In luna a 7-a 2011 am primit o amenda in zona Sinaia pentru depasire pe linie continua (nu intru in detalii ca fapta nu a fost comisa) urmata de suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe 30 de zile.
Am contestat amenda in termen, ridicandu-mi permisiul de la Galati (localitatea de domiciliu). Am solicitat judecarea in lipsa, procesul a trecut prin multe amanari si intr-un final am pierdut (am vazut lucrul asta online).
Vazand online pronuntarea am sunat imediat la Galati (lucrez in Bucuresti) sa intreb daca pot pot preda permisul) - lucratorii de la politia Galati mi-au zis ca nu imi pot primi permisul pana nu am sentinta, ce va sosi prin posta la domiciliu.
Am asteptat ca sentinta sa imi fie trimisa prin posta (nu a venit). A venit ieri insa o instiintare de la Politia Prahova prin care sunt notificat ca perioada de suspendare se mareste de la 30 la 60 de zile si incepand cu 19.03 trebuie sa predau permisul la Galati.
Vazand notificarea am facut rost de numarul de telefon al judecatoriei Sinaia intreband situatia dosarului. Mi s-a spus ca decizia a fost direct irevocabila - neputand fi contestata si de aceea nu s-a mai trimis instiintare...(Se poate asta si daca da eu cum aflu oficial? Printul de pe Internet nu e valabil nicaieri)
Eu nu am fost oficial notificat si nu exista o obligativitate legala ca eu sa ma deplasez in alt judet pentru eliberarea certificatului de grefa.
1. Daca reusesc sa ajung la Sinaia sa iau certificatul de grefa prin care sa demonstrez ca de-abia am luat la cunostinta, pot contesta instiintarea politiei Prahova de prelungire a perioadei de suspendare?
2. Din cate mi s-a spus de la politia Galati, nu pot preda permisul fara sentinta, daca as vrea sa predau permisul pentru 60 zile cum fac asta fara sa mai fac un drum la Sinaia?
3. Daca Doamne-fereste eram acuzat pe nedrept de o contraventie in Bihor eu fiind din Constanta cum faceam?! (nu ca Bucuresti-Sinaia-Galati e o ruta simpla)
Aveam impresia eronata ca, in calitate de cetatean roman pot beneficia de justitie indiferent de cati bani am, indiferent daca sunt sau nu posesor de calculator si abonament la Internet etc.
sentintele irevocabile nu se comunica, conform legii. Ca si parte procesuala trebuie sa manifestati diligenta in aflarea rezultatului si in obtinerea unei legalizari a sentintei ptr a fi depusa impreuna cu permisul la Galati in termenul de 15 zile de la pronuntare.
din pacate ptr dvs, in acest moment si in baza prevederilor legale in vigoare nu aveti nici o sansa de a scapa de cele 30 de zile suplimentare.
a fost o greseala din partea dvs ca nu ati manifestat o minima diligenta ptr indeplinirea obligatiilor legale, chiar daca nu a fost una intentionata.
Despre ce obligatii legale vorbiti? Conform carei legi contribuabilul care a contestat ceea ce considera a fi un abuz al politiei si a solicitat judecarea in lipsa trebuie sa se deplaseze la instanta de judecata pentru a obtine sentinta? Pentru toate amanarile (patru la numar) instanta a binevoit sa trimita instiintari...pentru sentinta nu?!
Nu vi se pare absurd ca :
- daca esti amendat la Baia Mare pe dreapta - esti obligat sa contesti in acelasi loc desi poate niciodata in viata ta nu mai treci pe-acolo? (mi se pare o evidenta blocare a accesului la justitie - unul din cele mai fundamentale drepturi intr-un stat, daca este stat de drept)
- o sentinta este direct irevocabila, de necontestat ?
- o sentinta intr-un proces ce se judeca in lipsa nu este comunicata partilor? (in special stiindu-se faptul ca acel contribuabil ce a contestat un proces verbal este departe de locul de judecata. Nu vi se pare ca se ingradeste accesul la aceste informatii excesiv - se pare ca pentru a fi justitiabil in Romania trebuie sa ai timp si bani si asta se face doar intr-un stat de drept probabil.)
- Politia de domiciliu nu accepta retinerea permisului in baza unei listari a rezultatului procesului de pe portalul just.ro si doreste un document "oficial", pe care instanta nu il trimite?
Sa inteleg ca este o stare de normalitate - daca vrei sa beneficiezi de cea mai de baza forma de justitie (contestarea unui act administrativ), din momentul acela trebuie sa renunti la jobul zilnic si sa iti dedici timpul, banii si energia acestui scop nobil.
Daca dumneavoastra in calitate de avocat nu gasiti nimic in neregula si constatati doar ca "nu ati manifestat o minima diligenta ptr indeplinirea obligatiilor legale" si ca "nu aveti nici o sansa", chiar nu avem nicio sansa, daca sunteti in majoritate.
Pe forum nu se discuta ce este absurd sau nu, ci ce este legal sau nu.
In Romania legea se prezuma a fi cunoscuta. Asta inseamna ca, proaste sau nu, dvs. trebuia sa cunoasteti prevederile legale, si anume:
-Codul de procedura civila, de unde aflati ca o hotarare irevocabila nu se comunica partilor si ca citatiile nu se confunda cu hotararile judecatoresti;
-OUG nr. 195/2002, de unde aflati ca hotararile in aceasta materie sunt irevocabile si ca sunteti obligat sa predati permisul in termen de 15 zile de la pronuntarea hotararii judecatoresti.
Stiu ca nimeni nu poate cunoaste toate prevederile legale, insa sunteti utilizator inregistrat din 13 august 2011. Ati fi putut deschide o discutie aici sau ati fi putut urmari alte discutii. Aici s-au discutat pe larg toate aceste aspecte. Daca doriti sa puneti in discutie prevederile unor acte normative care, in opinia dvs., sunt absurde, puteti sa o faceti in forumul Sa schimbam impreuna legea. Aici, in forumul Codul rutier, se discuta chestiuni punctuale.
Ca pe orice forum am presupus ca si aici se pun intrebari de la profani (eu), catre specialisti (dumneavoastra) - daca am fi toti experti nu am mai pune intrebari pe forum...
Inteleg ca desi este un proces ce s-a judecat in lipsa, sentinta nu se comunica si in fapt (desi nu este explicit specificat prin lege) ca parte in proces trebuia sa urmaresc starea procesului pe Internet (deci trebuie sa am Internet) si imediat ca am observat actualizarea sentintei sa merg la Sinaia pentru eliberarea sentintei si abia apoi la Galati pentru predarea permisului.
Eu nu pot invoca la politie faptul ca nu am luat la cunostinta de sentinta?
Nu pot invoca ca in fapt data la care am luat la cunostinta este data la care mi s-a eliberat de catre judecatorie certificatul de grefa sau sentinta ?