Prejudiciul creditorilor consta in imposibilitatea incasarii creantelor scadente din cauza ajungerii debitoarei in insolventa, definita de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a starii de insolventa constituie o conditie suficienta pentru angajarea raspunderii, dat fiind faptul ca are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente fata de catre creditori si implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun conditia ca fapta membrilor organelor de supraveghere si conducere ori fapta oricarei alte persoane sa fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa, prejudiciind astfel societatea si indirect creditorii sai. Fapta trebuie sa fi produs starea de insolventa, respectiv incetarea platilor sau sa fi constituit numai o conditie favorabila producerii acestei stari.
Vinovatia poate imbraca forma culpei sau a intentiei si trebuie sa fi existat la data savârsirii faptei. Simpla reprezentare a faptului ca prin savârsirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciaza societatea si creditorii, prin producerea sau numai conditionarea starii de insolventa este suficienta pentru antrenarea raspunderii. In masura in care culpa imbraca forma intentiei, unele din faptele enumerate constituie de altfel infractiuni. Procedura de antrenare a raspunderii este reglementata de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenata pentru intregul prejudiciu produs prin fapta savârsita, prejudiciu ce se raporteaza la intreaga masa a creditorilor.
Lipsa documentelor contabile si nepredarea acestora administratorului judiciar poate fi incadrata la lit. d a art. 138, angajarea raspunderii facând-se in conditiile in care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice alta persoana au contribuit la starea de insolventa a debitoarei. Falimentul sugereaza existenta raportului de cauzalitate intre faptele personale si prejudiciul suferit de averea debitoarei si implicit de catre creditori, textul gasindu-si aplicabilitatea si in situatia in care fapta a constituit doar o conditie favorabila pentru realizarea efectului. Nepredarea documentelor contabile si netinerea contabilitatii in conformitate cu dispozitiile legale atesta incalcarea dispozitiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, in conditiile in care corecta tinere a registrelor contabile este o obligatie stabilita in sarcina administratorilor societatii de Legea nr. 31/1990, care in art. 71 stabileste ca administratorii sunt solidari raspunzatori fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilitatii, prevede ca raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului. Netinerea contabilitatii in mod corect nu face posibila sesizarea dificultatilor cu care se confrunta societatea si face insesizabila starea de insolventa care poate sa apara la un moment dat, aspecte care ar fi inlaturate in conditiile unei contabilitati tinute corect care ar permite administratorilor sa ia masurile necesare pentru preintâmpinarea unor astfel de situatii. In conditiile netinerii contabilitatii in conformitate cu legea se prezuma existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs care consta in pasivul inregistrat in tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu se prezuma atâta timp cât exista incetarea de plati si una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumtia având un caracter juris de jure nefiind posibil a fi rasturnata prin proba contrarie.
Predarea actelor contabile este o obligatie stabilita prin lege in sarcina administratorului statutar, administratorul judiciar neavând nici o obligatie in acest sens, decât aceea sa le primeasca pe baza de proces-verbal.
Art.138. lit.d se refera la aspectele ilicite ale administratorului care incalca normele legale imperative referitoare la tinerea contabilitatii. Legiutorul a avut in vedere trei modalitati alternative de savârsire a acestei fapte: tinerea unei contabilitati fictive, consta in mentionarea in evidentele contabile a unor date eronate, menite sa disimuleze adevarata stare patrimoniala a societatii; B. sau distrugerea unor documente contabile in scopul denaturarii starii patrimoniale a societatii comerciale si netinerea unei contabilitati in conformitate cu legea nr. 82/1991 in sensul neintocmirii si nedepunerii situatiilor financiare trimestriale, anuale, semestriale, a declaratiior fiscale etc.
Tot la acest considerent, se mai sustine ca nedepunerea actelor contabile la cererea lichidatorului, semnifica o echivalenta a disparitiei actelor contabile si lipsa acestora, ar institui o prezumtie a administrarii frauduloase a societatii, ceea ce constituie o premisa suficienta a atragerii raspunderii administratorului.
Dupa numirea lichidatorului judiciar, acesta a notificat atât societatea debitoare , cât si pe fostul sau administrator sa predea registrele si actele societatii.
Lipsa documentelor a facut imposibila formularea unor eventuale actiuni de anulare a unor operatiuni comerciale facute in paguba unora dintre creditori, cum aceeasi lipsa a documentelor a facut imposibila cunoasterea situatiei unor eventuale bunuri de natura activelor imobilizate sau a activelor circulante materiale (stocuri de exemplu) , a caror valorificare ar fi putut acoperi pasivul patrimonial sau o parte din acesta.
Dupa cum rezulta din rapoartele de activitate intocmite de catre lichidatorul judiciar al debitoarei, acesta a realizat demersurile necesare pentru preluarea documentelor contabile ale societatii, pârâtul fiind notificat atât la domiciliu, cât si la sediul societatii in acest sens; probele administrate releva imprejurarea ca administratorul debitoarei nu a pus la dispozitia lichidatorului actele societatii iar bunurile evidentiate in patrimoniul debitoarei nu s-au regasit faptic si nu au putut fi valorificate pentru a realiza scopul procedurii.
De asemenea, din verificarile lichidatorului judiciar a reiesit faptul ca debitoarea nu mai detine in patrimoniu bunuri, instrainarea activelor nefiind evidentiata in contabilitatea societatii, ceea ce permite instantei sa traga concluzia ca in cauza nu au fost respectate dispozitiile art.1 din Legea nr.82/1991 republicata potrivit careia societatile comerciale, institutiile publice, unitatile cooperatiste, asociatiile si celelalte persoane juridice, precum si persoanele fizice care au calitatea de comerciant au obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi” si art.5 din aceeasi lege potrivit cu care: “Persoanele prevazute la art. 1 au obligatia sa conduca contabilitatea in partida dubla si sa intocmeasca bilant respectiv dare de seama contabila in cazul institutiilor publice, denumit in prezenta lege bilant contabil.”
In conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.82/1991, raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele juridice revine administratorului.
Având in vedere faptul ca potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, obligatiile si raspunderea administratorului sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat, trebuiesc avute in vedere si dispozitiile art.1540 Cod civil potrivit carora «mandatarul este raspunzator nu numai pentru dol, dar inca si de culpa comisa in executarea mandatului ».
Prin rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar s-a facut dovada legaturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a administratorului, constând in dezinteresul aratat in ceea ce priveste functionarea normala si in conditii de legalitate a societatii, si prejudiciul cauzat creditoarelor prin neplata datoriilor catre acestea.
Fapta ilicita nu trebuie neaparat sa constea intr-o actiune dar poate consta si in omisiunea, inactiunea ilicita, in neindeplinirea unei activitati ori neluarea unei masuri, atunci când aceasta activitate sau aceasta masura trebuia, potrivit legii, sa fie intreprinsa de catre o anumita persoana.
In speta inactiunea consta in nerespectarea dispozitiilor legale privind obligatia tinerii contabilitatii, in special in nerespectarea prevederilor Legii nr.82/1991 si Legii 31/1990.
O societate comerciala nu poate functiona viabil in conditiile in care administratorul sau manifesta dezinteres total in ceea ce priveste indeplinirea conditiilor minime pentru functionarea societatii.
Creditorul societatii falite a suferit prejudicii a caror existenta certa este stabilita prin constatarea de catre tribunal a faptului ca debitoarea a ajuns in incetare de plati si ca impotriva acesteia a fost declansata procedura falimentului.
Apararea pârâtilor in sensul ca au depus situatiile finaciare in anul 2010 este irelevata, atâta timp cât starea de insolventa se datoreaza tocmai pentru ca aceste situtii nu au fost depuse la timp, declansându-se procedura falimentului.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul considera intemeiata actiunea si, in baza art. 138 lit. c si d din Legea 85/2006, privind procedura insolventei, va admite actiunea si va obliga pârâtii, in solidar, la plata pasivului neacoperit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite actiunea având ca obiect angajare raspundere personala patrimoniala, formulata de reclamanta ...............
cu drept de recurs in 7 zile de la data pronuntarii.
avocatnet.ro explicăm legislația
rodica_post 
geogeogeo 
laurashield