Care este termenul de depunere al bilantului in cazul in care nu am depus declaratia 100 in decembrie? Stiu ca trebuie sa depun declaratia 101 pana in 25 februarie, tot atunci depun si bilantul?
Termenele pentru depunerea situaţiilor financiare anuale, in anul 2012 pentru anul fiscal 2011, la unităţile teritoriale ale MFP sunt următoarele:
- pentru societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar – adica 29.05.2012.
- pentru celelalte persoane prevăzute la art. 1 din Legea nr. 82/1991, republicată, 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar – adica 30.04.2012.
Subunităţile din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate depun situaţii financiare anuale încheiate la 31 decembrie la unităţile teritoriale ale MFP, în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.
Entităţile care nu au desfăşurat activitate de la constituire până la 31 decembrie, nu întocmesc situaţii financiare anuale şi situaţii financiare anuale simplificate şi vor depune, la unităţile teritoriale ale MFP, o declaraţie pe propria răspundere a persoanei care are obligaţia gestionării entităţii, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.
Baza legala – Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr. 52/2012 privind principalele aspecte legate de intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale si a raportarilor anuale la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, publicat in Monitorul Oficial nr. 46 din 19 ianuarie 2012
Termen bilant
rodia
S-a modificat termenul de depunere a bilantului pt.2009?
Nu este de 150 zile de la incheierea ex.fin.(pt.un SRL).?
Am auzit niste zvonuri cum ca s-ar fi ... (vezi toată discuția)