avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 783 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... celebrul ordin 50 din 1990
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

celebrul ordin 50 din 1990

:hammeSalutare!
Cine ma ajuta si pe mine cu "celebrul ordin 50 din 1990". Ce spune ? #-oAm cautat peste tot , dar nu reusesc sa aflu ce contine. X-(
Am urgent nevoie de aceste informatii pentru dosarul de pensie (care ii da bataie de cap sotului):hammer:. La Casa de Pensii nimeni nu ne lamureste.
Va rog!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
:luck:
Cel mai recent răspuns: blajdominica , utilizator 21:29, 22 Octombrie 2008
Este vorba despre ORDINUL nr.50 din 1990 pentru precizarea locurilor de munca, activitatilor şi categoriilor profesionale cu conditii deosebite, care se incadreaza in grupele I şi II de munca in vederea pensionarii
Emtenti:Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii
Publicat in Monitorul Oficial nr. 38/20 martie 1990

Il gasiti aici [ link extern ] *
Ultima modificare: Marți, 21 Octombrie 2008
Avocat FLORENTINA ALBU, Avocat
Va sfatuiesc sa mergeti la Monitorul Oficial, in Panduri, la etajul 1 si-l cereti de la calculator. Acolo am gasit tot ce mi-a trebuit intotdeauna, bafta!
ORDIN Nr. 50 din 5 martie 1990
pentru precizarea locurilor de munca, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de munca în vederea pensionarii
EMITENT: COMISIA NAŢIONALÃ PENTRU PROTECŢIA MUNCII
MINISTERUL SÃNÃTÃŢII
MINISTERUL MUNCII ªI OCROTIRILOR SOCIALE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 38 din 20 martie 1990

În baza Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială şi în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechităţi în salarizarea personalului, Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii emit prezentul ordin, prin care se precizează locurile de munca, activităţile şi categoriile de personal care lucrează în condiţii deosebite, ce se încadrează în grupele I şi II de munca în vederea pensionarii.
1. În grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1.
2. În grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
3. Beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de munca, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.
Beneficiază, de asemenea, de aceleaşi drepturi personalul muncitor din construcţii-montaj sau din alte activităţi, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I şi II de munca.
4. Încadrarea în grupele I şi II de munca se va face în situaţia în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condiţiilor de munca, nivelul noxelor existente la locurile (activităţile, meseriile, funcţiile) prevăzute în aceste grupe depăşeşte nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecţie a muncii.
5. Existenta condiţiilor deosebite la locurile de munca cu noxe trebuie sa rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii care, la data efectuării analizei, constată ca s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi ca toate instalaţiile de protecţie a muncii functionau normal.
Buletinele de determinare prin expertizare, care se eliberau pentru locurile cu condiţii grele sau periculoase de munca, nu mai sunt necesare.
6. Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de munca se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de munca concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
7. Încadrarea în grupele I şi II de munca se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru.
În mod excepţional, personalul care, prin natura sarcinilor ce-i revin, lucrează o parte din timp în subteran poate fi încadrat în grupa I sau II de munca, chiar dacă acest timp este sub plafonul de 50% prevăzut în grupa I şi 70% pentru grupa II, luându-se în calcul numai timpul efectiv lucrat în subteran.
8. Perioada de timp în care o persoană are sarcina sa lucreze integral sau o parte din programul de munca în astfel de locuri se stabileşte prin dispoziţia conducerii unităţii sau prin prevederile legale care reglementează atribuţiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcţia îndeplinită.
Anul de munca efectiv lucrat în locuri cu condiţii deosebite se stabileşte prin totalizarea, până la obţinerea unui an complet de munca, a perioadelor în care personalul a lucrat efectiv în locuri ce se încadrează în grupele I şi II de munca.
9. În cazul personalului care îşi desfăşoară activitatea în locuri de munca prevăzute atât la grupa I cât şi la grupa II, iar timpul lucrat în grupa I este sub 50% din programul de lucru, încadrarea se face în grupa II, dacă din cumularea timpului efectiv lucrat în grupele I şi II se obţine o perioadă ce reprezintă cel puţin 70%, cât este prevăzut pentru grupa II de munca.
10. În cazul în care personalul lucrează întregul program la mai multe locuri de munca, din care unele sunt încadrate în grupa I, iar celelalte în grupa II de munca, din care timpul lucrat în grupa I este de cel puţin 50%, se va lua în considerare atât timpul efectiv lucrat în grupa I, cât şi timpul efectiv lucrat în grupa II. Dacă sarcinile de munca ce trebuie efectuate datorită specificului se succed în locuri de munca prevăzute în grupele I şi II, în situaţia în care nu se poate stabili cu exactitate timpul efectiv lucrat în fiecare din cele două grupe, personalul va fi încadrat în grupa II de munca.
11. Perioada cât o persoană care lucrează în locuri de munca încadrate în grupa I sau II de munca a fost în concediu de odihna sau în incapacitate de munca se consideră ca timp în care activitatea s-a desfăşurat în condiţiile locurilor de munca în care a lucrat la data ivirii acestei situaţii.
12. Încadrarea în grupele I şi II de munca privind perioada anterioară datei de 18.03.1969 se face cu respectarea prevederilor Instrucţiunilor nr. 1040/1967 de aplicare a Legii nr. 27/1966 prin care au fost preluate tabelele 1 şi 2, anexele la Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292/1959, care cuprind meseriile şi funcţiile prevăzute în grupele I şi II de munca.
13. Perioada lucrată după data de 18.03.1969 până în prezent şi în continuare se încadrează în grupele I şi II de munca în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce înlocuieşte ordinele nr. 59/1969, 105/1976 şi 210/1977 ale ministrului muncii şi ministrului sănătăţii, care îşi încetează aplicabilitatea.
14. Pentru perioada de activitate desfăşurată între 18.03.1969 şi 31.12.1975 încadrarea în grupele I şi II de munca se face proporţional cu timpul lucrat, aşa cum a fost stabilit prin Precizările Ministerului Muncii şi Ministerului Sănătăţii nr. 11860/1969, fără a se condiţiona de existenta buletinelor de determinare a noxelor.
Pentru perioada lucrată între 01.01.1976 şi 31.12.1989 încadrarea în grupele I şi II de munca, de asemenea, nu este condiţionată de existenta buletinelor de determinare a noxelor.
15. Dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de munca şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de munca în vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale.
Totodată, ţinând seama de prevederile art. 2 şi 3 din Decretul-lege nr. 68/1990, unităţile au obligaţia sa analizeze şi sa precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situaţia încadrării personalului în grupele I şi II de munca începând cu 18.03.1969 şi până în prezent.
16. Institutele de proiectare şi cercetare sunt obligate sa prevadă, conform reglementărilor în vigoare, încă din faza de proiect, toate soluţiile care sa asigure condiţii corespunzătoare de desfăşurare a muncii, cu respectarea normelor legale de tehnica securităţii şi de igiena a muncii, astfel încât sa se elimine orice pericol de îmbolnăvire sau accidentare.
17. Ministerele, celelalte organe centrale, primăriile judeţene şi a municipiului Bucureşti, centralele industriale, întreprinderile şi instituţiile sunt obligate sa ia măsurile necesare pentru îmbunătăţirea continua a condiţiilor de munca, pentru prevenirea accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale, respectarea riguroasă a normelor de protecţie a muncii, pentru apărarea vieţii şi sănătăţii salariaţilor în procesul de producţie.
Asupra rezultatelor obţinute în direcţia îmbunătăţirii condiţiilor de munca, ministerele, celelalte organe centrale, primăriile judeţene şi a municipiului Bucureşti vor raporta periodic guvernului şi anual Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii.
18. Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii vor controla modul de respectare a prevederilor prezentului ordin şi vor informa anual guvernul asupra rezultatelor obţinute în îmbunătăţirea condiţiilor de munca.

Ministrul muncii şi
ocrotirilor sociale
Mihnea Marmeliuc

Ministrul sănătăţii
Dan Enachescu

Preşedintele
Comisiei Naţionale pentru
Protecţia Muncii
Dan Andreescu


ANEXA 1

GRUPA I DE MUNCA
Lista locurilor de munca, activităţilor şi categoriilor profesionale stabilite conform art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990

1. Activitatea desfăşurată în subteran:
- în minele de minereuri feroase, neferoase, precum şi radioactive;
- în minele carbonifere, de minereuri nemetalifere, precum şi de alte substanţe minerale (cu excepţia exploatării sării);
- la extracţia ţiţeiului prin galerii, precum şi la exploatarea nisipurilor bituminoase;
- la exploatarea argilelor refractare, precum şi a nisipurilor;
- la explorări, deschideri, precum şi la cercetări miniere;
- la construcţii de tunele, de galerii, precum şi de centrale electrice subterane; la exploatări din cariere prin tunele şi galerii;
- în depozite de explozivi din sectorul minier.
2. Personalul muncitor care lucrează în instalaţiile tehnologice ale centralelor nucleare.
3. Prelucrarea în faza uscată a rocilor silicioase cu conţinut de bioxid de siliciu liber şi trioxid de crom, precum şi a minereurilor cu steril silicios cu conţinut de bioxid de siliciu liber (operaţiile de concasare, sfarimare, granulare, măcinare, clasare, ciuruire, ambalare) în instalaţii, mori de rambleu, cariere.
4. Prelucrarea minereurilor radioactive: concasare, granulare, măcinare, sortare, concentrare.
5. Fabricarea cărămizilor din silica:
- manipularea materiei prime;
- mărunţirea cuartitei, prepararea materialului;
- activitatea la prese, fasonarea cărămizilor, activitatea la uscătorii, precum şi la cuptoarele de ardere;
- polizarea, sortarea, controlul tehnic, precum şi expedierea cărămizilor;
- activitatea de curăţare a filtrelor şi de întreţinere permanenta a instalaţiei de ventilaţie;
- activitatea din laboratoarele secţiilor de baza.
6. Fabricarea produselor refractare electrotopite şi a fibrelor ceramice.
7. Zidirea şi repararea cuptoarelor industriale, utilajelor de turnare, cazanelor din centralele electrice, precum şi a altor asemenea utilaje, cu cărămida din silica sau cu cărămida din silica asociată cu alte categorii de cărămida refractara.
Executarea la cald, la utilajele de mai sus, a operaţiilor de zidire şi de reparare a zidariei, indiferent de tipul de cărămida refractara utilizată (activitate permanenta).
8. Fabricarea abrazivelor din cuarţ (toate operaţiile aferente procesului de fabricaţie). Slefuirea şi polizarea cu abrazive naturale din cuarţ.
9. Fabricarea carburii de siliciu: concasarea, măcinarea şi sortarea cuartitei, prepararea amestecurilor de materiale, încărcarea şi descărcarea cuptoarelor electrice, zidirea cuptoarelor.
10. Fabricarea electrocorindonului: alimentarea cuptoarelor cu materii prime şi topirea acestora în cuptoarele electrice cu arc.
11. Sablaj uscat cu alice sau nisip (cu excepţia instalaţiilor ermetizate). Activitatea continua de metalizare interioară a recipienţilor metalici, a cisternelor şi a grinzilor casetate de la podurile metalice. Dezbaterea, precum şi operaţiile efectuate în curatatoriile de piese turnate, în hale industriale.
12. Prepararea azbestului în unităţile de exploatare miniera. Defibrarea, măcinarea, malaxarea, granularea azbestului, filatura de azbest, prepararea tesaturii şi ţesătoria de azbest, confecţionarea sforii din azbest, a şnurului (impletiturii) din sfoară de azbest, a plăcilor din azbest; activitatea continua de confecţionare a garniturilor de etanşare din sfoară şi şnur de azbest. Malaxarea şi măcinarea deşeurilor de azbest şi clingherit.
13. Fabricarea ferodourilor: toate operaţiile. Prelucrarea ferodourilor. Fabricarea şi prelucrarea plăcilor de marsit pe baza de azbest: toate operaţiile.
14. Prelucrarea industrială a topiturii de sticla la ţeava, prin suflare cu gura (operaţii executate complet nemecanizat şi preluind priza din cuptorul de topire).
15. Fabricarea carbidului: pregătirea materiei prime, alimentarea cuptoarelor, scurgere, concasare, sortare, ambalare. Fabricarea varului pentru carbid.
16. Cocserie: maşina de şarjare, aşezarea şi etanşarea uşilor, încălzirea bateriilor şi a colectoarelor de gaze (platformele de pe bateriile de cocs şi semicocs), scoaterea uşilor, transportul cocsului la stins, stingerea şi sortarea cocsului.
17. Sectorul chimic al cocseriei (chimizarea gazului de cocs, distilarea gudroanelor, ambalarea şi încărcarea în vrac a produselor chimice rezultate şi fabricate). Arderea pe vatra în cuptoare deschise a gudroanelor rezultate de la rafinarea produselor petroliere. Operaţia de gudronare a lingotierelor.
18. Fabricarea de alfa şi betanaftilamina (toate operaţiile, inclusiv ambalarea) şi utilizarea industrială a alfa şi betanaftilaminei.
Fabricarea benzidinei (toate operaţiile, inclusiv ambalarea).
Fabricarea hidrazobenzenului (toate operaţiile aferente procesului tehnologic).
19. Sectorul de aglomerare din siderurgie: operaţiile de la maşina de aglomerare, reintroducerea în flux a şarjei neaglomerate (retur), expediţia aglomeratului.
Încărcarea materiei prime în corfe la furnalele vechi (operaţie ce se execută sub silozuri).
20. Furnale: instalaţia de dozare şi de încărcare a materialelor de sarja, încărcarea furnalelor, epurarea gazelor de furnal, preincalzitoare de aer, curăţarea canalelor de la furnal, activitatea prestată la creuzetul furnalelor, desulfurarea fontei, granularea şi expandarea zgurii, precum şi epurarea gazelor de furnal.
21. Încălzirea metalului în vederea laminării, laminarea, tăierea, presarea şi refularea la cald, inclusiv ajustajul, finisarea şi sortarea la cald.
22. Laminarea metalelor neferoase la cald, la cilindri sau prin extrudere la prese hidraulice.
23. Încărcarea cuptoarelor, precum şi elaborarea oţelului în cuptoare Siemens-Martin, în convertizoare, în cuptoare electrice, inclusiv REZ şi VOD, care au capacitatea de cel puţin 5 tone pe şarje. Turnarea oţelului prin procedeul continuu şi în lingouri la uzinele siderurgice. Pregătirea gropii de turnare, turnarea şi evacuarea oţelului la Uzinele Oţelu Roşu din oraşul Oţelu Roşu şi Industria sârmei din oraşul Câmpia Turzii.
24. Cazanele recuperatoare de la otelariile cu convertizoare.
25. Activitatea din turnatoriile de fonta, oţel sau neferoase cu producţie industrială continua, în care se execută şi operaţiile de dezbatere sau de curăţare a pieselor în hală de turnare. Turnătoria Uzinei "Independenta" Sibiu unde se execută şi turnarea tuburilor din fonta la groapă de turnare. Turnătoria nr. 1 de la I.U.G. "Progresul" Brăila. Turnătoria de neferoase de la "METROM" Braşov şi "LAROMET" Bucureşti.
26. Metalizarea cu nichel-carbonil.
27. Încărcarea şi descărcarea cuptoarelor adânci (macarale Tiegler), precum şi macaralele de la scoaterea oţelului din cuptoarele cu propulsie. Încălzirea taglelor în cuptorul cu vatra înclinată la laminorul de 6 toli, precum şi încălzirea bandajelor şi a discurilor pentru rotile de material rulant, încălzirea oţelului pentru laminare în cuptoarele adânci. Încălzirea, scoaterea şi transportul platinelor şi a pachetelor de tabla, manual, de la cuptoare la caja. Extragerea manuală a oţelului cald pentru laminare din cuptoare sau a taglelor din cuptoarele cu propulsie. Extragerea manuală a lingourilor sau a taglelor din cuptoarele cu propulsie. Transportul manual al taglelor de la cuptor la linia de laminare.
28. Presarea discurilor la Combinatul siderurgic Reşiţa; extruderea şi expandarea ţevilor la Întreprinderea de ţevi "Republica".
29. Atelierul de fabricat furci prin forjare din cadrul Întreprinderii "Laminorul" Brăila.
30. Măcinarea, prăjirea, aglomerarea, sarjarea, precum şi topirea minereurilor sau a concentratelor de plumb. Rafinarea termică a plumbului, inclusiv cupelarea. Elaborarea aliajului plumb-cadmiu. Activitatea de producţie în staţiile pilot cu profil de pirometalurgie neferoasă. Elaborarea aliajelor cu peste 50% plumb. Topirea aliajelor cu peste 50% plumb şi turnarea de piese din aceste aliaje în proces de fabricaţie industrială. Topirea, elaborarea şi rafinarea metalelor neferoase în incinta uzinelor din metalurgia plumbului.
Sudura în plumb.
Obţinerea pe cale industrială a miniului de plumb, a ceruzei şi a litargei, toate operaţiile din cadrul procesului tehnologic, precum şi ambalarea acestora. Vopsirea la dublul fund al navelor.
31. Personalul din secţiile productive, de deservire a acestora de la Combinatul metalurgic de metale neferoase Copşa Mica, precum şi personalul din activitatea de baza a Întreprinderii "Carbosin" Copşa Mica; fabricarea şi ambalarea negrului de fum de la Combinatul petrochimic Piteşti.
32. Fabricarea acumulatoarelor electrice din plumb la Întreprinderea "Acumulatorul" Bucureşti şi la Fabrica de acumulatoare din Întreprinderea de produse electrotehnice Bistriţa, precum şi atelierele speciale de reparaţii capitale ale acumulatoarelor electrice din plumb din unităţile aparţinând Ministerului Transporturilor: moara, malaxoare, pastare, uscare plăci, pregătire plăci, formare plăci, finisare plăci, îndreptare plăci, circular, montaj, asamblare, dezasamblare, plumbuire, magazii cu semifabricate din plumb, magazia de piese din plumb pentru acumulatoare, recuperarea plumbului din deşeuri tehnologice, rafinarea, topirea, alierea, turnarea şi sudura plumbului.
33. Uscarea, prăjirea şi distilarea minereurilor cinabrifere. Distilarea şi purificarea mercurului în proces continuu. Instalaţiile de prelucrare cu mercur a minereurilor auroargintifere. Activitatea de cianurare a minereurilor auroargintifere. Instalaţia de fabricare a acetaldehidei prin procedeul cu catalizator de mercur. Regenerarea catalizatorului la fabricarea acetaldehidei. Fabricarea, condiţionarea şi ambalarea criptodinului. Electroliză clorurii de sodiu prin procedeul cu catod de mercur: operaţia de electroliză propriu-zisă, descompunerea amalgamului şi distilarea mercurului. Incuvarea, decuvarea şi repararea redresoarelor cu mercur, precum şi a regulatoarelor Dik. Fabricarea oxizilor de mercur.
34. Utilizarea permanenta a mercurului în diverse procese industriale. Fabricarea termometrelor cu mercur.
35. Prăjirea şi aglomerarea minereului de cupru, topirea concentratelor cuproase, convertizarea, prerafinarea, precum şi granularea cuprului.
36. Electroliză cuprului şi fabricarea industrială a pulberilor de cupru.
37. Activitatea de la instalaţiile pentru producerea lingourilor de zirconiu şi titan.
38. Metalurgia zincului: activitatea la cuptoarele Waltz, activitatea la peletizoare, distilarea zincului în retorte, fabricarea zincului pe cale pirometalurgica. Activitatea la cuptoarele pentru producerea trioxidului de stibiu şi a bioxidului de staniu.
39. Electroliză aluminiului, inclusiv captarea gazelor.
40. Fabricarea şi ambalarea în industrie a acidului cianhidric şi a compuşilor cianici (acetoncianhidrina, clorura de cianuril, cianură de sodiu, atrazin, prometrinigran). Instalaţia de fabricare a nitrilului acrilic. Fabricarea şi ambalarea fosgenului. Fabricarea metacrilatului şi a polimetacrilatului de metil. Polimerizarea nitrilului acrilic şi recuperarea sa.
41. Fabricarea acidului sulfuric din gazele rezultate din procesele metalurgiei neferoase (aglomerare, prăjire, topire, convertizare).
42. Fabricarea şi ambalarea industrială a cromatilor, bicromatilor, anhidridei cromice, precum şi a pigmenţilor din crom şi plumb.
43. Fabricarea substanţelor chimice folosite ca auxiliari în industria textila, a pielăriei şi a cauciucului.
44. Prăjirea, măcinarea, aglomerarea, topirea minereurilor, a zgurilor şi materialelor refolosibile neferoase, prerafinarea, rafinarea, convertizarea şi turnarea metalelor neferoase.
45. Fabricarea şi condiţionarea produselor organofosforice pe cale industrială.
46. Steamparea minereurilor la Întreprinderea miniera Bârza.
47. Silozurile de minereuri la Întreprinderea miniera Moldova Nouă.
48. Activitatea de afinare a aurului şi a argintului la Întreprinderea metalurgica de metale neferoase Baia Mare.
49. Secţiile de sfarimare şi prăjire magnetizanta a minereurilor la Întreprinderea de preparare Teliuc.
50. Gazarea în spaţii închise (mori, magazii, nave, silozuri) cu acid cianhidric, sulfura de carbon, bromură de metil, bromură de etil, cloropicrină şi hidrogen fosforat.
51. Filatura de cord, celofibră şi celofan.
52. Fabricarea xantatului de sodiu.
53. Clorurarea argilei la fabricarea clorurii de aluminiu, precum şi ambalarea clorurii de aluminiu.
54. Instalaţiile de sudura, tăiere şi metalizare prin pulverizare cu jet de plasmă.
55. Activitatea din leprozerii (toate categoriile de personal).
56. Activitatea personalului sanitar mediu de pe platformele de foraj marin.
57. Personalul sanitar care lucrează în subteran în activităţile prevăzute în grupa I de munca.
58. Lucrări permanente sub apa la suprapresiune (scafandrii şi chesonierii).
59. Manipularea mărfurilor explozive, toxice şi pulverulente, a produselor chimice şi petrochimice, a cărbunilor şi a minereurilor (docheri, docheri-mecanizatori, conducători de utilaje portuare).
60. Curăţarea tancurilor petroliere, a recipientelor şi instalaţiilor tehnologice, a suprafeţelor de depozitare din interiorul navelor şi silozurilor (docheri şi docheri-mecanizatori).
61. Fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice, în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor.
62. Fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii (locurile de munca unde se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristica de sensibilitate mare, precum şi locurile de munca unde se execută operaţii cu explozivi aromatici la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia). Asamblarea şi dezasamblarea focoaselor, şuruburilor portamorsa şi detonatoarelor (în cazul în care elementele componente sunt încărcate). Asanarea terenurilor şi a apelor de muniţii, produse pirotehnice, materiale explozive şi mine. Operaţii de distrugere a muniţiilor încărcate şi a elementelor de muniţii încărcate, a pulberilor, a explozivilor şi a materialelor pirotehnice. Delaborarea muniţiilor şi a elementelor pirotehnice încărcate cu substanţe explozive sau incendiare.
63. Fabricarea electrozilor siderurgici, de sudura, a electrozilor pentru arc voltaic, a anozilor şi catozilor precopti pentru electroliză aluminiului, a electrozilor pentru crăituire cu arc voltaic şi a electrozilor pentru elemente galvanice, următoarele operaţii: degazeificarea cocsului şi a antracitului, prepararea materiei prime (concasarea, sortarea, topirea smoalei şi a gudronului, malaxarea amestecului de materii prime pentru fabricarea pastei de electrozi, presarea şi valtuirea produselor cărbunoase), calcinarea, grafitarea, prelucrarea electrozilor, impregnarea, parafinarea, sortarea şi ambalarea electrozilor, cuprarea electrozilor de cărbune, dozarea, descărcarea cuptoarelor de coacere.
64. Fabricarea pulberii de aluminiu.
65. Striparea lingourilor şi curăţarea cu flacăra a lingourilor, bramelor şi taglelor, precum şi curăţarea cu ciocane pneumatice a lingourilor şi laminatelor.
66. Fabricarea feroaliajelor şi a siliciului metalic (concasare, sortare, uscare, depozitare, încărcare minereuri de siliciu, mangan, wolfram, vanadiu, nichel şi cobalt, elaborarea în cuptoare electrice, pregătirea, turnarea, epurarea gazelor, dezbaterea şi expediţia feroaliajelor).
67. Secţia flux de sudura (concasare, uscare, cernere, dozare, cuptoare electrice, poduri rulante şi finisare flux).
68. Combinatul de îngrăşăminte Turnu Măgurele (operaţiile tehnologice de la valorificarea cenuşilor de pirita).
69. Fabricarea etilmercaptanului, metilmercaptanului şi a dimetilsulfurii.
70. Fabricarea pentasulfurii de fosfor, rafinarea fosforului, ambalarea şi depozitarea acestora.
71. Fabricarea oxiclorurii cuprice.
72. Fabricarea şi utilizarea sulfurii de carbon, precum şi fabricarea viscozei: xantogenare, dizolvare, maturatie, filatura de mătase artificială, spălătoria şi uscătoria de bobine, baia de acid sulfuric, staţia de epurare a apelor industriale reziduale.
73. Personalul de pe platformele de foraj marin, precum şi personalul de pe platformele marine pentru extracţie şi personalul care execută pe mare lucrări speciale necesare extracţiei ţiţeiului, gazelor şi transportului acestora.
74. Personalul operativ de dirijare şi control al traficului aerian civil de la Aeroportul Otopeni şi centrele de dirijare de gradul I.
75. Personalul civil din Ministerul Apărării Naţionale care lucrează la locurile de munca sau la activităţile încadrate în grupa I sau II de munca, conform Decretului nr. 247/1977, beneficiază de grupa de munca aprobată pentru cadrele militare.


ANEXA 2

GRUPA II DE MUNCA
Lista locurilor de munca, activităţilor şi categoriilor profesionale stabilite conform art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990

1. Tăierea din roci cu conţinut de bioxid de siliciu liber a placajelor sau a masivelor, precum şi forarea sau săparea acestor roci. Ferastruirea mecanica a rocilor, la gatere cu nisip sau cu scule diamantate.
2. Perforarea rocilor cu perforatorul pneumatic sau electric şi ranguirea în cariere (exploatări la zi). Activitatea desfăşurată de către artificierii de suprafaţa.
Cioplirea, sculptarea, precum şi slefuirea rocilor în cazul când aceasta activitate se desfăşoară continuu (neocazional).
3. Maşina de extracţie acţionată cu abur de la puţul principal nr. 1 al Exploatării miniere Anina.
4. Concasarea, măcinarea şi sortarea bauxitei, a minereurilor de fier şi a carburii de siliciu. Preconcasarea, concasarea, măcinarea, uscarea, cernerea şi dozarea la fabricarea cimentului, a produselor din porţelan şi faianţă, precum şi a produselor refractare. Lesierea aluminei.
5. Fabricarea de produse şi materiale refractare: amestecarea şi umezirea materiilor prime, uscarea produselor refractare în vederea calcinarii, încărcarea, arderea şi descărcarea la cuptoarele camera şi circulare. Produse din ceramica brută şi fină: turnarea, retusarea, încărcarea, uscarea, arderea şi descărcarea cuptoarelor camera şi circulare, aşezarea, arderea şi scoaterea cărămizilor, ţiglelor şi cahlelor de teracotă la cuptoarele cu foc continuu, desprafuirea articolelor din ceramica brută şi fină după ardere în cuptoare, curăţarea vetrei cuptoarelor şi scoaterea cenuşii. Produse din şamotă, din alte materiale refractare şi ceramica, uscate sau după ardere (prelucrarea prin polizare, strunjire, cioplire, găurire). Strunjirea dopurilor şi orificiilor de la caldarile de turnare. Deşeuri refractare sau din ceramica (concasare, măcinare şi sfarimare).
Măcinarea, arderea şi sortarea samotei refractare.
Zidirea cu cărămida refractara a cuptoarelor, utilajelor şi podurilor de turnare, precum şi a altor instalaţii industriale asemănătoare.
Confecţionarea manuală a blocurilor şi oalelor refractare pentru cuptoarele de topit sticla; confecţionarea creuzetelor destinate metalurgiei zincului.
6. Fabricarea cărămizilor din silica: atelierul de reparaţii şi confecţionat modele, depozitul de materiale, laboratorul central, atelierul de metrologie.
7. Fabricarea cărămizilor silicocalcare (toate operaţiunile aferente procesului tehnologic). Fabricarea bazaltului artificial.
8. Granulatoare, calcinatoare, concentratoare, cuptoare, răcitoare, gratar şi federine la cuptoarele de clincher (transportoare). Ciment, filer, var măcinat şi agrocalcar: manipulare în spaţii închise. Rampa de însăcuire a cimentului în fabricile de ciment. Torcretare. Prafuitorul de granule la fabricarea granulitului. Alimentarea cuptoarelor de var cu amestec de var şi cocs. Tragerea manuală a varului şi a dolomitei din cuptoare verticale. Descărcarea cuptoarelor inelare de var şi dolomită.
9. Fabricarea electrocorindonului: dozarea materiilor prime şi recirculante; descărcarea cuptoarelor electrice, repararea vetrelor cuptorului şi pregătirea acestora pentru o nouă sarja, precum şi spargerea cu soneta şi sortarea grosieră a blocului de electrocorindon şi concasarea zgurii recirculante; concasarea grosieră şi medie, măcinarea, calcinarea, deferizarea, cernerea şi ambalarea electrocorindonului.
10. Fabricarea pietrelor de polizor şi a abrazivilor pe suport: prepararea liantului ceramic sau organic (uscare, măcinare, cernere, malaxare) la atelierele tunel şi Mendheim; incarcarea-descarcarea uscatorului şi cuptorului tunel; finisarea corpurilor abrazive.
11. Prepararea materiilor prime, a materialelor, a amestecului pentru sticla şi geamuri în turnuri de amestec şi complexe de amestec, în situaţia când aceasta operaţie se execută fie manual, fie semimecanizat.
12. Prepararea fritei, a emailurilor sau a glazurii din materii prime cu conţinut de bioxid de siliciu liber, plumb sau silicat de zirconiu; prafuirea (pudrarea) cu pulbere de email a obiectelor din fonta aflate în stare incandescenţă, precum şi arderea acestor obiecte, în continuare, în cuptoare.
Glazurarea produselor.
13. Emailarea manuală sau prin pulverizare directa cu pistolul şi arderea în cuptoare a obiectelor emailate.
14. Talc: concasare, uscare, măcinare, însăcuire.
15. Sortarea, spaltarea, măcinarea şi cernerea micei, tăierea şi lipirea plăcilor de mica, precum şi slefuirea produselor electroizolante pe baza de mica, turnarea micanitelor în instalaţii turn.
16. Confecţionarea garniturilor de etanşare din plăci de azbest, a rondelelor pentru valturile maşinilor de tras şi laminat geam, precum şi strunjirea acestor valţuri.
17. Azbociment: malaxare, holendru, cernere, dozare la site, debitarea şi gaurirea plăcilor, strunjirea mufelor şi a tuburilor din azbociment, măcinarea şi malaxarea deşeurilor din azbociment, confecţionarea şi prelucrarea tuburilor şi plăcilor din azbociment.
18. Activitatea de manipulare în vrac a cerealelor şi cimentului în silozuri şi în interiorul navelor.
19. Activitatea de exploatare portuară (docheri, precum şi incarcatori-descarcatori din cadrul Întreprinderii "Chimpex" Constanta; docheri-mecanizatori, conducători de utilaje portuare, masinisti, macaragii; muncitori şi maiştri de la exploatarea, întreţinerea şi repararea utilajelor tehnologice, macaralelor turn şi podurilor descărcătoare pentru transportul produselor chimice, metalurgice, cărbunelui, cerealelor şi cimentului; primitori-predatori produse fluide, chimice şi petrochimice, la rampele şi danele din port) - cu excepţia activităţilor prevăzute la grupa I.
20. Sortarea, prepararea şi aglomerarea minereurilor: concasare, măcinare, ciuruire, dozarea şarjei de aglomerat, primirea materialelor şi materiei prime la silozuri. Prăjirea minereurilor de fier şi de mangan. Activitatea tehnologică la Uzina de preparatie Teliuc (în afara activităţii prevăzute la grupa I).
Turnarea fontei pe banda şi în tipare la furnale.
21. Hală de materiale de adaos pentru elaborarea oţelului.
22. Activitatea în turnatoriile de fonta, oţel sau metale neferoase, cu producţie industrială continua ale căror operaţii de dezbatere sau curăţare a pieselor turnate se execută în ateliere complet separate, amplasate în afara halei turnătoriei, precum şi la melanjoarele de fonta din oţelării. Topirea, fabricarea şi concentrarea metalelor neferoase, fabricarea litoponului şi a oxidului de zinc.
Evacuarea zgurii şi a molozului din halele de turnare.
23. Prepararea nisipurilor şi a amestecurilor de formare şi miezuire.
Confecţionarea cojilor de bachelita şi a modelelor uşor fuzibile.
Curăţarea cu polizorul a pieselor turnate, în ateliere separate, amplasate în afara halei curatatoriei.
Sablaj umed.
Polizarea, slefuirea şi lustruirea pieselor din metale feroase şi neferoase.
24. Trefilarea sârmelor şi tragerea barelor şi ţevilor.
25. Normalizare bandaje şi discuri la Combinatul siderurgic Reşiţa.
26. Linia de tăiere COMEC de la laminorul de benzi la cald.
27. Activitatea industrială continua de forjare manuală şi mecanica, de matriţare şi ambutisare la cald a pieselor în hale sau ateliere dotate cu prese şi ciocane mecanice; trasul bandajelor pe rotile de material rulant; activitatea de confecţionare a tubulaturii navale prin îndoirea ţevilor la cald; apretarea la cald a materialului mărunt de cale ferată; activitatea de confecţionare a cazanelor şi a instalaţiilor de cupru.
28. Atelierele de forjat şi danturat pile la Întreprinderea de mecanica fină Bucureşti.
29. Presatorii la strung "Drukbank".
30. Executarea sudurilor în interior la: nave, cazane, conducte, cilindri de locomotive, stâlpi metalici închişi, rezervoare, bazine şi alte instalaţii asemănătoare.
Craituirea electro-pneumatica (arc-aer).
Remedierea prin sudura a pieselor turnate din fonta (operaţie executată pe piese încălzite în prealabil în vederea sudării).
Operaţiunile de sudura continua în mediu protector de bioxid de carbon şi argon.
Sudarea sapelor de foraj, în boxe, la Întreprinderea "1 Mai" Ploieşti.
31. Operaţiuni de tratament termic efectuate în plumb topit. Recoacerea în cuptoare în care se utilizează pentru protecţia suprafeţei pieselor mediu reducator de oxid de carbon.
Tratarea termo-chimica a oţelului.
32. Decaparea cu acizi în băi cu suprafaţa totală de peste 20 mp sau în cazul în care suprafaţa produselor decapate însumează peste 40 mp/ora. Ameliorarea suprafeţei metalelor pe cale chimica (brunare, fosfatare, patentare, oxidare, patinare cu sulfura), în cazul în care activitatea se desfăşoară în ateliere special amenajate în acest scop şi dacă se prelucrează piese cu o suprafaţă totală de cel puţin 5 mp/ora.
Acoperiri metalice în metal topit, în cazul în care suprafaţa totală a pieselor care suferă aceasta operaţie depăşeşte 20 mp/ora. Acoperiri metalice prin pulverizare la cald.
Acoperiri metalice pe cale galvanica (galvanostegie şi galvanoplastie) executate în instalaţii care utilizează o sursă de curent de cel puţin 300 A.
33. Nituirea, craituirea, stemuirea cu ciocan pneumatic sau electric (operaţiuni cu caracter continuu).
Vibrarea betonului (numai operatorul care utilizează permanent aparatul manual de vibrare). Fabricarea traverselor de cale ferată din beton precomprimat.
34. Fasonarea, îndreptarea sau bombarea manuală cu ciocane, la rece, a tablei de peste 5 mm grosime (activitate continua). Curăţarea prin ciocanire în interior a cazanelor de abur şi a cazanelor de locomotiva cu abur.
Confecţionarea prin bataie la rece, la maşini automate, a următoarelor produse: cuie, agrafe, caiele, ştifturi, sârma ghimpată, splinturi, ţinte, şuruburi, nituri, piuliţe, lanţuri, nipluri, blindaje pentru aparataj electronic, precum şi operaţiile de refulat capul, la spite pentru roti şi danturarea pilelor; nituirea lanţului Gall. Fabricarea bilelor de rulmenţi la rece (presare şi pilire); cablarea, litarea, spiralarea, toronarea sârmelor şi stabilizarea toroanelor pentru beton precomprimat.
35. Activitatea personalului de exploatare a suflantelor, turbosuflantelor, turbocompresoarelor, turbinelor cu abur, turbinelor cu gaze şi exhaustoarelor instalate în hale industriale.
36. Probe de rodaj şi control de recepţie în tancodrom, precum şi bancurile de proba şi rodaj al motoarelor de aeronave şi al motoarelor cu ardere internă de peste 2000 CP sau în cazul când se probează sau se rodeaza concomitent, motoare a căror putere totală însumată depăşeşte 2000 CP (activitate continua).
37. Fabricarea acumulatoarelor electrice din plumb la Întreprinderea "Acumulatorul" Bucureşti şi la Fabrica de acumulatoare de la Întreprinderea de produse electrotehnice Bistriţa: încărcarea bateriilor şi a elementelor, atelierele de SDV, prototipuri şi mecanica de producţie, atelierele de întreţinere electrica şi mecanica, atelierele de galvanizare, de separatori, de mase plastice, metrologie, protecţie dielectrica şi lesiere; laboratoare şi spălătoria de echipament de protecţie, staţia de preparare a electrolitului, staţia de redresoare, centrala termică, magazia de materii prime şi materiale.
Repararea acumulatoarelor electrice din plumb.
38. Fabricarea aliajelor neferoase cu plumb sub 50% (activitatea industrială de elaborare şi de turnare). Acoperiri metalice cu plumb şi aliaje de plumb prin pulverizare la cald. Turnarea plumbului în orificiul pietrelor de polizor (activitate continua). Turnarea alicelor de plumb (activitatea continua). Joncţionarea şi repararea cablurilor electrice şi telefonice îmbrăcate în manta de plumb (operaţie executată în spaţiu închis).
Prelucrarea plumbului sau a aliajelor cu peste 50% plumb (activitate industrială).
Imbracarea (decojirea) cablurilor, furtunurilor, precum şi a tuburilor în manta de plumb.
Acoperiri cu plumb pe cale galvanica, precum şi prepararea şi corectarea electrolitului. Electroliză plumbului.
Prepararea industrială a săpunurilor de plumb şi a stabilizatorilor pe baza de plumb, care se utilizează în industria de prelucrare a maselor plastice şi operaţiile de prelucrare a maselor plastice cu stabilizatori de plumb.
Danturarea pilelor pe pat de plumb.
Încercarea şi capsularea în baie de plumb topit sau cu aliaje topite din plumb a cablurilor de forţa sau telefonice.
39. Uzinele de producere a plumbului: atelierele de întreţinere şi reparaţii, laboratoarele, spălătoriile de echipament de protecţie şi activitatea de manipulare.
40. Fabricarea industrială a grundurilor (chiturilor), a vopselelor pe baza de miniu de plumb, litargă sau ceruza (pregătirea materiilor prime, malaxarea), fabricarea emailurilor transparente pe baza de plumb. Aplicarea cu pensula sau cu spaclul a grundurilor (chiturilor) şi a vopselelor pe baza de miniu de plumb, litargă sau ceruza şi a emailurilor transparente pe baza de plumb (operaţie cu caracter permanent).
Curăţirea cu lampă de benzina, raschetarea, curăţarea cu peria de sârma, cu dispozitive centrifugale, ciocane pneumatice şi manuale, a vopselelor cu miniu de plumb aplicate pe construcţii navale, construcţii metalice, rezervoare, cazane, material rulant, stâlpi şi piloni pentru susţinerea reţelei electrice sau a antenelor de emisie pentru radio şi televiziune, poduri metalice (operaţii continue).
Platforma de pregătire a materialelor şi încărcarea cuptorului pentru fabricarea ţevilor din sticla cu plumb.
41. Combinatul metalurgic de metale neferoase Copşa Mica: restul personalului care nu este cuprins în grupa I de munca. În cazul în care acest personal lucrează cel puţin 50% din timp în locurile de munca prevăzute în grupa I de munca va beneficia de aceasta grupa proporţional cu timpul efectiv lucrat.
42. Extracţia cadmiului ca metal însoţitor în metalurgia extractivă a zincului, cuprului şi plumbului. Valorificarea bismutului, stibiului, cadmiului şi seleniului din subprodusele metalurgiei neferoase. Seleniu: extragere, preparare, purificare.
43. Fabricarea catalizatorilor pentru industria chimica şi petrolieră; fabricarea pigmenţilor anorganici; fabricarea ultramarinului.
44. Reducerea bicromatului în tabacarii.
Cromaj dur şi cromaj decorativ executat în instalaţii amplasate în întreprinderi industriale.
45. Fabricarea elementelor galvanice: prepararea şi presarea depolarizantului. Legarea în păpuşi a depolarizantului şi asamblarea, la Întreprinderea "Electrobanat" Timişoara.
46. Fabricarea diferitelor produse din carburi metalice prin sinterizare şi fabricarea feritelor (operaţiile de preparare a amestecului, presare, sinterizare, prelucrarea finală).
47. Întreţinerea, montarea şi exploatarea redresorilor cu mercur. Pregătirea saramurii pentru electroliză clorurii de sodiu prin procedeul cu catod de mercur. Confecţionarea elementelor luminoase ale lămpilor electrice cu descărcări în gaze, a literelor utilizate la compunerea firmelor luminoase (vidarea, pomparea, formarea), precum şi a arzătoarelor cu cuarţ - prin lămpi electrice cu descărcări în gaze înţelegându-se lămpi fluorescente tubulare, lămpi fluorescente cu vapori de mercur la presiune (format balon), lămpi cu neon şi lămpi pentru heliograf.
48. Distilarea şi dezasfaltarea gudroanelor petroliere. Rafinatii cu acid sulfuric în industria de prelucrare a ţiţeiului. Extracţia cu bioxid de sulf în industria de prelucrare a ţiţeiului. Uscarea, calcinarea cocsului de petrol, sortarea, măcinarea şi manipularea acestuia. Fabricarea, recuperarea şi distilarea acizilor naftenici şi crezilici, precum şi fabricarea naftenatilor metalici. Activitatea permanenta de revizuire a instalaţiilor din rafinăriile de produse petroliere şi a instalaţiilor de prelucrare a cocsului de petrol, precum şi curăţarea în interior a cisternelor, rezervoarelor, tancurilor şi instalaţiilor utilizate la depozitarea, transportul şi prelucrarea produselor petroliere.
49. Etilarea benzinei şi verificarea cifrei octanice la benzina etilata în rafinării şi baze petroliere şi controlul de calitate.
50. Distilarea lemnului: activitatea la cuptoarele de distilare, manipularea mangalului, fabricarea şi ambalarea acidului pirolignos, a acidului acetic, a acetonei, fabricarea creolinei, crezolului şi fozocrezolului, manipularea şi evacuarea smoalei din bazine la secţia de la Vasiova. Formarea şi arderea bocselor la fabricarea mangalului. Creuzotarea stâlpilor din lemn, a diblurilor din lemn pentru traverse din beton şi a traverselor din lemn.
51. Fabricarea cărbunelui activ. Măcinarea, brichetarea, calcinarea, activarea şi manipularea mangalului.
52. Curăţarea ţevilor de fum, a canalelor de fum şi a cenusarelor de la locomotivele cu abur (activitate continua). Curăţarea coşurilor industriale şi a canalelor de fum (activitate continua). Gudronarea tuburilor din fonta şi a accesoriilor acestora, gudronarea fringhiilor, odgoanelor, garniturilor din cânepă. Fabricarea blocurilor din dolomită pentru cuptoarele electrice, prin metoda steamparii cu lianţi de bitum sau de gudron. Fabricarea plăcilor izolatoare din granule de plută şi lianţi bituminoşi, a vatei minerale şi a produselor din vata minerală. Cocserie: pregătirea materialelor de sarja, brichetarea cocsului, curăţarea canalelor şi a decantoarelor.
53. Fabricarea periilor colectoare pentru maşini electrice: prepararea materiei prime, presarea, coacerea, finisarea şi prelucrarea.
54. Întreprinderea "Carbosin" Copşa Mica: restul personalului necuprins în grupa I.
Fluidizarea lignitului. Instalaţii de preparare a cărbunelui.
55. Muncitorii de la fabricarea bioxidului de mangan de la Întreprinderea metalurgica de metale neferoase Baia Mare.
56. Instalaţii de preparare a minereurilor neferoase, (mase vibratorii, preparare reactivi, celule flotatie, filtrare concentrate miniere).
57. Instalaţii de prelucrare a nisipului bituminos, precum şi de fabricare a bitumului.
Prepararea mixturii asfaltice, staţiile de preparare a asfaltului (depozit de materii prime, dozarea materiei prime, topirea bitumului şi evacuarea asfaltului).
Topirea şi turnarea bitumului, a smoalei şi a soluţiei de izolare cu bitum (operaţii efectuate în spaţii închise, precum şi executarea de izolaţii cu bitum şi soluţii de bitum în spaţii închise şi bazine descoperite).
Bituminarea prin pulverizare, bituminarea prin imersie, pensulare şi turnare. Smolirea (calafatuirea) vaselor navigabile. Fabricarea cartonului asfaltat şi a pinzei asfaltice, a impisliturilor şi ţesăturilor din fibre de sticla bituminata.
Fabricarea brichetelor din cărbune, inclusiv manipularea şi însilozarea, precum şi deshidratarea cărbunilor.
58. Instalaţii de fabricare pentru: benzen, toluen, xilen, divinilbenzen, izopropilbenzen, butadienă, monoclorbenzen, diclorbenzen, triclorbenzen, toluen clorurat, hexaclorciclohexan, detoxan, tetraclorură de carbon, tricloretilena şi tetracloretan, polimerizarea butadienei cu alfametilstiren, obţinerea fenolului şi a acetonei din izopropilbenzen, epiclorhidrină, clorura de etil - fabricare. Degresarea chimica cu solvenţi organici sau cu soluţii alcaline. Extractii cu benzen, toluen, xilen. Fabricarea paradiclorbenzenului şi a nitroxanului.
59. Fabricarea şi ambalarea clorului lichid, precum şi a următoarelor produse: bioxid de clor, clorura de var, hipoclorit, acid clorhidric, acid clorsulfonic, acid monocloracetic, acid diclorfenoxiacetic, aldotox, dibutox: fabricare, condiţionare, ambalare. Fabricarea, condiţionarea şi ambalarea insecticidelor şi erbicidelor clorurate. Paragel şi aditivi polifunctionali pentru uleiuri minerale: fabricare (toate operaţiile aferente procesului tehnologic). Cloroform şi cloropicrină: fabricare (toate operaţiile aferente procesului tehnologic), infiolare şi îmbuteliere. Sevin, butilat, cicloat, molinat, mecloran - fabricare, condiţionare, ambalare; triclorsilan - fabricare.
60. Prepararea, ambalarea şi utilizarea adezivilor din răşini sintetice sau cauciuc şi solvenţi aromatici sau clorurati. Confecţionarea articolelor din cauciuc prin înmuiere în soluţie de cauciuc preparată cu solvenţi aromatici sau clorurati. Impregnarea şi gumarea cu soluţie din cauciuc preparată cu solvenţi aromatici sau clorurati. Fabricarea cernelurilor poligrafice, a pastei de carbon, a pastei indigo, inclusiv impregnarea.
61. Impregnarea firelor de sticla cu amestecuri de răşini poliesterice pentru confecţionarea conductelor prin infasurare, a fundurilor de recipiente industriale şi a altor produse.
62. Instalaţia de fabricare a acidului azotic. Prepararea acizilor sulfonitrici, denitrarea şi concentrarea acidului sulfuric. Instalaţia de fabricaţie a nitro şi amino derivatilor, inclusiv a hidrazinei, precum şi separarea de izomeri şi manipularea şi prelucrarea nitro şi amino derivatilor. Antioxidanţi PBN: fabricare (toate operaţiile aferente procesului tehnologic). Ortofenilen diamina - fabricare, ambalare. Metoben - fabricare, condiţionare, ambalare. Instalaţiile de fabricare a sulfamidei şi a sulfatiazolului. Operaţiile de sinteza fină la Fabrica "Terapia" Cluj. Instalaţiile de fabricare a intermediarilor pentru coloranţi organici, a coloranţilor organici şi a pigmenţilor organici. Uscarea, condiţionarea, finisarea şi ambalarea coloranţilor şi a pigmenţilor organici. Activitatea la haldă de slam de la Întreprinderea "Colorom" Codlea, activitatea permanenta la prepararea pastelor, soluţiilor chimice şi a amestecurilor de coloranţi pentru vopsit şi imprimat textile şi tricotaje.
63. Captan: fabricare şi ambalare.
64. Obţinerea gazului de gazogen. Fabricarea formaldehidei şi a paraformaldehidei. Instalaţiile de fabricare a acidului formic, a formiatului de sodiu şi a acidului oxalic. Instalaţia de fabricare a produsului ampora.
65. Fabricarea fenolului şi a difenolului (rezorcinei) prin procedeul cu fuziune alcalina. Fabricarea furfurolului.
66. Fabricarea de tiuran, ziran, dazomet, inclusiv măcinare, omogenizare şi ambalare.
67. Fabricarea medicamentelor de sinteza organice şi anorganice: operaţiile de biosinteza, carboxilari, clorosulfonari, condensari de substanţe organice, diazotari, nitrari, nitrozari, amidari, acetilari, sulfonari, sulfoclorurari şi reduceri. Sinteza substanţelor odorante.
68. Fabricarea şi condiţionarea răşinilor sintetice: epoxidice, fenolformaldehidice, ureoformaldehidice, melaminoformaldehidice, nitrocelulozice, precum şi schimbatorii de ioni. Fabricarea lacurilor, vopselelor, emailurilor sau grundurilor pe baza de nitroceluloză şi răşini sintetice, precum şi utilizarea acestora la vopsirea prin sprituire. Impregnarea bobinelor sau a maşinilor electrice, presarea conurilor cu poliesteri sau cu răşini sintetice. Impregnarea hârtiei, a celofanului şi a pinzei, a tocaturii de cârpe, a ţesăturilor şi impisliturilor din fibre de sticla şi din mătase, cu lacuri preparate cu răşini sau solvenţi toxici (lacuri epoxidice, fenolformaldehidice, gliptalice, melaminoformaldehidice, nitrocelulozice, ureoformaldehidice) şi polimerizarea răşinilor respective; emailarea conductorilor electrici cu lacuri şi răşini sintetice în instalaţii neermetizate. Fabricarea tanantilor sintetici.
69. Anhidrida ftalică şi ftalati: fabricare.
70. Fabricarea acidului sulfuric; fabricarea bioxidului de sulf prin arderea piritei în cuptoarele de la unităţile producătoare de celuloză. Lichefierea şi îmbutelierea bioxidului de sulf; bioxid de sulf: fabricare prin procedeul de ardere a sulfului. Decuprarea cenuşii de pirita; decuprarea prin procedeul oxidativ umed a nămolurilor de la fabricarea acidului sulfuric; granularea cementului de cupru. Fabricarea şi ambalarea pirosulfitului. Instalaţia de fabricare a sulfitului de sodiu, sulfatului de cupru, sulfatului de fier, sulfatului de magneziu (fabricare şi ambalare).
71. Fabricarea acidului fosforic, a superfosfatului, a tripolifosfatului, a acidului fluorhidric, precum şi a fluorurilor. Fabricarea fosfurii de zinc. Asamblare anozi şi catozi la electroliză aluminiului, turnare aluminiu.
72. Platforma cuptoarelor pentru topirea deşeurilor de aluminiu, inclusiv sortarea.
73. Utilizarea acidului fluorhidric concentrat la alchilarea izobutanului cu butilene.
74. Curăţarea canalelor de la unităţile de celuloză. Prepararea lesiilor bisulfitice de fierbere a celulozei. Prepararea lesiilor sulfiţi de fierbere a celulozei. Concentrarea, recuperarea şi preincalzirea soluţiilor de fierbere a celulozei. Fierberea celulozei sulfat, sulfit şi sulfit neutru de sodiu. Spălarea celulozei în difuzoare la Întreprinderea de celuloză, hârtie şi cartoane "Reconstrucţia" Piatra-neamţ. Prepararea soluţiilor de clorura de var şi prealbirea şi albirea pastei de cirpa şi celuloză la unităţile de celuloză şi hârtie. Prepararea sulfatului de aluminiu şi a cleiului de colofoniu la unităţile de producere a hârtiei.
75. Utilizarea acetoncianhidrinei şi a cianurii de viniliden. Staţii de cercetare pentru prepararea soluţiilor cu reactivi pentru cianurare.
76. Fabricarea hidroxidului de sodiu prin procedeul de caustificare: concentrare, evaporare, topire şi încărcarea topiturii.
77. Dozarea manuală a antioxidantilor, a acceleratorilor şi a agenţilor de vulcanizare, prepararea soluţiilor şi amestecurilor prime de cauciuc în malaxoare.
78. Dezambalarea şi manipularea negrului de fum. Prepararea şi preincalzirea amestecurilor de cauciuc pe valţuri şi calandre.
79. Protecţia anticorosivă a utilajelor şi a instalaţiilor tehnologice, precum şi executarea izolatiilor şi a pardoselilor anticorosive.
80. Instalaţia de fabricare a etilbenzenului.
81. Policlorură de vinil: fabricarea monomerului, concentrare, purificare, polimerizare. Fabricarea perclorvinilului, precum şi a acetatului şi poliacetatului de vinil. Polietilena, oxid de etilenă, modificatori: fabricare, omogenizare, instalaţii de compundare. Fabricare de alfametilstiren. Fabricarea carbonatului de etilenă.
82. Fabricarea acidului adipic.
83. Fabricarea caprolactamei şi recuperarea produselor secundare.
84. Sulfura de sodiu: fabricare industrială.
85. Produse narcotice, morfina şi derivaţii săi: fabricare, manipulare şi ambalare industrială. Alcaloizi şi glucozizi puri şi semipuri: fabricare. Atropina şi derivaţii săi: fabricare. Extracte şi tincturi de aconit, beladona, opiu, stricnina, veratrina: fabricare.
Plante medicinale (aconit, beladona, chelidonium, colhicum, digitală, papaveris, sarothamnius, scapolia, stramonium veratrium, convalaria, hiosciamus, adonidis, secalae - cornutum), precum şi cantarida: condiţionare, tocare, măcinare, pulverizare, tabletare, ambalare.
86. Gradarea aparatelor de laborator prin acţiunea acidului sulfuric şi fluorhidric; tratarea chimica a sticlei prin corodare şi lustruirea chimica a sticlei cristal cu conţinut de Pb, cu acid fluorhidric.
87. Încărcarea cuptoarelor pentru fabricarea silicatului de sodiu. Alimentarea, reglarea şi conducerea focului la cuptoarele de topit sticla. Prelucrarea topiturii de sticla la maşini automate. Prelucrarea topiturii de sticla la maşini semiautomate sau la prese. Instalaţia Fourcault şi instalaţia de geam laminat continuu şi discontinuu, până la faza de recoacere a geamului laminat, inclusiv. Instalaţia de geam turnat şi placute turnate din sticla. Prelucrarea topiturii din cuarţ la ţeava prin suflare, precum şi prelucrarea la cald a sticlei greu fuzibile şi a cuartului.
88. Fabricarea vatei de sticla, precum şi filarea şi prelucrarea fibrelor de sticla. Prelucrarea tuburilor şi a baghetelor din sticla. Utilizarea vatei de sticla la izolaţii.
89. Preparat mase ceramice (presarea la prese filtru şi la vacuum, omogenizarea, batucirea şi dospirea pastei).
90. Industria poligrafică: topirea de aliaj tipografic; corodare prin procedee chimice; retuş şi montaj pentru tipar plan şi tipar adinc; turnat litere şi material de cules; turnat text după program; stereotipie; imprimare şi lacuire; culegere mecanica; culegere manuală a literelor; zincografie; fotoreproducere; fotoculegere; corectura şi revizie tipografică.
91. Activitatea prestată la locurile de munca cu mediu radioactiv din unităţile nucleare de categoria III şi IV stabilite de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare.
92. Transportul surselor radioactive, pregătirea operaţiilor şi efectuarea carotajelor radioactive la sonde.
Controlul nedistructiv al metalelor cu raze gama şi Roentgen şi depanarea aparaturii aferente.
93. Personalul muncitor din incinta întreprinderilor nuclearoelectrice, altul decât cel care lucrează direct în instalaţii.
94. Activitatea continua de curăţare şi de reparare a utilajelor şi a instalaţiilor tehnologice, precum şi a recipienţilor care se utilizează la fabricarea, prepararea, transportul sau depozitarea produselor chimice (activitate continua).
Activitatea continua de curăţare a instalaţiilor şi sistemelor de pompare şi vehiculare a produselor petroliere.
95. Activitatea desfăşurată în subteran la extracţia sării. Executarea de drenuri cu adincimea de peste 8 m (activitate continua).
96. Personalul sanitar-veterinar şi de îngrijire cu activitate permanenta în centrele de izolare T.B.C. şi leptospiroza enzotica bovină.
Produse hormonale: fabricare pe baza de extracte; medicamente pe baza de extracte opoterapice: fabricare.
97. Spitale cu profil de boli contagioase.
Secţii şi compartimente cu profil de boli contagioase (medici, alt personal superior de specialitate, personal sanitar mediu şi auxiliar).
98. Unităţi T.B.C. (toate categoriile de personal); secţii, compartimente cu paturi T.B.C., cabinete de consultaţii T.B.C. şi laboratoare de analize şi explorări funcţionale, ce deservesc în exclusivitate aceste paturi şi cabinete (medici, alt personal superior de specialitate, personal sanitar mediu şi auxiliar).
99. Unităţi, secţii şi compartimente cu paturi cu bolnavi cronici nerecuperabili (medici, alt personal superior de specialitate, personal sanitar mediu şi auxiliar).
100. Unităţi, secţii şi compartimente de neuropsihiatrie şi de psihiatrie cu paturi (medici, alt personal superior de specialitate, personalul sanitar mediu şi auxiliar).
101. Laboratoare şi compartimente de epidemiologie, microbiologie, toxicologie, serologie, virusologie, parazitologie, medicina legală, anatomie patologică, morgi şi prosecturi.
102. Activitatea prestată în laboratoare de cercetare şi diagnostic, microbiologie, specializate în procesele tehnologice de producţie şi controlul vaccinurilor, antigenelor şi serurilor în care se lucrează cu tulpini virulente sau cu toxigeneza activa sau se manipulează animale de experienţa, culturi şi substraturi celulare, cadavre, deşeuri şi produse patologice infectate cu holera, pesta, febra galbenă, variola rickettsioza, ornitoza, rabie, melaidoza, bruceloza, botulism, tetanos, gangrena gazoasă, leptospiroze, morva, tularemie, toxoplasmoza, histoplasmoza, rujeoplasmoza, lysterioza, yersinioza, enteroviroza, meningoencefalite bacteriene şi virale, pneumocistoza, tuberculoză, lepra, enterobacterioze, hepatite virale, aminoiaza, sifilis, infecţii respiratorii bacteriene şi virale.
103. Personalul care lucrează la tratamente cu nămol sau hidrogen sulfurat.
104. Laboratoare sau compartimente de radiologie (personal sanitar superior, personal sanitar mediu şi personal tehnic).
105. Personalul care lucrează la întreţinerea şi repararea aparaturii de radiologie, fizioterapie şi medicina nucleară.
106. Personalul sanitar care lucrează în subteran în activităţile prevăzute în grupa II de munca.
107. Transportul gunoiului de grajd provenit din grajduri şi laboratoare de preparate biologice infectate cu germeni patogeni, din laboratoare de diagnostic şi control, din locuri sau ferme de izolare pentru animale bolnave; sacrificarea animalelor bolnave.
Ecarisajele industriale (activitatea în sectoarele de jupuire, autopsie, tăbăcărie, sapunarie). Fabricarea făinei din sânge, oase, carne, peste. Fabricarea cleiului din oase şi piele, a gelatinei şi a spodiumului.
108. Manevrarea manuală şi prelucrarea pieilor în stare umedă până la uscarea lor în tabacarii şi argasitorii, manipularea razaturilor carne-var.
Tabacarii şi argasitorii: preparatorii şi dozatorii de materiale, sprituirea şi vopsirea pieilor.
Prepararea pastelor şi lacurilor pentru încălţăminte din cauciuc.
109. Producerea talpii sintetice prin procedeul discontinuu (numai muncitorii de la morile pentru dezmembrat, formarea plăcilor în filtre şi alimentarea preselor cu 10 etaje).
110. Vidanjarea manuală. Curăţarea canalelor subterane (personalul care lucrează în interior). Desprafuirea, sortarea, manipularea, tocarea şi destramarea cirpelor, a maculaturii, a zdrentelor nedezinfectate şi deşeurilor de maculatură în unităţile industriale. Fierberea cirpelor şi a maculaturii în unităţile de celuloză şi de materiale de construcţii.
111. Dispecer energetic naţional (personalul operativ de tura).
112. Operatorii de la conducerea circulaţiei trenurilor la regulatoarele de secţie şi la instalaţiile de bloc, dispecer de linie. Activitatea personalului de tracţiune pe locomotive şi automotoare la drum sau la manevra în staţii tehnice, din cadrul Ministerului Transporturilor şi de pe căile ferate uzinale.
Unităţile în cadrul cărora personalul de la căile ferate uzinale beneficiază de grupa II de munca se stabilesc la propunerea ministerelor, cu acordul Ministerului Transporturilor.
113. Mecanicii de locomotiva care execută pe traseele C.F.R. probele de tracţiune şi viteza ale locomotivelor nou fabricate.
114. Mecanicii care conduc ramele electrice de metrou, mecanicii ajutor şi personalul muncitor care îşi desfăşoară activitatea în tunel numai în timpul nopţii, la revizia, întreţinerea şi reparaţia căii, tunelului şi instalaţiilor.
115. Exploatarea maşinilor grele de cale: Matissa, Plasser şi altele de acelaşi tip pentru burarea, ciuruirea, profilarea, compactarea şi riparea căii ferate.
116. Activitatea de epurare a apelor reziduale industriale sau menajere (alta decât cea prevăzută la grupa I).
117. Exploatarea, întreţinerea şi repararea cazanelor şi instalaţiilor de alimentare ale acestora cu păcura şi cărbune, cât şi ale instalaţiilor din gospodăriile de cărbune ale centralelor termice şi termoelectrice.
118. Sala maşinilor (cazanelor şi motoarelor) de pe nave oceanice maritime şi fluviale.
119. Pescuitul maritim şi oceanic cu nave şi ambarcaţiuni.
120. Forajul sondelor de ţiţei, gaze şi alte substanţe minerale (sondorii şefi, ajutorii sondorilor şefi, podarii şi sondorii, cu excepţia celor de la forajul cu sondeze). Intervenţii la sondele de ţiţei şi gaze (sondorii şefi, ajutorii sondorilor şefi, podarii şi sondorii).
121. Tratarea termică a lemnului în vederea curbării, curbarea pieselor din lemn şi uscarea pieselor curbate.
122. Prepararea pastei chimice pentru chibrituri.
123. Lucrările de manipulare şi stivuire în sălile de congelare şi camerele frigorifice cu temperaturi sub minus 10 grade C.
124. Fabricarea muniţiilor, a elementelor de muniţii şi a produselor pirotehnice (locurile de munca unde se execută operaţii cu explozivi deflagranti şi cu explozivi a căror caracteristica de sensibilitate este mica). Asamblarea şi dezasamblarea muniţiilor în şi din elemente componente încărcate, precum şi a elementelor de muniţii (cu excepţia focoaselor, şuruburilor portamorsa şi a detonatoarelor prevăzute la grupa I).
Fabricarea muniţiilor de manevra, de festivitati şi de lovituri hidraulice. Operaţii de manipulare, depozitare, întreţinere şi reparare a muniţiilor şi elementelor de muniţii, explozivilor, pulberilor şi produselor pirotehnice în depozitele de muniţii şi atelierele organizate în acest scop.
Recepţia prin trageri a armamentului după executarea reparaţiilor capitale, executarea experimentărilor şi recepţiei prin trageri a armamentului, precum şi executarea tragerilor de reglaj în poligoane specializate şi de experienţa.
Reparaţia şi întreţinerea instalaţiilor de catapultare.
Ermetizarile de cabine de avioane cu reacţie.
Explozivi minieri: analiza, încercare, manipulare, cercetări tehnice miniere. Analize fizico-chimice ale explozivilor, pulberilor şi produselor pirotehnice în laboratoare organizate în acest scop. Experimentarea, recepţia şi verificarea explozivilor, pulberilor, muniţiilor şi elementelor de muniţii încărcate, precum şi a produselor pirotehnice.
Analiza combustibililor speciali pentru tehnica militară.
125. Personalul care manipulează şi transportă substanţe explozive.
126. Personalul (telefonist, telefonist supraveghetor, telefonist şef) care deserveşte centralele telefonice cu cel puţin 250 abonaţi, precum şi telefoniştii birourilor de informaţii şi verificare a acestor centrale.
Liniile interioare ocupate de la centralele telefonice de abonat, instituţie, sunt similare cu posturile telefonice de abonaţi din centralele telefonice P.T.T.R. prevăzute la acest punct.
127. Personalul operativ de dirijare şi control al traficului aerian civil de la celelalte aeroporturi şi centre de dirijare (altele decât cele prevăzute la grupa I).
128. Personalul care asigură tratament bolnavilor de SIDA.
129. Activitatea prestată la confecţionarea şi construcţia navelor, inclusiv montarea şi probarea instalaţiilor şi agregatelor.
130. Decorarea sticlei şi ceramicii fine cu coloranţi pe baza de nitrobenzen sau săruri şi oxizi de plumb.
Ordinul nr.50/1990 a fost modificat prin Ordinul nr.125 din 1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionarii, pentru perioada lucrata dupa 1 martie 1990.

Ordinul nr.50/1990 a fost abrogat de Legea nr. 19/2000 la data de 01 aprilie 2001.
=D>
Multumesc din suflet!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Site-ul este extraordinar, am gasit toate legile cautate.
Cu toata consideratia,
Dominica B.

Alte discuții în legătură

Adeverinta incadrare in munca anamariacelik anamariacelik vreau sa depun un dosar de pensionare.La casa de pensii pentru adeverinta tip pentru incadrare in grupa II imi cere sa \"copleteze actul administrativ emis de ... (vezi toată discuția)
Anexa 2 a ordinului nr. 50/1990, completata in anii urmatori corneliamanescu corneliamanescu Sotul meu are scris pe cartea de munca : \"pentru activitatea CTC conform ordin 50 art. 3 care au lucrat in locuri de munca din intreprindere prevazute in ... (vezi toată discuția)
Ordin 50/1990 mihaela_mastacan mihaela_mastacan Buna ziua, Va rog sa imi prezentati continutul art. 160 (3) din Anexa II la Ordinul 50/1990. Multumesc. (vezi toată discuția)