Stimată doamnă,
Articolul 9 este analizat, de obicei, în conjuncție cu alte articole, precum Art. 11, 14, Art. 2 din Protocolul 1 Adițional...etc, de aceea vă este dificilă identificarea spețelor.
În ceea ce privește cazuri referitoare la libertatea de gândire, de conștiință și de religie, dar și alte drepturi și libertăți, există hotărâri deosebit de importante și totodată foarte frumoase.
Astfel, vă recomand Cauza Lautsi și alții contra Italiei, Cererea 30814/06, Hotărârea din 18 Martie 2011 - Hotărârea de Mare Cameră, un adevărat spectacol de drept. În această cauză, numeroase state au intervenit, printre care și Statul Român.
Foarte importantă mai este și Cauza Leyla Șahin contra Turciei, Cererea 44774/98, Hotărârea din 10 Noiembrie 2005 - Marea Cameră.
Exclusiv pentru România, din motivele pe care le-am arătat anterior nu este indicată o căutare după Art. 9, fiind utilă o extindere și la alte drepturi și libertăți. În acest sens este de referință Cauza Bisericii Greco-Catolice Sâmbăta-Bihor contra României, Cererea 48107/99, Hotărârea din12 ianuarie 2010.
Cu stimă.