentru cei cu vechime 5 ani in cursul lunii februarie 2013, dupa cum tot circula zvonuri? (vezi toată discuția)
Admitere inm nela.strugariu nela.strugariu este cineva dispus sa discutam pe forum azi? ceva noutati despre admiterea in INM?:-/ (vezi toată discuția)
Admitere magistratura 2014 IM12 IM12 am creat acest grup tocmai pentru a separa pe cei care dau direct pe post cu cei care dau la INM. Cred ca ne ajuta pe toti o asemenea diferentiere, ... (vezi toată discuția)