Monarhia nu poate sa revina in Romania! Cine au fost monarhii din Romania si ce s-a intamplat in fapt.

Regele Mihai aşteaptă să i se pună tronul în braţe.
Mai are de aşteptat,pentru că ,se pare ca nici acum nu şi-a dat seama de ce monarhia a ieşit definitiv din sufletele românilor.

El şi cu puţinii monarhişti cred că de vină sunt comuniştii care au spălat românii pe creieri.

Fals.

Regele Mihai este vinovat pentru decăderea monarhiei.

Să mă explic.




Nu ştim cât de monarhi au fost Burebista şi Decebal, posibil să fi fost şefi ai unor confederaţii tribale pe vreme de război.

Nu ştim cât de centralizat era statul daco-get, posibil să fi fost vorba de o civilizaţie mai degrabă apropiată de celţi.

Apoi urmează ocupaţia romană, după care aproape un mileniu destul de întunecat al românilor.

Din informaţiile pe care le deţinem românii nu au avut până în secolul al XIV lea o monarhie, mai degrabă a fost vorba de alianţe între mici voievodate şi cnezate.

Tradiţia monarhică de 2000 de ani se reduce la vreo 600 în practică.

Apoi trebuie să vedem cât de monarhice au fost voievodatele medievale româneşti unde s-a aplicat un sistem destul de puţin asemănător cu cel din Occident.

Principiul era ereditar-electiv: adică domnitorul era ales de marii boieri din rândul familiei dinastice (Basarabii în Valahia, Muşatinii în Moldova).

Alegerea se făcea de obicei după o bătălie în care predecesorul era ucis, alături de principalii săi susţinători din rândurile boierilor.

Cei rămaşi în viaţă îl alegeau pe învingător (ce altceva puteau face?!?!).

Iar prima grijă a noului ales era să-şi găsească şi căsăpească principalele rude de sex masculin pentru a se asigura că nu vor veni peste el cu o oaste mai mare.

Cu timpul şi cu înmulţirea căsăpelilor de rude familiile dinastice au cam dispărut. În secolele XIV-XV-XVI filiaţiile sunt destul de clare, însă din secolul al XVII lea pretenţiile dinastice sunt de-a dreptul dubioase, dinastiile erau dispărute. Astfel că în secolul al XVII lea avem voievozi ridicaţi practic din rândurile marilor boieri. Secolul XVIII aduce fanarioţii pe tronurile din Valahia şi Moldova ? greci recrutaţi din rândurile câtorva familii, practic un fel de funcţionari numiţi de Imperiul Otoman în cadrul unui compromis care viza acceptarea unor conducători creştini relativ loiali turcilor. Prima jumătate a secolului al XIX lea aduce nişte domnitori teoretic aleşi de marea boierime, practic impuşi de jocul geopolitic dintre imperiile Ţarist, Habsburgic şi Otoman. Abia din 1866, cu venirea dinastiei de Hohenzollern se poate vorbi despre o monarhie constituţională similară cu cele din Occident. Astfel privită, tradiţia monarhică a românilor este relativ inexistentă?
Monarhul care a practicat arbitrajul-

Carol I a fost mult lăudat pentru arbitrajul practicat pe timpul îndelungatei sale domnii. Este vorba de celebra ?rotativă guvernamentală? ? regele îi aducea succesiv la guvernare pe liberali şi conservatori.

Din păcate nu prea era vorba de democraţie:
Carol I demitea guvernul liberal şi instala guvernul conservator.

Proaspeţii guvernanţi ?organizau? alegerile pentru Parlament şi surpriză!..... le câştigau.
Apoi guvernau cu majoritate absolută în Parlament, până când regele ajungea la concluzia că trebuie schimbaţi.

Prestigiul monarhic stabilit de Carol I a fost consolidat de regele Ferdinand. Nici acest membru al Casei de Hohenzollern nu a cedat. În 1917 România era înfrântă, zdrobită. Însă Ferdinand nu a cedat ? unii contemporani spun că la îndemnul reginei Maria. S-a bătut până în ultima clipă. Nu el personal ? dar a refuzat să cedeze, să îşi accepte înfrângerea. A refuzat să părăsească România înfrântă.

Apoi a venit Carol al II lea, care a cedat un sfert din teritoriul ţării fără să tragă un foc de armă. Trec peste corupţia generalizată a regimului lui Carol al II lea, peste influenţa Elenei Lupescu etc. Carol al II lea putea salva prestigiul Casei de Hohenzollern în România prin declanşarea unui război de apărare a Basarabiei. Ar fi pierdut (sau poate nu!) acest război, România ar fi putut deveni teritoriu ocupat ca şi Polonia până în 1945 ? însă prestigiul Casei de Hohenzollern în ochii românilor ar fi fost intact

. Însă Carol al II lea a preferat să părăsească România într-un tren de zece vagoane plin cu toate averile strânse în 10 ani de domnie.



Nu ştiu cât de democratic era acest sistem.

Al doilea monarh, Ferdinand, a fost o personalitate slabă şi ?rotativa guvernamentală? stabilită de unchiul său a funcţionat de faţadă. De fapt Ferdinand s-a aflat sub influenţa totală a soţiei sale regina Maria, amantului ei prinţul Barbu ªtirbei şi a liberalului Ion I.C. Brătianu. Acesta din urmă manevra din umbră astfel încât să intre şi să iasă la guvernare atunci când dorea el. Moartea prematură a lui Ferdinand şi fuga moştenitorului Carol al II lea cu amanta sa Elena Lupescu au distrus şi acest sistem. Regenţa minorului rege Mihai a fost ineficientă, astfel că a fost acceptat pe tron Carol al II lea. Care a încercat să revigoreze celebra ?rotativă guvernamentală? a lui Carol I ? însă prezenţa Elenei Lupescu şi corupţia promovată, alături de evoluţiile politice interne şi externe au dus la un eşec total. Carol al II lea a eşuat într-o dictatură regală de paradă.

Mihai I ajuns pe tron după fuga tatălui său a avut o şansă să domnească abia după 23 august 1944.

Nu a făcut-o, a preferat să plece în 1947 fără să fi făcut vreun gest serios pentru a evita comunizarea României?


A doua şi ultima şansă de reabilitare a monarhiei în România a avut-o regele Mihai. Regele Mihai ar fi putut declanşa un război de gherilă împotriva sovieticilor şi ar fi fost urmat de marea majoritate a populaţiei. Putea să aleagă între a muri în acest război sau a pleca la un moment dat cu speranţa că va reveni. Putea să aleagă să fie un conducător. A ales să plece, ca şi tatăl său. Între timp a dispărut şi amintirea prestigiului pe care l-a avut Casa de Hohenzollern în România.

Monarhia şi Casa de Hohenzollern au beneficiat de un prestigiu gigantic în ochii românilor vreme de aproape 100 de ani. Acest prestigiu a fost creat de Carol I care ieşea la balcon fără să clipească în faţa bucureştenilor veniţi să-i spargă geamurile palatului.
După care cu un semn al mâinii declanşa şarja jandarmilor călare care împrăştiau mulţimea furioasă. În momentul în care la 1878 ruşii au înconjurat Bucureştiul şi au ameninţat cu dezarmarea armatei române, regele Carol I a răspuns că armata română poate fi înfrântă, dar nu dezarmată. ªi era hotărât să se bată cu ruşii pentru a păstra Bugeacul. Regele Carol I a fost un adevărat conducător care a dus România în două războaie în urma cărora a avut câştiguri teritoriale.

[ link extern ]
[ link extern ]