Am intentat un proces în contencios administrativ, la tribunalul in raza căruia am domiciliul stabil. Eu, de fapt, locuiesc (cu viză de flotant) şi muncesc într-un alt judeţ, situat la aproximativ 700 de km de judeţul unde am domiciliul. Săptămâna următoare este prima înfăţisare. Vă rog să-mi spuneţi dacă pot cere strămutarea procesului în judeţul în care locuiesc cu viză de flotant, având în vedere şi faptul că probleme serioase de sănătate fac foarte grea deplasarea mea.
Vă mulţumesc!
Obiectul procesului este un litigiu de muncă iar pîrîta este ANAF.
Vă rog să-mi spuneţi şi care este diferenţa juridică între cele două termene, strămutare şi declinare.
Mulţumesc foarte mult!
În anumite situaţii în care judecarea în bune condiţii a unei pricini este pusă
sub semnul îndoielii, legea permite strămutarea pricinii la o altă instanţă decât cea care, în mod normal, ar fi competentă să o judece.
Strămutarea pricinilor, de la o instanţă la alta, intervine în cazurile arătate de lege, ori de câte ori judecata în bune condiţii a pricinii la instanţa competentă, care a fost sesizată ar putea fi periclitată, datorită unor împrejurări de natură a pune sub semnul îndoielii obiectivitatea şi prestigiul instanţei.
Declinarea de competenta apare in situatia in care o instanta judecatoreasca se declara necompetenta in solutionarea unui litigiu ....
Totuşi, având în vedere datele pe care vi le-am pus la dispoziţie, şi mă refer, în mod special, la faptul că am viză de flotant în judeţul în care doresc să mut procesul şi locul de muncă este tot aici, revin cu întrebarea: pot strămuta sau declina, sau cum vreţi dumneavoastră, procesul în judeţul în care locuiesc şi muncesc?
Art. 284 Codul muncii
(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
Puteti face o cerere la instanta pe rolul careia sa afla procesul si sa cereti declinarea de competenta teritoriala si sa faceti dovada ca aveti resedinta (flotantul) in alta localitate.