cineva m-a imputernicit sa ii vand terenul, sa-i fac cadastru, etc printr-o procura in care scrie ca este irevocabila si ca acesta a primit suma de bani pt teren. din cate stiu eu procurile oricum se revoca. daca acesta revoca procura eu ce pot sa fac? doar sa-mi recuperez banii?
Menţionarea irevocabilităţii procurii poate fi privită într-un singur sens: anume, că mandantul nu va revoca el însuşi mandatul.
Chiar şi aşa, trebuie să ştiţi că există situaţii, reglementate de lege, în care mandatul încetează de drept: moartea mandantului, punerea lui sub interdicţie, falimentul lui, situaţii aplicabile şi în cazul în care ele survin în persoana mandatarului.
Înţeleg că, în fapt, în contractul pe care îl veţi încheia, veţi avea dubla calitate de mandatar al vînzătorului şi de cumpărător. Dacă e aşa, procura vă va folosi doar dacă cuprinde şi preţul vînzării. O spune legea notarilor publici. Mă întreb de ce nu aţi încheiat un antecontract.
Dacă însă aţi avut în vedere doar o operaţiune speculativă (respectiv aţi achitat mandantului un preţ, urmînd ca dumneavoastră să încasaţi alt preţ, mai mare, şi să păstraţi diferenţa), nici în acest caz nu sunteţi acoperit 100%.
Dacă nu s-a prevăzut preţul în procură, tot ceea ce încasaţi se datorează mandantului. Iar dacă s-a prevăzut, mandatul poate fi revocat, totuşi, de către mandant, chiar dacă a făcut menţiunea irevocabilităţii lui. Este un act unilateral care nu a dat naştere unor drepturi în favoarea dumneavoastră, astfel încît revocarea lui nu vă lezează niciun drept, dumneavoastră putînd cere, eventual, daune interese pentru revocarea intempestivă, dacă această revocare v-a produs daune.
Sigur, suma de bani pe care i-aţi achitat-o va trebui restituită.