cod de procedura penala
Art. 198 - Abateri judiciare
Urmatoarele abateri savarsite in cursul procesului penal se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 100 lei (RON) la 1.000 lei (RON):
a) neindeplinirea sau indeplinirea gresita ori cu intarziere a lucrarilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum si a oricaror alte lucrari, daca prin acestea s-au provocat intarzieri in desfasurarea procesului penal;
b) neindeplinirea ori indeplinirea gresita a indatoririlor de inmanare ori de comunicare a citatiilor sau a celorlalte acte procedurale, precum si neexecutarea mandatelor de aducere.
Lipsa nejustificata a martorului se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 250 lei (RON) la 5.000 lei (RON).
Lipsa nejustificata a aparatorului ales sau desemnat din oficiu fara a asigura substituirea, in conditiile legii, ori inlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apararea se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 500 lei (RON) la 5.000 lei (RON).
Urmatoarele abateri savarsite in cursul procesului penal se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 500 lei (RON) la 5.000 lei (RON):
a) impiedicarea in orice mod a exercitarii, in legatura cu procesul, a atributiilor ce revin organelor judiciare, personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor, expertilor desemnati de organul judiciar in conditiile legii, agentilor procedurali, precum si altor salariati ai instantelor si parchetelor;
b) lipsa nejustificata a expertului sau interpretului legal citat;
c) tergiversarea de catre expert sau interpret a indeplinirii insarcinarilor primite;
d) neindeplinirea de catre orice persoana a obligatiei de prezentare, la cererea organului de urmarire penala sau a instantei de judecata, a obiectelor ori inscrisurilor cerute de acestea, precum si neindeplinirea aceleiasi obligatii de catre reprezentantul legal al persoanei juridice sau de cel insarcinat cu aducerea la indeplinire a acestei obligatii;
e) nerespectarea obligatiei de pastrare, prevazuta in art. 109 alin. 5;
f) neluarea de catre reprezentantul legal al persoanei juridice in cadrul careia urmeaza a se efectua o expertiza a masurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum si impiedicarea de catre orice persoana a efectuarii expertizei in conditiile legii;
g) nerespectarea de catre parti, aparatorii acestora, martori, experti, interpreti sau orice alte persoane a masurilor luate de catre presedintele completului de judecata potrivit art. 298;
h) manifestarile ireverentioase ale partilor, aparatorilor acestora, martorilor, expertilor, interpretilor sau ale oricaror alte persoane, fata de judecator sau procuror;
i) nerespectarea de catre invinuit sau inculpat a obligatiei de a incunostinta in scris, in termen de 3 zile, organele judiciare despre orice schimbare a locuintei pe parcursul procesului penal;
j) neindeplinirea de catre organul de cercetare penala a dispozitiilor scrise ale procurorului, in termenul stabilit de acesta.
Amenzile judiciare aplicate constituie venituri la bugetul de stat, cuprinzandu-se distinct in bugetul Ministerului Public sau Ministerului Justitiei, dupa caz, potrivit legii.
Aplicarea amenzii judiciare nu inlatura raspunderea penala, in cazul in care fapta constituie infractiune.
Citeste mai mult:
www.avocatnet.ro/content/for...