Art. 21 indice 4-legea 290/2004 mod. si compl.
- (1) Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita si prin imputernicitii acestora, conform procedurilor legale in vigoare, dupa cum urmeaza:
a) in tara, numai pe baza unei procuri autentificate de catre un notar public; b) in strainatate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei ori de catre un notar, cu respectarea cerintelor legalizarii actelor oficiale straine. Pentru statele care au aderat la Conventia de la Haga din 5 octombrie 1961 este suficient sa fie aplicata apostila.
(2) Continutul procurii trebuie formulat in termeni clari, din care sa rezulte persoana care a fost mandatata, scopul si durata mandatului.
(3) Cand certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunerea la dosarul de gratiere individuala, acesta poate fi solicitat de catre persoana condamnata, aparatorul ori reprezentantul legal al acesteia, sotul persoanei condamnate, copiii, ascendentii, fratii ori surorile persoanei condamnate sau ai sotului acesteia.
(4) In vederea eliberarii certificatului de cazier judiciar catre persoanele prevazute la alin. (3), cu exceptia persoanei condamnate, se vor solicita acestora prezentarea in original si depunerea unei copii a documentelor ce fac dovada calitatii.
Importuri si tva
alin_b
Buna ziua
Am trecut de curand ca platitor de TVA si as vrea sa aduc niste produse din UE cat si din afara UE(ex China); mai am nevoie de alt document legat de ... (vezi toată discuția)