Am 54 de ani si 9 luni. Am terminat facultatea (5 ani) la cursurile de zi dupa care in 22 sept. 1982 m-am angajat la o inteprindere unde lucrez si in prezent; pana in aprilie 2001 am lucrat in munca de gradul II. Inainte de facultate am mai lucrat 5 luni la o mica inteprindere care s-a desfiintat insa am o adeverinta care atesta perioada de lucru acolo. Va rog sa-mi spuneti cand am dreptul la pensie pentru limita de varsta si vechime integrala si cand am dreptul la pensie anticipata sau anticipata partial. Va multumesc.
Pentru un raspuns corect va rog sa precizati urmatoarele:
- data nasterii;
- daca sunteti barbat sau femeie;
- stagiul de cotizare la pensie (vechime in munca) - fara anii de facultate;
- din stagiu de cotizare cati ani ati lucrat in gr. a II-a de munca (sau in conditii deosebite de munca);
- daca ati beneficiatde indemnizatie de somaj si cat timp.
Sunt nascuta la data de 22.03.1957; dupa terminarea facultatii m-am angajat la data de 22.09.1982 si in acest moment am o vechime efectiva de 29 ani si 3 luni la care sper sa se adauge cele 5 luni lucrate inainte de facultate si in acest fel sa am 29 ani si 8 luni. Am lucrat in gr. a II-a de munca timp de 18 ani si 6 luni si nu am beneficiat niciodata de indemnizatie de somaj.
1. - Pentru o femeie nascuta in martie 1957 varsta standard de pensionare este de 60 de ani si 8 luni, stagiul complet de cotizare este de 30 de ani si 8 luni iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani.
- Pentru cei 18 ani si 6 luni lucrati in gr.a II-a de munca se reduce varsta standard de pensionare cu 4 ani.
2. Asadar puteti beneficia de:
- pensie de limita de varsta la 56 de ani si 8 luni, incepand cu 22.11.2013.
- pensie anticipata partiala la 55 de ani si 8 luni, incepand cu 22.11.2012, daca la acea data veti avea un stagiu de cotizare de 30 de ani si 8 luni (acum aveti 29 de ani si 8 luni);
3. La vechimea pe care o aveti veti putea beneficia 12 luni de indemnizatie de somaj (daca va fi cazul) perioada care este stagiu de cotizare pentru pensie.